Plictiseala imbracata in roz

Acum cateva zile m.am asezat ingandurat, cu o bere rece in mana, pe holul din fata usii si am luat pozitia ganditorului de la Cucuteni. Ma gandeam la ce puteau sa se gandeasca acum cateva mii de ani cei care i-au dar forma acelei statuete care a ramas incremenita in capsula timpului ajungand pana la noi cu un mesaj pe care inca nu l-a inteles nimeni. Lucrurile au evoluat oarecum, dar daca stam sa ne gandim bine, uneori, cand te uiti in ochii unor oameni sau cand te gandesti la gesturile lor, te intrebi daca intr’adevar s-a schimbat ceva in comparatie cu acum cateva mii de ani.

Pozitia ganditorului de la Cucuteni a cam disparut. Studentii raniti prin sesiuni de dragoste si examene au luat forme noi de existenta, ceva care se desprinde din cotidian. Si nu stiu de ce, dar este un ceva care imi aminteste de preistoric si viata in subteran, cu desenele rupestre. Tot mai multi cazuti cu privirile aruncate pe geamul care duce catre orasul plin de viata, tot mai multi cu pozitii “fuck my life” si tot mai multi care realizeaza picturi rupestre pe mesele si peretii din salile de lectura. Sunt chestii care vor exista in timp. Este ceea ce o data cu schimbarea raurilor de studenti, nu se schimba. Oamenii o mai numesc traditie.

Nu stiu daca pot sa imi permit sa spun ca m.am plictisit. De ceva vreme buna nu am citit o carte ca lumea, de ceva luni nu am facut o miscare sanatoasa, de cateva zile nenumarate nu am vazut un film extraordinar si lista poate continua. Toate au devenit atat de seci incat ai impresia ca viata este o rutina continua al carei sfarsit nu se vede prea curand. Desi astazi este oficial ultima zi de sesiune… am inceput sa ii simt dorul si lipsa. Examenele lungi si istovitoare m-au trezit la viata dupa un semestru anost si tot ele acum ma arunca in golul libertatii. Trist, dar adevarat. Lucrurile care o data erau faine, acum au ajuns sa ma plictiseasca. Timpul liber, cartile aiurea, blogosfera si orasul pustiu. Incerc sa ma mint ca undeva in adanc sunt goale bateriile, dar nu stiu cat va tine in picioare aceasta idee. Lumea il numeste restart. Eu zic “o iau de la 0”. Si ii zic inca de prin clasa a 7-a.

Nu am fost de un secol la teatru. Ma gandesc sa incerc sa ma duc in curand, nu am facut-o niciodata de cand sunt aici. Mi-e dor de atmosfera de cortina, de suflul uman, de sentiment si simt. Imi stau in gat milioanele investite in mall-uri si ochelarii pentru 3D. Tehnologia falsa si complicata a asternut intr-o singura noapte un nor de praf peste simplitatea milenara. Strigator la cer si urat. Ma pun la un somn si un gand lung. Incercati si voi, o sa va prinda bine. Va recomand si o alergare in parc. 😉

Advertisements

8 Responses to Plictiseala imbracata in roz

  1. vero says:

    ai devenit si tu om, ti-as spune eu. In sfirsit te-ai mai oprit si tu din goana nebuna dupa tot ce e nou(curiozitatea ta ma scotea din minti uneori:P), in sfirsit nu mai povestesti despre o alta “superba” carte pe care ai citit-o si bla, bla…Asa e firea omului,te mai plictisesti, mai pierzi ore sau zile aiurea, ca mai apoi sa revii in forta si s-o iai de la zero….

    • NeaGoe says:

      😀 Psihologul de serviciu la datorie… 🙂

      Am devenit om? Stii, in ultimul timp simt nevoia sa imi mai dau cate o palma din cand in cand ca sa simt ca traiesc in cotidian. In rest… 🙂

  2. stan says:

    am vrut numai sa te salut . eram pe net navigam de-an pula si …ma rog ideea era ca te salut romane .
    ciao

  3. fancymiss says:

    Toti trecem uneori printr-o faza de plictiseala,alteori prin una de adrenalina. Cel mai bine e sa le combinam, sa mentinem un echilibru intre ele..

  4. marrynet says:

    total ganditor… sunt deacord ca viata e o valtoare continua, un cerc inchis, din care incerci sa iesi, dar nu iti reuseste s-o faci… din cauza ei…a plictiselei 😦

  5. Cînd oraşul, oamenii din el, colegii, amicii, ordinara felie de pîine cu pate, ordinarul traseu îţi “ticăie” zilnic, ai impresia că plictiseala şi monotonia domină. Rău. Se naşte un nedorit pesimism.
    Ieşim. Respirăm 55 g de aer studenţesc. Mîncăm o banană în parcul saturat de îndrăgostiţi de suflet sau bani. Revenim. Restabilim curentul înaintării.
    Noroc!

  6. altcersenin says:

    teatru… hmm, toata lumea e un teatru; important spectacolul sa fie bun, in special spectacolul vietii 😉

  7. Pingback: Un An Nou fericit plin de sănătate | Ciupanezul

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s