Comunitate de vise sfărâmate
21/03/2011 Leave a comment
În curând o să mă apuc să construiesc vise. Lumea în care trăim mi se pare foarte murdară, anapoda şi plină de non-sens. Ne trezim dimineaţă şi ne rugăm pentru ceva mai bun, când de fapt, totul se naşte în noi. În dorinţele noastre seci de a acapara lumea. În inimile noastre zdrobite de interes, profitabilitate şi lăcomia pentru aur şi petrol. Trăim într-un secol în care totul se măsoară în aur şi petrol. Sufletele se vând şi se cumpără ca la piaţa de legume. Dezastrul se aşterne ca o pleoapă peste un ochi obosit.
Lumea se cutremură la ultimele mari 2 evenimente care au tulburat raiul tehnologic construit de om. Japonia şi Libia au venit în centrul atenţiei unei rutini care părea să domine încă mult timp basmele cu încălzire globală, criză economică şi terorism. Dacă e să mă gândesc bine, vorbim despre evenimente care, raportate la scara trecutului, au însemnătate net inferioară, respectiv putere de influenţă. Ceea ce sperie, însă, este incapacitatea omului, ieri zeu peste toate, azi devenit pion în tabla de şah a evoluţiei terestre, străpunsă adânc de avântul tehnologic. Frustrare. Cuvântul de ordine în visele, aspiraţiile şi doleanţele noastre. Suntem produsul unei societăţi în care frustrarea se plimbă ca mirosul de peşte şi plecăm capul urgiilor vremii, pentru că avem siguranţa că aşa nimeni şi nimic nu o să îl taie. Suntem alimentaţi zi de zi cu poveşti de adormit copiii şi ca nişte şoareci de bibliotecă, ne înfruptăm zi de zi cu mizeriile presei. Sau mai degrabă, cu presa mizeriilor.
Uneori mă trezesc dimineaţa şi mă întreb cât la sută din ceea ce mi se întâmplă este real. De când mă aflu în vis, cât durează, ce mă aşteaptă şi, mai mult chiar, când mă voi trezi. Îmi dau palme, fac duş cu apă rece şi revin în împărăţia liniştită a cearşafului meu. Mi-e frică să ies afară, în lumea plină de bufoni, “prieteni adevăraţi” şi oameni săritori la nevoie. Jucăm într-o piesă de teatru şi nu ne dăm seama cum chiar în clipa de faţă cineva râde de noi cu gura până la urechi.
Ei cred ca…