Istorie sau despre cum te sufoci lent

Mainile-mi aspre alearga pe vasele nespalate de la pranz. Buretele aluneca pe caserolele din pachetele de acasa ale colegilor. Apa robinetului cade seaca in miezul unei ore tarzii. In camera vecina, la aragaz, vreo 3-4 isi fac de cap. La scurt timp se lasa tradati de comportament si imi dau sema ce reprezinta. Vine unu’:
– Esti din Ro?
– Nu.
– Md? Privind cu o inseninare pe frunte.
– Da.
– Serios? Ochii i se fac mari. Nu ma crede. Danu? (un fel de serios, prescurtare, cu radacini prin rusa).
– Ce vrei sa fac sa ma crezi? Am lasat-o cu o fraza cu iz de dialect regionalistic de prin partile de pe unde ma scapase barza. A fost suficient, parola de acces.
– Inseamna ca esti de-al nostru?
– What??
– …
– Nu sunt de-al nimanui. Sunt de-al meu.
Dar se pare ca imi facusem iluzii pustii.
– Si… cum de vorbesti asa? Asa curat… romaneste? Am ignorant aroma de ironie si m-am prefacut pe o clipa ca nu l-am auzit, dar printre urechile astupate parca au patruns niste fraze sparte cu iz de prostie: “ca noi…”
Asa cum? Asa romaneste cum?
– Pai…
– Asa am vorbit de cand m-am nascut si asa vorbesc si acum. Altfel cum? Sa ii dau pe franceza sau cum?!
Ladna… (un fel de ok rusesc). Ziceam si eu asa… pt ca romanii se leaga de noi ca moldoveni ca una ca alta. “What?” Tu cum? [referire la discriminare si facultate].
– Bine. Prima nu exista, a doua imi da sens existentei.
Dupa ce se mira ca nu am fost discriminat ever, trecuse pe alte faze. Buretele meu cu spuma aluneca pe vasele inca nerabdatoare de lucire.
– Si… de ce nu vii cu noi?
– What??
– Pai eu stau cu moldoveni, suntem mai multi…
– Tragerea la sorti a stabilit sa stau cu romani. In Cluj is sute de moldoveni, de unde vrei sa stau, sa ii stiu sau sa fiu cu toti?
Si ca sa nu ma ascund dupa ganduri cu suflete lase… asa am vrut sa stau si punct

Acu doua zile am urcat cu altii 2. Cred ca la fel… generatia 600 sau generatia 1000, care la o saptamana incep sa faca legea. Uneori ti se face rusine si iti vine sa te scufunzi in podeaua liftului.

Bobocism crud cu tenta de incultura.

Time-out. Punct si de la capat

Sunt momente in viata in care dupa atatea noduri seci adunate in gat, privirea ti se incrunta si incepi sa privesti altfel. Sufletul se coaguleaza in jurul existentei tale intr-un mediu care se schimba de la o zi la alta, cu o constanta cu iz de ostilitate care iti perforeaza ideea de a simti ca traiesti. De a incerca sa consumi miscarile din jurul tau si de a face pasul in rand cu ele. Imbatranit, cu tempo redus, cedezi. Nu ai cum sa tii ritmul. Inima iti bate mai incet, glasurile celor din jur ajung mai greu la tine. Te inhibezi in interiorul tau si iti cauti aliati, pentru ca afara e frig – cei care ieri iti erau prieteni, astazi s-au topit in falsitate. Tradarea se tese pe urmele pasilor tai si risti sa cazi in depresie. Sau mai bine zis o tristete care te va usca zi de zi, pentru ca la un moment dat sa cazi si carele timpului sa mearga peste tine. Ai fost, ai crezut ca esti si dispari. Te topesti ca un fulg de primavara in palmele unui copil.

Rabdarea si puterea mea de a rezista inculturii, prostiei si indiferentei s-au scurs ca un nisip alb intr-o clepsidra veche. Am ignorat notiunea de timp, am explorat cu nerusinarea ceea ce pentru altii e un spatiu si am devenit o umbra. Existenta mea este eclipsata de inexistenta din jur si invers. Imi simt sangele in vene circuland cu o rautate amara, care imi ingheata simturile si placerea. De a fi. De a intelege. De a vrea. Incerc sa ignor valurile uscate si reci, dar fiinta de om nu e capabila de nimic. Poate sa arunce cu noroi si atat. Sa improaste cu mizerie, sa invarta cutitul in rana, sa aprinda scandaluri. Indivizii “intelecti” aparuti peste noapte imi consuma oxigenul. Putinul de care am nevoie. Am ajuns sa ma simt unul dintre cei 10 destepti care trebuie sa scoata piatra aruncata in lac de un prost.

