Sarutul pesterii

Nu cred ca o sa uit vreodata prima intalnire. Poate pt ca a fost prima, poate ca a fost mai mult decat o simpla intalnire. Pasii iti curg cu frica, privirile alearga cu ingandurare, inima ti se face cat un purice si iti fuge undeva prin calcaiele tremurande din cizmele acoperite de zapada. Pasesti in gura-i larg deschisa, cu dintii reci ai unui aven care te inghite pe scarile care coboara lenese si inghetate. Natura, mediul uman si soarele cu dinti raman undeva in urma: gheata milenara te primeste in bratele-i oarecum blande. Faci primul pas si ai intrat. Un pas de nimic pt omenire, unul imens pt tine…

De atunci timpul a curs. A fost insa suficient sa imi dau seama ca ea reprezinta for me o fata fugara, vesnic vesela si fermecatoare, care se ascunde de mine cum incerc sa-i sorb din priviri. A curs timp suficient sa imi dau seama ca a fost mai mult decat o dragoste la prima vedere, ca a fost ceva cald care a curs prin priviri, a alunecat prin inima si s-a depus in suflet, pt a fi agitat de fiecare data de amintirile care ma rascolesc zi de zi si nu ma lasa sa adorm un sentiment orb care se impleteste impreuna cu fiecare vizita noua, fiecare interactiune mai mult sau mai putin captivanta.

Pestera este un prieten sigur. Este ceva ce oamenii nu percep si nu inteleg. Cei a caror imaginatie coboara la nivelul de simpla gaura in pamant nu vor putea sa perceapa niciodata emotia adancului si farmecul acestui necunoscut. Este ceva mai mult de haosul negru strapuns de lumina frontalelor plapande, ceva infinit de dificil de definit: sentimentul de rupere de lume nu-ti lasa loc decat de rasuflari intretaiate de ganduri zbuciumate si seci, pt ca pestera este un spatiu in care gandirea umana este facuta pachet, un spatiu in care forta si muschii terestri se topesc in ambianta subterestra. Linistea amestecata cu senzatia de singuratate si necunoscut, muzica calma a apelor care curg de milenii printre sectoarele de activ, picaturile ce se preling din stalactitele ce strajuiesc un imperiu de candelabre, draperii si scurgeri stalagmitice de ordinul zecilor de mii de ani alcatuiesc o ecuatie ferma pe care o sorb zi si noapte in visele mele.

Spuneam o data ca mai frumoasa decat o femeie care se incolaceste in jurul tau sau decat o floare impodobita cu roua doar o pestera fi. O femeie te saruta si pleaca. Vine si se ascunde, iti sfarma visele si privirile si dispare in neant, iar roua de pe o floare dispare ca un zambet fugar. O pestera nu te va trada niciodata si nu te va lasa sa te simti pustiu nici pt o clipa. Pt ca o femeie nu ti se va deschide niciodata cum o face o pestera si pt ca o femeie nu te va saruta niciodata precum o face o pestera trebuie sa inghiti in sec. Sa simti acel nod de rusine si de remuscare ca inca nu stii ce reprezinta. Sa te dai cu capul de pereti ca ai cucerit toate femeile, dar nu ai patruns inca nici o pestera.

Dincolo de amintirile, visele si sperantele noastre, stau ascunse propriile trairi, ghemuite de sentimentul de frica si de incredere si mandrie personala. Dincolo de inima unei persoane sta ascunsa o pestera care asteapta sa fie explorata si cunoscuta. Dincolo de noi stam noi insine si lipsa proprie de curaj de a merge mai departe. Asta da gust sarutului pesterii.

Advertisements

Umilire la locul de munca

La rugamintea unui bun prieten, public un articol scris de acesta despre relatiile mai putin calde la locurile de munca. Va las sa va delectati…

Episodul 1

Mai sunt cateva minute pana la deschidere. In plina forta de munca, dupa o trezire mult prea timpurie la primele ore ale diminetii, angajati, furnizori se lupta sa faca “circuitele” luna si bec, pentru preainteleptul si stapanul nostru – CLIENTUL. Imaculatul si spatialitatea vor disparea… in cateva minute, pentru ca lucrurile vor reveni la normal.

