A fi cetatean roman e la moda

Initial ma gandeam ca “Cetateni romani fara romanism in sange si romani fara cetatenie” ar fi un tiltlu mai potrivit pe care l-as da unor zeci de ganduri care nu ma lasa sa dorm de 16 zile, dar m-am oprit la acesta continuand sa meditez profund asupra unei chestiuni la moara careia a curs multa apa, dar in venele mele de inteligenta adolescentina s-a mai gasit inca un strop infantil care vine sa cada pe un taram minat. Dureros in acelasi timp, pt ca desi ne e rusine sa recunoastem, faza ca suntem romani si ca acest drept ne-a fost furat in 40′ si ca acest drept ni se refuza a ni se intoarce ne preocupa tot timpul. La piata din Balti unde zambim frumos babelor care ne alina frumusetea de “don-juani” in niste metafore rusesti, in capitala scumpa unde in troleu rugam controlorul in rusa sa ne vanda un bilet la 2 lei, in timp ce castile explodeaza de o muzica ruseasca ce te zgaraie pana si in intestine sau la constructii la Moscova unde printre stropi de mortar si bani munciti in sudoarea fruntii ne gandim la eterna noastra problema.

Cu toate ca presa inca inunda de adevaruri care vin sa ne contrazica pe noi si gandurile noastre sau ca manualele de istorie ne inventeaza tot felul de origini, numai romanesti nu, cozile de la consulatul si ambasada Romaniei din capitala nu contenesc. Oamenii lasa copiii sa planga in leagan, lasa mancarea sa arda la foc si iarba sa impanzeasca campurile Patriei si se iau de mana sa mearga la capitala pentru obtinerea dreptului istoric de a fi cetatean roman. Un gest frumos, dar de un gust care imi provoaca amaraciune pe varful limbii, atunci cand vorbim de oameni care habar nu au de Avram Iancu sau versul trei din imnul lui Muresan, dar care merg sa-si revendice un adevar vechi de la Traian incoace (poate ca gresesc… nu in versurile lui Muresan se masoara romanismul, nu?)

Anii care au curs dupa 90′ au insemnat niste ani cu molecule de oxigen libertin, ne simteam si noi democrati, liberi si cu importanta. Pui golasi cazuti din cuibul mamei-patrie. Vanturile iernii ne-au uscat rau de tot, prostia concentrata pe cei 35.000 km de suprafata pe care ii ocupam ne-a imbracat intr-o saracie de mai mare dragul si am inceput sa ne sufocam. Sa facem sapaturi ca niste cartite printre munti, peste rauri si prin paduri numai sa ajungem la plaiurile unse cu miere ale Europei, de unde doar cativa ani mai tarziu vor incepe sa curga acasa milioane de euro. Ascensiunea economica a Romaniei, metodele haiducesti de penetrare a unor granite dure ce ne duc in Europa care ni se urcasera deja in gat au facut sa ne amintim in scurt timp de fratii de peste Prut si de originile noastre. Deja prin 98′, desi rusinos, cetatenia se vindea ca painea calda cu bani ieftini si usori. Painea s-a racit in 2000 si izvorul epopeii cozilor la ambasada incepea.

2006 este anul de varf. Moldova imblanzita de bunicu’ voronin era pe burta unui pamant pustiu si insetat, alaturi fratii cresteau intr-o zi cat altii intr-un an, iar la 1 january urmau sa faca un mariaj care continua pana in prezent. Oamenii se calca in picioare, se injura in rusa, rabda frig si foame, dar rezista sub geamurile ambasadei pentru o hartie care le reda dreptul furat in 40’…

La ultima calatorie cu trenul am inteles ca a fi roman este la moda. Pentru ca asa este trendi, pentru ca asa poarta inca vreo 22 de milioane ca tine si pentru ca asa se spanzura inca un milion sa mai poarte. Ti-ai luat rucsacul din cui, arunci un mar si un morcov in el, mai pui o pasta de dinti si un tricou si cu cativa parai si “red passport” te pornesti in lumea larga. Pentru ca esti roman si te doare-n basca de rusa stalcita in care visezi, de mentalitatea de comunist din buzunar si de votul pus prin aprilie sau iulie in dreptul renegatilor.