Astazi o sa merg in parc. O sa ma uit la frunzele care invelesc pamantul si o sa ma gandesc la amagirile, tradarile si frigul care ma invelesc pe mine. O sa ma uit la Somes cum curge si o sa ma gandesc la curgerea rautatii din jur. O sa strang un pumn de castane si o sa fac 10 pasi. Viata curge chiar daca pasii nostri isi pierd din esenta. O sa inchid ochii si o sa tac. O sa ma prefac ca nu exist sa vad daca nu se schimba ceva si o sa ma conving ca nu. Iar a doua zi o sa ma apuc sa citesc o carte pe care mi-am propus-o acum trei saptamani. Si o sa ma trezesc de acum incolo cu gandul ca exist pentru filele pe care le sorb din placere, pentru oamenii scumpi si dragi in care am incredere si pentru sine. O sa incerc sa ma ridic pentru ca se spune ca este o rusine sa nu te poti ridica, nu sa cazi. Ce poate fi mai frumos cand un om iti spune ca vrea sa te cunoasca si dupa 10 sau 20 de ani?

De astazi incep sa uit pentru nu stiu cat timp de acest spatiu virtual. Il voi inchide ca pe un geam in vreme de furtuna si nu ma voi uita prin el ca un copil care se teme de fulger. Imi simt aripile prea umede si nu mai pot sa zbor. Si am pus punctul pe “i” si ma retrag ca un leu ranit intre potecile copilariei sale. Ma ascund cu putere si curaj de armele vanatorilor lasi care te ataca cand te doare si care se ascund pt ca nu au curajul sa te priveasca in ochi. Pentru ca la asta se pricep cel mai putin, adica deloc.

Mi-am epuizat cuvintele pentru astazi. M-am saturat sa exist pentru ca altii nu au curaj si sange sa o faca. Vreau sa fiu baiatul cu piatra. Fiti buni si scoateti-o!

Bucurati-va pentru Sheriff. Eu nu pot!

sheriff-viitorulVictoria de joi seara a Sheriff-ului in meciul cu Twente m-a facut sa-mi fie rusine ca vin din Moldova. Ca la momentul actual in pasaportul albastru sunt condamnat “moldovean”. Mi-e scarba ca lumea este vrajita de jocul cu balonul rotund si ii ridica in slavi. “Victoria noastra, victoria fotbalului moldovenesc, performanta noastra, etc.”. Sunt epuizat sa afirm ca Sheriff nu ne reprezinta, dar oamenii nu ma mai asculta…

Astfel de meciuri eu le numesc accidente. In timp ce muritorii de rand sunt fericiti ca “stim fotbal, am fost peste aia, aia si ailalti”. Sec. Trist. Urat. O formatie care apartine dracului stie cine, utilizand simbolica de stat, ajunge in Europa fotbalistica pt a-si umple bugetele de rahat. Iar prostimea se bucura. Nu e victoria noastra, e victoria lor! Pentru ca atunci cand au fost intrebati de noi ei s-au facut ca nu ne stiu, noi acum ii ridicam in brate si le aducem flori. Asta e. O tara plina de mizerie care se mandreste ca e reprezentata de Balima si restu nimicniciilor de sportivi de acolo. Pe mine, ca roman, Zapata ma reprezinta mai tare decat gunoaiele de la Sheriff. Pentru ca in primul rand asta imi vorbeste macar limba. Este primul semn care traduce respect. Sa va fie rusine!

Despre alt fel de fotbal

Fotbalul despre care scriu nu face parte din viata de zi cu zi. Este ceea ce vine si pleaca imediat, dar care lasa urme profunde. Sunt serile in care regreti ca atunci cand erai mic te-ai indragostit de un sport care acum iti curge prin vene. Sunt meciurile in care privesti ingandurat in ecranul televizorului si asisti la neputinta uscata din teren. Injuri, te agiti si exalti la micile scantei, dar ramai cu un nod in gat cand golurile adversarilor se invart ca un cutit in rana. Strangi fularul in jurul gatului de parca asta ar schimba ceva si numeri minutele care se scurg intr-un haos care se tese in inima ta. In tot ceea ce traduce dragostea pentru fotbal si mingea rotunda a dreptunghiului verde. Este fotbalul din serile in care stelele se ascund pe cer, in care felinarele amortesc pe strazile inghetate, in care privirile tale se impletesc undeva in zari, lasandu-te trist si pustiu…

Imperiul turc a invadat fotbalul romanesc si a desfiintat ceea ce numim fotbalul romanesc. Ceea cu ce ne laudam zi de zi ca avem, dar care nu ne apartine de fapt. Apartine viselor noastre de copii rataciti si amintirilor pierdute inainte de 90′. In fata echipelor cu bugete de sute de milioane ne aparam cu chipurile unor jucatori care privesc striviti din tribune la faptul cum ceea ce au lasat se transforma in scrum. De doi ani ne mintim cu joia neagra a fotbalului romanesc, de miercurea, de martea, de duminica si toate zilele negre ale fotbalului in care existam, dar uitam de creanga pe care ne-o rupem de sub picioare. De palmele pe care ni le dam in vis. Si de durerile care ne vin de niciunde cand ne trezim, ca mai apoi sa ne intrebam… de ce?