Tragand lize manuale cu paleti cu folii si cartoane de la desfacerea in graba a marfurilor, ne indreptam spre locul stramt, precum statia de pe Memo, in orele amiezii, pentru reciclarea binecunoscuta (plastic si cartoane). Aerul rece ne da fiori, si ne face sa ne strangem gulerele la pulovere si veste. Ne ingramadim cu rabdare, mai ales cei externi, asa numitii furnizori, mereu blamati, si umiliti, doar ca nu apartinem ******-lui. Intra un coleg, intru si eu, fiecare cu cate 3 paleti pe care aveam cartoane si plastice mai sa cada la o miscare brusca. Incepe ecologizarea… Si apare el… Marele sef de la un serviciu, care presteaza si prin oras… dupa locuitori:

– Bine ca v-ati ingramatit toti aici, ca nu mai am loc de voi…. mor cu voi in fiecare dimineata… Si tu? (isi indreapta privirea plina de ura si dezgust spre colegul din fata mea). Puteai sa arunci gunoiul si cu mana nu trebuia sa intri cu liza si paletii aici!

– Nu puteam arunca gunoaiele cu mana , pentru ca is prea multe…

– Da, multe… spuse “seful” rastit si cu un glas din ce in ce mai provocator.

– Ter og sa nu zbieri la mine… Asta e a doua oara cand zbieri la mine…

Neapucand sa termine ce avea de zis, “Marele Sef”, se repede peste paleti si lize si se avanta spre el, gata de razbunare, pentru adevarul spus:

– Ce ai zis, mah?!? De la ce p**a de firma esti tu? Zii mah…

-******… isi spuse foarte calm adevaratii sefi.

-”Grandiosul Sef” mai are un pic si se razbuna cu pumnul, dar isi da seama ca mai suntem acolo si e cam inconjurat…

Se intoarce nervos, spunand printre dinti, o amenintare directa.

-Si dati-va la o parte cu paletii astia… Nu mai pot cu voi, in fiecare dimineata ma omorati… si apuca sa fac loc.

-Dar trebuie sa le aruncam, pentru ca nici noi nu avem timp… O placuta prezenta feminina, poate mult prea feminina, si prea placuta pentru locul acela, incearca sa cada intr-un fel la o intelegere imposibila.

-Ceee?…. Da ce eu am timp?!? F*t*te-n gura sa te f*t….

Dumnezeule… nu-mi vine sa cred…. Cu un fel de speranta, ma intorc catre colegul din fata mea, si il intreb daca catre el a zis.

-Sper ca nu… spuse cu un gest al capului care ar fi continuat asa: … ca daca a vorbit cu mine…

Si ma intorc intrigat, nervos, satul, revoltat, spre ea… Ea care a trecut pe langa mine, lasand in urma un parfum placut, dar si o stare de revolta…

– De ce vorbiti asa cu mine? spuse ea ajungand in locul de munca al “Marelui si Grandiosului si Maretului si Preaferictului Sef” (acolo unde miroase ca in cocina)

-CE VREI?

-Pai cum vorbiti asa cu mine???? Nu-i nimic ca merg la d-ul director sa vedem ce parere are despre asta.

-Du-te… chiar te rog… poate scapam de tine…

Umilita pana in maduva oaselor de un asa zis barbat care s-a dovedit ca nu are nimic in el, nu are onoare, nu are respect, si in mod sigur nici co**e, se intoarce cu capul in pamant si pleaca…

Du-te draga… Ne-am simtit cu totii ca si tine in dimineata asta… nici macar frigu nu ne mai deranjeaza.

NOTA: Am inlocuit cuvintele vulgare cu stelute, din motive bine cunoscute.
Am inlocuit numele locului de munca cu stelute pentru ca inca nu este timpul sa fie aflat…
Asteptam episodul urmator.

sursa: http://tureancosmin.wordpress.com/

TVR in Moldova: necesitate, lux sau replica concurentei?

