“7 aprilie” are nevoie de dreptate, nu de strada!

Noua conducere democrata de la Chisinau incearca sa rastoarne norii inca din prima saptamana de gurvernare, dar seceta inca arde pamantul basarabean. Acuzati de mini-revolutia din aprilie, democratos-liberalii de ieri se intrec astazi in distinctii si premii de stat, in vorbe de duh si de adevar care sa inchida gura lumii: Basescu se lauda cu cifra de 140.000 de cetatenii, Ghimpu cu putin sub 100.000 de voturi in alegeri. Just. Dinte pentru dinte, adevar pentru adevar. In timp ce Voronin se sufoca de noii guvernanti si in timp ce domnul Tanase face ordine in Ministerul Justitiei, adevarul zace ingropat in adancuri cu lacatul celor 4 luni pus la gura!

Daca urmaresti din exterior, situatia este chiar absurda! In timp ce pana si cel mai analfabet om din tara isi da seama de scenariul pus la cale de comunisti si de terorile organizate de ei, actualul ministru cere 4 luni, probabil pentru ca moartea tinerilor si fetele violate prin comisariate nu sunt suficiente. Urat, lipsit de intelepciune si bun gust! Noii conducatori ai tarii au facut putina agitatie la venirea la putere si toate au disparut ca un foc de paie. Sau mai curand, un fum far’ de foc care isi va pierde urma in timp. Culmea este ca pe de alta parte, victimele au rabdare. Acesti eroi au avut-o si in comisariate, si in strada, si la mai bine de 9 luni de la ziua cea mai neagra dupa razboiul din Transnistria! Cat vor mai da dovada de ea? Numai ei stiu. Cert este ca in loc sa numeasca strada Lazo pe care isi odihneste osemintele fostul presedinte, Guvernul si Justitia ar fi trebuit sa rezolva dreptatea unor oameni care i-au purtat acolo sus. Pe maini, in genunchi, cu lacrimi de sange! 7 aprilie a fost prima misiune a noii guvernari. Care esueaza pe zi ce trece. Peste sperantele noastre se va asterne in curand o rece dezamagire…

Pe de alta parte, sa fim seriosi! Ce s-a intamplat dupa 29 iulie care sa merite atata atentie? Lumea inca inghite prostii la televiziunea publica (si independenta), in teren membrii partidelor inca isi fac de hac, tara zace in aceeasi criza, oamenii sunt la fel de disperati. Diferenta este ca daca inainte venea Putin pana sub muchia capitalei, acum Basescu ajunge pana in Kabul. In timp ce Voronin sarbatorea in Piata Rosie din Moscova 9 mai, Chirtoaca sarbatoreste Unirea pe 24 ianuarie la Iasi. Nelipsite sunt decorarile fara de numar intra- si inter- statale. Daca inainte batea vantul dispre este, acum bate dinspre vest si pana astazi asta ramane unica diferenta. Vantul va reusi sa schimbe clima, dar nu si naravul.

Multstimata conducere… stim cu totii ca dreptatea este undeva pe drum. Va rugam doar sa nu o “ajutati” sa incurce calea spre cei care o asteapta…

Articol preluat de http://hotnews.md/ si http://www.basarabia91.net/.

Advertisements

Există viaţă după sesiune?

Acum 2 ani, la o festivitate de deschidere a unui nou an de studii, un bun profesor de-al meu ne invidia norocul nostru de a fi studenţi. Domnul spunea, cu o tristeţe care i se citea în ochii obosiţi de zecile de generaţii de tineri care trec pe lângă el pe neobservate, că studenţia este o vacanţă lungă presărată cu zeci de clipe captivante şi străpunsă pe ici-colo de câte o sesiune. „Dacă nu ar exista sesiunea, nu aţi simţi că sunteţi studenţi” sună sentinţa care făcu să treacă un murmur cald prin sala arhiplină de tineri fericiţi că trec prin cea mai frumoasă perioadă a vieţii.

De vorbele pline de duh din acea zi aveam să îmi amintesc mai târziu. După un semestru în care am sărbătorit zi de zi fericita oportunitate de a fi un june care incearcă să descopere cât mai multe lucruri noi pe băncile facultăţii, ceea ce cândva era un „ici-colo” se transformase brusc in SESIUNE. Şi astăzi mă întreb ce cântăreşte mai greu… nopţile lungi şi albe de dor, în care ne zideam existenţa după cursuri şi cărţi care durau la infinit, în arome de cafele şi ţigări stinse cu neputinţă ori cuvântul în sine, care provoacă un sentiment de teamă chiar şi printre cei mai tari dintre noi?

Dacă nu ar fi existat sesiunea… ea ar fi trebuit inventată! Nu există nimic mai serios în anii de studii care să te fure din viaţa cotidiană şi să te arunce în cele mai reci mreje ale disperării de a nu face faţă, de a ceda pe ultima sută de metri, de a dezamăgi în faţa unui fapt către care ai mers şi te-ai pregătit atâta timp. Nu există nimic care să alunge nopţile petrecute prin cluburi sau promenadele pe străzile oraşului îmbrăcat în lumini feerice, la fel cum nimic nu poate schimba gustul berii ori să-ţi bulverseze întreaga fiinţă, pentru că după trei luni de farmec şi distracţie, în capul tuturor lucrurilor stă Excelenţa Sa… sesiunea!

Oamenii caută soluţii pentru ieşirea din criză economică care şi-a întins caracatiţele peste societatea speriată de virusul gripii porcine. Lumea se agită ca un vulcan gata să erupă. Felinarele luminează sec. Oraşul este pustiu: fluviul de studenţi de acum câteva săptămâni a secat prin săli de lectură, biblioteci şi ziduri de cursuri. Am existat, ne-am făcut remarcaţi şi am dispărut, ca numai după foarte puţin timp să renaştem ca Pasărea Phoenix.