Am privit cu mainile legate la Steaua-Fener si cu vocea uscata la Galata-Dinamo. Am privit neputincios cum in balanta aromei de fotbal european, aurul turcesc cantareste mai mult decat praful romanesc. Decat ceea ce a mai ramas din el. Un spectacol sec – un biet actor, un biet artist. Unii au si reusit sa sara cu “asta e valoarea noastra”. NU! Noi nu mai avem valoare. Ei sunt mult mai mult decat ceea ce am fi daca ar fi pur si simplu mai buni decat noi. Trebuie sa inchid fila si sa spun ca pe harta de astazi din Europa League nu contam. Europa exista si fara noi.

Am ajuns la capatul puterilor. Nu mai am forte sa fiu suporter. M-am saturat sa merg la stadion sau sa deschid televizorul si sa ma rog ca Dinamo s-o ia mai rau decat Steaua, sau ca Steaua s-o ia, dar la goluri cat mai putine, m-am saturat de scandal, mizerie si prostie. Asta ne-a mai ramas. La asta ne pricepem mai bine.

p.s. Din scrum si negura vremurilor, ca pasarea Phoenix renasc. Pt ca voi mai gasi o gura de aer sa ma supar pt o infrangere, dar si pt sa strig la un gol. Pentru ca asta e spiritul gratie caruia existam de la inceputurile erei lui Hristos incoace.

Unirea Urziceni: intre Regina din Baragan si Cenusareasa Europei

unirea__1506239cPresa a explodat marti noapte. Meciurile de la masa bogatilor aduceau doua surprize care vor rezista inca mult timp de acum incolo: la prima aparitia la acest nivel, rusii de la Rubin si romanii de la Unirea daramau doua forte din fotbalul european. Departe de scor si de surpriza, trebuie sa gasim cuget si intelegere sa coboram cu picioarele pe pamant.

Unirea vine dupa un titlu-surpriza intr-o competitie in care traim cu amintirea din 86′ si anii “buni” ai Stelei + evolutia cu surprize a CFR-ului de anul trecut. Elevii lui Dan Petrescu se invata sa presteze un fotbal modern si in mare parte, in meciul cu Rangers le-a reusit. Totusi, eu as pune o virgula, simtind nevoia asta dupa iesirile prin presa gen “Dan Petrescu – antrenorul deceniului”, “Unirea – echipa nu stiu cum…”. NU trebuie. Sa o lasam mai usor.

Dupa evolutia adversarului, Urziceni ar fi meritat cel putin un egal. Sau ar fi trebuit sa-si ceara scuze daca nu scotea cel putin un punct in fata unei echipe care nu a contat. Rezultatul nu face din aceasta echipa decat “nasul scotienilor” si atat. In rest cred ca este prea divinizat un rezultat normal (poate ca 4 goluri inseamna mult, dar pe fondul jocului inseamna ok). Unii au ajuns sa compare cu meciul Stelei de la Kiev sau ca intoarcere scorului este o premiera. NU! Performanta Stelei este mai mare, iar scor au reusit sa intoarca si Dinamo, si CFR Cluj, in situatii chiar mai grave. Dar asta e presa. Asta e Dan Petrescu. Tipul care a adus performanta pe teren, dar care in afara dreptunghiului verde are tupeul si ipocrizia sa afirme ca ar fi putut mai mult.

Unirea nu a spalat din rusinea Nationalei, nu a detronat succesul Stelei, nu a reinventat fotbalul. Unirea a invins 4:1 si atat. Asta nu o face o minune, asta ar trebui sa o tina pe pamant, sa o ancoreze in ideea ca este greu sa urci, dar foarte usor aluneci la vale. 11 copii care acum trebuie sa puna capul in pamant si sa munceasca. Sa “are” terenul la Stuttgart si cu Sevilla, sa scoata un egal cu Vaslui si o victorie cu Gaz Metan. Pentru noi este Regina din Baragan. Dar pt ei e inca Cenusareasa Europei.