De acu 2 zile pe internet a aparut un apel din partea bloggerilor de pe ambele maluri ale Prutului. Acesta indeamna la semnarea unei petitii care ar da unda verde infiintarii unui post local de televiziune in Chisinau, filiala TVR. In mesaj se vorbeste la un moment dat “Faptul că TVR are studiouri locale în mai multe oraşe din România, dar nu şi la Chişinău este o discriminare faţă de basarabeni.” Cel putin, la suprafata undele apei iau asa o forma.

Este greu de presupus ce se ascunde in spatele deciziei. Lansarea unui post local TVR nu cred ca este o necesitate, solutia este in readucerea TVR-lui adevarat, nu lansarea unui hibrid care risca sa cada in mrejele esecului. Oamenii au nevoie de TVR-ul real, cu emisiunile cu care au crescut si s-au obisnuit, or, jurnalistii din Moldova nu pot sa faca fata cerintelor si nivelului TVR, o problema care fi fi combatuta evident cu re-transmiterea unor programe. Pe de alta parte, pe o distanta de 50-60 km de la Prut, in localitatile incluse in perimetrul descris atat TVR, cat si ProTV sau Antena sunt receptionate, ceea ce inseamna mai bine de un milion de oameni.

Un post TVR in Moldova este un lux. Sa fim seriosi, pana la urma e TVR!, nu conteaza unde e el… Cu toate ajunsurile si neajunsurile sale, TVR-ul ar da o replica dura noii televiziuni, filiale a Realitatii TV, si o lectie la toata presa deja existenta. Dar luxul se limiteaza la brand. Un post TVR veritabil ar insemna un post cu specialisti veritabili, formati in jurnalismul din Romania si poate crescuti de TVR direct. Nu conteaza ca vorbim de romani sau moldoveni: trebuie sa fie oameni cu carte jurnalistica in Romania!

Punctul meu de vedere se opreste la ultimul aspect. In Romania razboiul mediatic este foarte acerb, concurenta este foarte mare. Televiziunile se lupta pt fiecare telespectator, pt fiecare sutime de rating, pt fiecare zvon sau stire. Nu stiu acum ce parere au despre lansarea unui post local propriu, dar pana mai ieri nu cred sa fi fost foarte cointeresati. Pana mai ieri cand s-a hotarat lansarea TV Publika. Sper ca nu e nevoie sa spun ce s-a intamplat cand au lansat TVR HD (rand pe rand toate incep sa transmita HD), ceea ce ma face sa concluzionez ca daca TVR-ul vine in Moldova, o va face de dragul propriu, nu de cel al moldovenilor care duc lipsa de romanism si limba romana; TVR va veni pt a nu pierde teren in fata Realitatii TV, in rest nu vad vre-un avantaj cu care s-ar alege in urma crearii unui post local!

Oamenii insa nu vor fi de acord. Vor zice ca delirez spunand ca lansarea TVR Chisinau este o replica data concurentei. Si atunci… nefiind necesitate sau lux, ce se ascunde in spatele lansarii TVR Moldova???

Nemultumirile unui student grabit

De cateva saptamani o negasire profunda de sine mi-a pus stapanire peste intreaga fiinta. Unii ar fi numit-o depresie, altii tristete sau pasa proasta, dar credeti-ma, este ceva mai mult de atat. Nemultumirile vin si se duc, tristetile se topesc ca o zapada de primavara, iar depresia… e un fleac. Dincolo de ganduri si sentimente, dincolo de umbra noastra si propriile trairi, sta ascuns mereu un sentiment de teama, care iti coaguleaza capacitatea de gandi, de a patrunde in esenta lucrurilor cum o faci de obicei, in viata de muritor de rand…

