Plictiseala imbracata in roz

Acum cateva zile m.am asezat ingandurat, cu o bere rece in mana, pe holul din fata usii si am luat pozitia ganditorului de la Cucuteni. Ma gandeam la ce puteau sa se gandeasca acum cateva mii de ani cei care i-au dar forma acelei statuete care a ramas incremenita in capsula timpului ajungand pana la noi cu un mesaj pe care inca nu l-a inteles nimeni. Lucrurile au evoluat oarecum, dar daca stam sa ne gandim bine, uneori, cand te uiti in ochii unor oameni sau cand te gandesti la gesturile lor, te intrebi daca intr’adevar s-a schimbat ceva in comparatie cu acum cateva mii de ani.

Pozitia ganditorului de la Cucuteni a cam disparut. Studentii raniti prin sesiuni de dragoste si examene au luat forme noi de existenta, ceva care se desprinde din cotidian. Si nu stiu de ce, dar este un ceva care imi aminteste de preistoric si viata in subteran, cu desenele rupestre. Tot mai multi cazuti cu privirile aruncate pe geamul care duce catre orasul plin de viata, tot mai multi cu pozitii “fuck my life” si tot mai multi care realizeaza picturi rupestre pe mesele si peretii din salile de lectura. Sunt chestii care vor exista in timp. Este ceea ce o data cu schimbarea raurilor de studenti, nu se schimba. Oamenii o mai numesc traditie.

Nu stiu daca pot sa imi permit sa spun ca m.am plictisit. De ceva vreme buna nu am citit o carte ca lumea, de ceva luni nu am facut o miscare sanatoasa, de cateva zile nenumarate nu am vazut un film extraordinar si lista poate continua. Toate au devenit atat de seci incat ai impresia ca viata este o rutina continua al carei sfarsit nu se vede prea curand. Desi astazi este oficial ultima zi de sesiune… am inceput sa ii simt dorul si lipsa. Examenele lungi si istovitoare m-au trezit la viata dupa un semestru anost si tot ele acum ma arunca in golul libertatii. Trist, dar adevarat. Lucrurile care o data erau faine, acum au ajuns sa ma plictiseasca. Timpul liber, cartile aiurea, blogosfera si orasul pustiu. Incerc sa ma mint ca undeva in adanc sunt goale bateriile, dar nu stiu cat va tine in picioare aceasta idee. Lumea il numeste restart. Eu zic “o iau de la 0”. Si ii zic inca de prin clasa a 7-a.

Nu am fost de un secol la teatru. Ma gandesc sa incerc sa ma duc in curand, nu am facut-o niciodata de cand sunt aici. Mi-e dor de atmosfera de cortina, de suflul uman, de sentiment si simt. Imi stau in gat milioanele investite in mall-uri si ochelarii pentru 3D. Tehnologia falsa si complicata a asternut intr-o singura noapte un nor de praf peste simplitatea milenara. Strigator la cer si urat. Ma pun la un somn si un gand lung. Incercati si voi, o sa va prinda bine. Va recomand si o alergare in parc. 😉

Nu mor cainii cand vor… caii!

Primarul capitalei Dorin Chirtoaca a venit cu un plan de rezolvare a problemei cainilor vagabonzi: conform lui, toţi cainii, care vor fi prinsi si timp de 10 zile nu vor fi revendicati de catre stapani, vor fi supusi eutanasierii. Decizia a starnit valuri de nemultumire in randul populatiei si in curand starea de lucruri va degenera – daca va pune in practica propria idee, primarul risca sa se trezeasca cu zeci sau chiar sute de aparatori ai patrupedelor.

Judecand la rece, decizia domnului Chirtoaca este una matura: orice capitala care se respecta si se vrea a fi europeana rezolva problema cersetorilor, rampelor de colectare a deseurilor si a cainilor vagabonzi, ceea ce ne duce cu gandul ca faza cu lichidarea patrupedelor este un pas inainte. Aparatorii animalelor au sarit ca arsi si au propus solutii de ultima ora, cum ar fi sterilizarea maidanezilor sau crearea unui azil pentru aceştia, lucru care mi se pare de-a dreptul un non-sens: in conditiile actualei crize economice consider ca intretinerea a catorva mii de animale este o gaura neagra in bugetul local, si asa ciuruit de trecutul istoric de dupa 2000. In plus, cifrele sunt de partea conducerii locale (in luna ianuarie a anului 2010, in capitala au fost evacuati 2138 caini vagabonzi, iar pe parcursul intregului an 2009 numarul acestora a ajuns la 19453).

Cainele este prietenul omului. O lege a naturii care si-a dovedit aplicabilitatea in timp. Cainii vagabonzi de pe strazile oraselor nu sunt prietenii omului si prezinta pericol public. Intretinerea lor in azile nu aduce beneficii, iar daca organizatiile care lupta pentru dreptatea animalelor sunt atat de afectate… ar putea sa isi asume responsabilitatea si sa ia in vizor aceste animale.

In plina criza economica, moldoveanul se apuca sa creasca si sa ingrijeasca de caini. Spitalele ultra performante, infrastructura ultradezvoltata, situatia economica de varf din tara le permit, ce naiba? Situatia este jalnica si trebuie de miscat macar un deget. Ori, cainelui daca ii intinzi un deget iti musca toata mana, nu?