Spitalul de nebuni

ElectrocardiogramaImaginea mea de copil imi transmite zi de zi o gandire a ceea ce inseamna oamenii “in alb” si spitalele. Holurile reci care put a mucegai invechit, dar parfumate cu un soi de apa amestecata cu clor, femeile cu mopuri care te privesc cu niste ochi infioratori de blanzi dintre zecile de riduri ametite de urlete de pacienti si in final medicii anemici si antipatici imi apar in vise in fiecare noapte.

Pt un om care a suferit 4 fracturi de mana definitia medicului este suficient de clara. Intri si doar daca esti bleg nu-ti dai seama ca reprezinti o bucata de carne vie din care unicul folos este buzunarul gol al tatalui. Dumele cu halatele albe si chipurile angelice nu mai tin. Tre sa fii prost sa crezi in zambetul lui de dupa care se ivesc niste dinti nespalati, in timp ce asistenta de rahat te priveste cu dispret si iti vine sa te ascunzi in glastra cu flori uscate de 3 saptamani.

Medicii nu au dreptul sa greseasca! O fi dand ei nu stiu cui nu stiu ce juramant, dar cand pe masa zace lesul meu de mizerie de om, nu au dreptul la erori! Sunt uscat de gandul ca zi de zi se intampla asta, iar noi trecem pe langa idee cu o lejeritate care ma sufoca: simplu, mai ales daca nu ai suferit din cauza lor, nu?

Medici care pe ascuns fura din biscuitii unui copil, care nu au o pastila pt febra sau calmat durerile, dar care dorm ca porcii in orele de serviciu, care sunt gata sa te scurga de bani chiar daca mai ai un minut de trait; spitale cu paturi ruginite si usi ciopartite de carii, cu bude ca in evul mediu si bucatarii in care sutele de insecte isi dau spectacolul in noptile in care iti vine sa urci pe tavan de durere; aparate iesite din uz si din forma, echimpament vechi, oameni distrusi si mentalitati sparte… pffffffff… traim intr-o societate bolnava.

Atata timp cat din spital te intorci mai bolnav decat inainte de a fi internat si cat kg de instrumente uitate printre intestine cresc de la an la an avem o problema. O problema grava!

Spectator la prostia vietii

Daca as fi pus sa aleg intre ziua de ieri si cea de astazi, as alege noaptea. In liniste si pace, cand visele se impletesc dulce in calmul noptii, gandurile se aduna cel mai usor, evaporandu-se din mizeria cotidiana a societatii de care 4 milioane de oameni sunt mandri. Nu sunt si nu voi fi! Atata timp cat stiu ca exista loc pt mai bine si cat prostia sau lipsa de inteligenta ma impiedica sa fac pasul.

Ieri am trait in comunism, astazi in “democratie”. Dupa ce au epuizat puterile de spalat cu otet comunismul, oamenii se iau de noua putere. Cred ca exista undeva o gena care face existenta aceasta situatie. I-au votat la 29 iulie, le-au acordat incredere, iar acum, dupa ce au respirat un pic, arunca cu noroi. Ca Urecheanu nu este bun pt ca l-a eliberat pe Cernei, ca Filat a gresit la capitolul x, ca de la Ghimpu te astepti la orice, ca Lupu inca nu si-a schimbat nici macar parul. Dupa ce cu propriile maini i-au ridicat acolo sus, oamenii se iau de ei. Prostie tipic moldoveneasca. Avea dreptate Eminescu.

Personal privesc cu zambetul pe buze la acest spectacol. Daca ieri politica mirosea a prostie, astazi miroase a lipsa de inteligenta. Suntem deja in octombrie (aici au si cazut primii fulgi), dar cele 53 de mandate isi dovedesc zilnic nulitatea. Ceea ce ma face sa cred ca pt o reusita deplina nu sunt necesari nici macar 100 deputati, ceea ce se traduce prin ideea ca Voronin e in stare de unul singur sa anuleze aspiratiile “democratos” ale “noii” guvernari. Ma uit cu mila la atentia pe care acelasi Ghimpu o acorda opozitiei. Ma intreb, daca 20 de ani s-a putut trai in comunism, de ce acum aceasta existenta a devenit insuportabila? Dupa ce au fost terfeliti la 7 aprilie si prin filmul “Atac asupra Moldovei”, actualii demnitari incearca sa dea dovada de fair-play politic. Nu e cazul.

Politica si economia in Moldova sunt pline de praf si de factura invechita, iar oamenii veniti sa le “salveze” sunt inca cruzi pt o munca sisifica necesara in acest sens. A fost o perioada in care oamenii isi votau presedintele, un drept care le-a fost furat intre timp. Ceea ce inseamna ca Moldova este inca o jucarie in mainile celor de sus. Indiferent de culoarea politica.