Atmosfera urbana, la prima interactiune cu ea, este ca si o soacra: la inceput incantatoare frumoasa si buna, iar mai apoi plina de apasare, sentimentul de mediu mohorat, obositoare si chiar stresanta uneori. Lucrurile de obicei asa evolueaza. Nu m-am saturat inca de Cluj si nu vad sa o fac prea curand (clipele cand ploaia sau fulgii se astern lent peste strazile luminate cu raze ingalbenite de timp si demonul noptii, mirosul de istorie, senzatia de necunoscut, nou si atractiv – toate te tin cu sufletul strans de aceasta urba), dar m-am saturat de boala pe care acesta o are zi de zi: ideea de preluare de la orasele mari, pe langa frumusete, si a strazilor pline de masini, galagiei, multimilor. M-am saturat de troleele care alearga zi de zi in acest haos care se impleteste de ceva timp, de oamenii care alearga zapaciti care si pe unde, de intreg peisajul care prinde viata cu o aroma seaca. Imi place Clujul, dar nu e orasul de care m-am indragostit. Sau cel putin camera de camin ma sufoca: 4 pereti care te strang dimineata si te alunga la scoala, tot ei care te trimit la somn. Un scenariu care se repeta zi de zi.

Solutia problemei se gaseste in mediul natural de exceptie al Romaniei: munti cu peisaje mirifice, paduri de nepatruns, oameni simpli cu traditii mari, culmi si creste spectaculoase si nu in ultimul rand pesteri: spatii miraculoase in care ma simt om si in care ma regasesc (revin curand cu un subiect aparte). Timp de 5 zile asta fac: astept sa vina weekendul salvator ca sa merg in ele, sa ma imbratisez in spatiul absolut. Un weekend care a venit si care ma scoate din plictisul vietii cotidiene de orasean. De asta sunt fericit ca m-am nascut la tara: pentru ca vesnicia s-a nascut la sat si pt ca de la sat venim, din el ne tragem

Is dator cu ceva lui Basescu?

Intrebarea asta ma macina de mai mult de o saptamana de zile. Vreo cateva nopti nu mi-am gasit locul, zilele nu-si aveau sens, gandurile imi erau imprastiate prin toata casa pustie a sufletului meu. Mai mult, omul a fost sambata la Cluj si pt un moment mi-a fost frica ca o sa-si aduca aminte de mine si av trebui sa dau un raspuns, sa intorc un “ceva”. Cateva zile intreaga fiinta s-a sfaramat sa afle cu ce ii sunt dator?

Saptamana trecuta am fost intrebat cu cine votez. Am zis ca nu am drept de vot si interlocutorul a rasuflat usurat. Zise ca se asteapta ca majoritatea basarabenilor (n.r. moldovenilor) sa voteze cu elementul pdl-ist, ceea ce ar contravine oarecum parerilor sale. L-am mai linistit plusand prin faptul ca eu nu reprezint majoritatea, ceea ce i-a dat o doza in plus de calm. Situatia ma pune pe ganduri: nu e prima data cand este invocata importanta mea in alegerile din 22 noiembrie. Recent am citit pe blogul unei moldovence aflate la studii in Romania un comentariu prin care era atacata ca se ia de domnul Presedinte, cel care “v-a scapat de cioara Voronin, nu a vrut sa CEDEZE BASARABIA, nu a vrut sa accepte OCUPATIA armatei a-14-a RUSE din Transnistria; ar trebui sa-i fii RECUNOSCATOARE, NU SA ITI BATI JOC DE CAMPANIA LUI. Nu sa iti bati joc de Basescu TOCMAI din SUCEAVA,cetatea de scaun a gloriosului STEFAN cel MARE si SFANT“.

Cred ca actuala campanie electorala a turnat un pic de ura fata de moldoveni in inimile romanilor care nu il iubesc pe Basescu. Moldovenii reprezinta un electorat redus, dar important, care are mai putine tangente cu Romania, dar care vor avea o influenta minora asupra destinului politic al acesteea, care i-a decizia in mai putina cunostinta de cauza, dar nu suporta consecintele acesteea. Politicienii romani stiu asta si au incercat prin diverse metode sa-i ademeneasca pe frati, dar cel mai incununat s-a dovedit Traian, care prin gura fiicei la Bruxelles si prin actiunile luate in legatura cu studentii basarabeni si simplificarea acordarii cetateniei s-a apropiat mult de obiectivul vanat de cei multi.