Universitatile din Romania, sate intregi de peste Prut, piete de prin toata tara in care limba rusa este la putere si zeci de bloguri patriotice sunt pline de asemenea romani, de oameni care vorba cronicarului, in Romania is romani, in Rusia is rusi, iar acasa dupa cerere si necesitate. Asta e! Pana la urma, curvele rezista in orice sistem (chestia e demonstrata inca de cand oamenii mancau carne cruda in pesteri).

Advertisements

Armata nationala: barbatie sau teatru politic?

Fortele armate dintre Prut si Nistru isi serbeaza aniversarea. Concert, fast, felicitari oarbe, vorbe goale cu oameni de vaza –ministrul MAI si comandantul suprem. Discursuri pline de patriotism si de auto-importanta.

Armata Moldovei nu este ceea ce pretinde a fi si nu se apropie nici catusi de putin de ceea ce ar trebui sa fie. Cu toate acestea, populatia inghite siguranta oficialilor care isi pun cuvantul la bataie ca fortele noastre armate sunt capabile sa asigure securitatea statala, ba mai mult, acestia pretind la rolul major pe care il au militarii la inlaturarea efectelor accidentelor naturale si in implicarea acestora in misiuni internationale – aici dementa atinge cote impardonabile: Moldova incearca adancimea Golfului Persic cu ambele picioare si cu privirile ratacite printre furtunile de nisip iraqiene, dar se ineaca cu o lingura de apa in trans.nistria

Incerc sa aflu similitudini pe aceeasi nota, struna romaneasca. Gasesc inutila comparatia din start (Romania, aderand la UE, a renuntat la serviciul militar obligatoriu, o chestie normala intr-un stat democratic). Nostalgia urss-iana a stagiilor militare, pregatirii si calificarii militarilor, dotarii fortelor de aparare nationala ne urmareste pana in prezent, dar toarna un adevar rece de care ne ascundem cu totii – rolul armatei nationale. Sper sa avem curajul sa recunoastem ca acest capitol nu reprezinta decat o fila stearsa dintr-o carte invechita. Un as in maneca celui care are puterea in mana.

Moldova are nevoie de armata precum un caine un drob de sare. Nu exista o economie care sa necesite aparare, nu este un stat care sa aiba voce politica, ba mai mult, nu exista posibilitatea unui atac armat extern. Singura si cea mai buna arma pt aceasta palma de pamant este propria ne-importanta. Invizibilitate altfel spus.

De cealalta parte a baricadei sta pitita barbatia viitorilor moldoveni, cu radacini adanc implantate in virilitatea tatilor caliti pe meleaguri stan-iene: Afgani-, Kazah-, Uzbeki-, Tadjiki-, etc. – pamanturi de unde casa nu se vedea decat o data la 2 ani, context care ne face sa devenim penibili. Or, nu la Balti sau la Chisinau sau Cahul se face scoala vietii. Nu ai cum sa te intorci barbat atunci cand ai permisiune o data la 5 zile pt ca ti-e dor de fusta mamei. Asa ca s-o lasam mai moale cu condamnarile la adresa tradatorilor care an de an dezerteaza de la misiunea barbateasca de a servi patria.

Prefer sa numar filele neinvatate pt examenul de maine decat zilele ploioase cu paduchi camuflati si dusuri sovietice. Suna dur? Nu. Pt ca barbat esti atunci cand femeia geme de placere, nu atunci cand incerci sa devii incasand al zecelea pat de pusca.