Suntem studenţi şi asta ne preocupă tot timpul! Mergem înainte, pentru că atunci ne-a fost mai bine. Marea Provocare ne aşteaptă, iar după ea şi potopul! Ne vedem peste o lună, atunci când vom curge din nou prin venele acestui oraş. Oare dincolo există viaţă?! 🙂 Baftă la examene şi să fiţi iubiţi!

“Sa ne aparam Patria!”: cinematograful sau… !?

Afacerile cinematografice din Moldova au primit o palma peste obraz. In ceva timp vor incepe sa transmita in romana, iar asta nu se va intampla din propria vointa, ci din a ministrului culturii zicere. Indignati, sefii raspund la fel de dur: pretul biletelor se va dubla! Cum n-ar fi, oricum e un pret prea mic pentru limba romana, dar daca replica va prinde viata, afaceristii cinematografi isi lovesc in proprii lor clienti, si nicidecum in guvernanti, care au luat o hotarare inteleapta.

Cinematografia si Moldova sunt 2 notiuni care nu prea se intersecteaza in ultimul timp. Un pamant care a dat viata unor actori si regizor cu talent, dar care au murit sperante, fie din cauza mediului politico-social ostil, fie din cauza lipsei increderii si sustinerii financiare. Oameni formati in institutii de invatamant serioase de peste hotare, care s-au intors inapoi si s-au stins ca niste stele cazatoare… Spun asta pentru ca vad ca si acum exista o generatie de regizori si tineri ceneasti care ar putea sa schimbe moneda pe verso si sa miste lucrurile din loc, dar mi-e frica sa ma si gandesc daca actiunile Ministerului Culturii se vor reduce la a obliga cinematografele sa aiba subtitrari in romana si nu stiu cat de curand s-ar putea sa apara un film “made in moldova” pe ecranele patriei.

Pe 3 ianuarie s-a stins Vasile Brescanu. Nu ati auzit de el, dar ati auzit de Mihalcov, Mensov, colegi de studentie de la Moscova si oameni care au avut posibilitatea sa se afirme. Brescanu a facut-o si el, dar la nivelul mediocru al pamantului dintre Prut si Nistru si poate daca ar fi avut norocul sa se nasca cel putin peste Prut, ca sa nu vorbim de Franta si SUA, si astazi ar fi savurat bucuria unui Oscar. In presa scrie ca Vasile Brescanu a murit de cancer… prea putin adevar, care nu e in stare sa ilustreze cancerul societatii in care a trait marele om de film si care l-a obligat sa se retraga la tara si sa isi traiasca zilele de azi pe maine…

Ce va fi in urmatorul deceniu? Cate jertfe mai cere prostia oamenilor acestui pamant? Cine stie cine este Igor Cobileanski? Cine i-a vazut filmele? Cine a auzit de Sergiu Voloc? Lista intrebarilor poate continua, iar de nivelul raspunsului depinde destinul cinematografiei din Republica Moldova. Or, acesta nu sta in incapatanarea patriotilor de a pune subtitrari in limba de stat.

Regimul Filat. Razboiul celor 100 de zile

Prima mare “performanta” a Guvernului Filat este aceea de a ajunge “regim” la foarte putin timp de la instaurare. Daca “democratia” instalata in 2001 a avut nevoie de 8 ani de zile plus cateva sute de victime ca sa apara urat in ochii muritorilor de rand, legati la ochi pe esafodul lacomiei clanului inlaturat la 29 iulie, prezentul Guvern si-a primit epoletii inca din prima zi. Felicitari domnule Filat! “[…] si crestea pruncul intr-o zi cat altii in 8 ani…”

De cealalta parte a baricadei, 100 de zile inseamna foarte putin pentru ceea ce s-a reusit sa se faca. Desi Acordul privind micul trafic de frontiera se va semna in aceasta luna, iar sarma ghimpata inca nu a disparut, o aroma usoara de libertate si democratie pare sa se astearna peste toate, in ciuda faptului ca Voronin&Co dispar de la fiecare sedinta a Parlamentului, cedand in fata problemelor care macina tara bulversata de setea lor de imbogatire. 100 de zile ar fi fost putin si pentru fostii guvernanti, care intr-o perioada similara nu ar fi reusit decat elaborarea unor legi care sa indrepte surse financiare din domeniul public in propriile buzunare. Logic timpurilor prin care s-a trecut, Filat a gresit! In loc sa faca ceva ca dupa sarbatori sa se gandeasca si la propria persoana, el pleaca la Bruxelles sa negocieze Tratatul de asociere cu Uniunea Europeana! Ciudat, pentru ca fie omul asta nu are familie si nu se gandeste la viitorul sau, fie noi nu vedem care e substratul beneficiilor semnarii acestui tratat pentru el si colegii de Alianta! Desi, dragostea de tara si de neam ii duce departe pe unii…

Vorbind de libertate si democratie… Oamenii pot sarbatori si pe 25 decembrie, si pe 7 ianuarie. Mitropolitul Vladimir afirmase ca nu e pacat sa te rogi de 2 ori. Just! Am urmarit evenimentele religioase din Romania de pe 25, si cele din Moldova de pe 7… Ca de obicei oamenii politici prezenti, desi, aceasta fariseitate uneori imi da de gandit. Oamenii astia merg de ochii lumii la biserica ori sa isi spele pacatele? Nu de alta, dar 8 ani de zile am schimbat canalul pentru ca mutra acra a tandemului Vladimir-Taisia imi crea repulsie.

11 ianuarie 2010. Razboiul celor 100 de zile continua. Tind sa sper ca in curand acesta se va transforma in Razboiul celor 30 de ani.