Sa se inteleaga ca nu am nimic cu Basescu. Nu il urasc, nu il iubesc si nu am timp de speach-urile sale (recunosc ca afisele cu mutra sa imprastiate peste tot ma obosesc deja). Dar nu inteleg care ar fi obligatia mea fata de Basescu daca as avea drept de vot? Vad ca mi se imputa ca gratie lui am ajuns in Romania. Ceilalti straini care vin in Romania tot gratie pdlistului au venit? Oare nu apartenenta lingvistica, istorica, spirituala si mentala m-a adus aici, ci omul cu zambet si chelie din afisele portocalii? Hmm, si in general, is dator eu cu ceva lui Basescu?

Time-… music!

Hans Zimmer

Mariaj cu luna plina

Dupa criza economica, gripa porcina este a doua gaza ca marime care a intepat societatea. Calm, peisaj sumbru, liniste apasatoare si brusc presa explodeaza: pandemie, gripa mortala, Terra va ramen nelocuita intr-o perioada scurta de timp – presupuneri seci care se tes la fiecare colt de strada din gura cate-unui jurnalist vagabond. Dintr-o data, omenirea atotputernica si neinfricata este pusa in genunchi de valurile spumoase ale mass-mediei. In doar o noapte cei care ieri erau titani si zei si faceau legea, azi au devenit mielusei blanzi ca inainte de taiere. Scenariul imi aminteste de Evul Mediu, cand Ciuma Neagra i-a pus in genunchi pe cei care se credeau stapanii pamanturilor de peste oceane.

Chestia asta cu gripa incepe sa ma streseze deja. In doar cateva zile am asistat la un spectacol pe care ai ocazia sa il vezi o data la o perioada foarte mare de timp si eu l-am vazut: sute de milioane de oameni invartiti pe degete de un fleac, trantiti la pamant de un zvon, manipulati in cel mai de jos hal de o fata morgana. Rusinos, umilitor si al naibii de hazliu! Intr-o noapte in conturile marilor companii farmaceutice au intrat 18 miliarde de euro, cozi interminabile la farmacii, oameni disperati, ochi legati si minti spalate… Trist. In doar cateva clipe rezervele de masti, medicamente anti-gripale si banii din buzunarele oamenilor au disparut. Toate inghitite de gripa porcina. Am cercetat un pic din istoria acestei gripe si mi-am dat seama ca ceea ce numim groaza zilelor noastre exista de fapt de un secol. Gripa a mai existat in istorie si a mai facut victime, morti care au rezultat in urma vaccinarii incorecte sau a organismelor slabite de virus, fiind doborate de bacteriile care au avut cale libera in acest sens. Nimic nou, nimic exceptional! Culmea, de fiecare data cand si-a facut aparitia, gripa a manipulat oameni, a bagat spaim-n ei si a turnat bani grei in buzunarele unor oameni, pt ca medicamentele contra porcinei nu se platesc de stat, ci de muritorul de rand.

Pt mine gripa este un mit. O jucarie in mainile unui bebelus care in curand se va satura de ea si o va lasa. In jumatate de an vom uita de porcina la fel cum acum s-a uitat de aviara. Or la vama poti trece cu zeci de kg de carne de pasare si nu-ti reproseaza nimeni nimic, pt ca toate se rezuma la manipulare. O generatie de 6 miliarde de fiinte este pusa la pamant de un mit ascuns dupa o masca farmaceutica, or, ceea ce baga frica in omul de pe strada este masca pe care o porti. Ca sa va convingeti, faceti un experiment. Eu am facut unul si m.am convins: oamenii se feresc de tine pe strada, se departeaza in troleu pe o raza de 3 metri, desi acesta e arhiplin, pun mana la gura cand te vad, daca tusesti au impresia ca ii omori, iar controlorii fug de tine, chiar daca nu ai bilet pe troleu. Oameni de rasul gainilor la mintea pruncilor.

Este ca in faza cu vampirii si varcolacii… desi nimeni nu i-a vazut, toata lumea se teme de ei! 😀 Tare, nu?