Blog plecat in vacanta

Astazi peste Prut elevii au revenit pe bancile scolii, studentii in salile de cursuri, pe bancile facultatilor… O zi frumoasa, cu mult soare, in care ne punem multe sperante si planuri… O zi in care eu plec in vacanta!

Imi fac bagajele, fug printre bravii Carpati, sar peste Prut si merg pe meleagurile natale: aerul de la tara, mancarea mamei pregatita la timp, stiuletii care te asteapta sa-i culegi, somnul dulce de toamna… toamna de la Moldova!

Ma retrag pentru o perioada scurta, una in care o sa imi fie dor de Cluj, de strazile lui de care m-am indragostit acum un an, de oamenii care te intalnesc cu un zambet ori de cate ori ii calci pe picior, de berea de aici si serile pline de distractie, de orele 4-5 la care te pui de obicei la somn, de atmosfera de camin in aroma de sandwich-uri… pe scurt, de tot ce inseamna studentie! Merg sa imi descarc bateriile de negativitatea acumulata in perioada sesiunilor si, plin de forte, revin mai tarziu.

Tuturor celor care intra in acest mic spatiu virtual, le multumesc ca isi fac timp sa citeasca randurile pe care le astern ori de cate ori am posibilitatea si le promit ca revin peste o scurta perioada de timp! Cei care se simt ofensati, atacati, ironizati sau jigniti (domnule voronin, nici chiar asa!), ii rog sa lase supararea la o parte si sa inteleaga ca asta e viata, ca dupa o lacrima intotdeauna va rasari un zambet.

Bafta tututor!

Apel catre bloggeri…

Ne laudam ca traim intr-o societate libera si democratica. Ne luptam zi de zi cu ideile comuniste sau combatem dictatura si ideologiile care ne pun mana la gura si ne inchid ochii. Ne gandim la presedinti de state, ministri si alti demnitari cu rang, dar uitam sa ne gandim la noi, la cei care sunt printre noi si care de fapt, prezinta un pericol mai mare.

Consider bloggingul o menire. Un blogger exista cu talent, curaj si libera exprimare. Pentru ca exista bloggeri si exista amatori. Unde si unde cate un fraier. Incercam sa spunem lucrurilor pe nume, dar trecem cu vederea peste buturugile mici care rastoarna carele mari…

Scria Oxana Greadcenco un articol despre cenzura comentariilor. Parerea mea este ca atunci cand vrei sa traiesti intr-o societate democratica si te respecti ca blogger, nu cenzurezi comentariile. Personal, accept orice. Fiecare din vizitatorii zilnici pe care ii am, se poate exprima liber in spatiul meu virtual, inclusiv injurand, daca considera ca acesta este modul sau inteligent de a se exprima! Nu fac din blog un cos de gunoi, fac din blog un loc unde oamenii sa poata spuna lucrurilor pe nume. Asa cum vreau eu sa ma exprim liber si nestingherit, asa vreau s-o faca toti si vreau sa le dau acest drept si altora.

Asadar, am rugamintea catre toti membrii blogosferei, ce ar fi sa facem un pas spre democratie prin NE-cenzurarea comentariilor si sa lasam libera exprimarea si in mana vizitatorilor? Haideti sa ne schimbam de la noi, nu de la voronin. Pestele de la cap se strica, iar capul suntem noi! Sper sa fiu inteles si sustinut.

Astazi am fost jignit profund cand unul dintre “fratii” nostri de blogosfera, tudor cojocaru, a anuntat ca nu ma mai lasa sa comentez pe blogul lui, desi nu am folosit injuraturi sau cuvinte jignitoare, ci am incercat sa reiau un dialog mai vechi cu el. Cazul nu este o premiera, de acest tratament am avut parte nu numai eu, ci si alti colegi sau chiar unii dintre voi desigur si pe alte bloguri. Si cred ca intelegeti cum te simti atunci cand omul te injura, apoi iti pune mana la gura, interzicandu-ti sa te exprimi, sa dai o replica.

Sanatate tuturor!