MECTS isi bate joc de romanii de pe ambele maluri ale Prutului

E o concluzie la care am ajuns acum ceva vreme buna. Oamenii de acolo dau dovada de incompetenta si lipsa de profesionalism la un nivel strigator la cer! Isi face Traian publicitate electorala, profita din plin si de cei de aici, si de cei de dincolo si toate raman bune si frumoase. Sunt curios de ce nu intervine DRP in acest caz. Cred ca ar fi capabil sa incerce ceva…

An de an se dau cica 1000 de locuri la licenta, dupa care se mai suplimenteaza cu sute de locuri pentru ca asa e bine. Arata ok la imagine si in rest nu mai conteaza nimic. Vin aici oameni care aplica pentru universtatea “Ion Cuza” sau care inca scriu Romania cu i. Sau “romina”. E drept, nu poti sa ii selecteze pe neghinisti de grau, pentru ca spurcatii, culmea, au chiar note de 10 sau 9 la romana! Vin aici si fac lumea de rusine. Nu pot sa zic tara, pentru ca habar nu au pe ce lume se afla…

In acelasi timp, locurile la master sunt foarte limitate. Ce facem, dom’le, cu cei ce vor sa aiba studii superioare aici? Ii licentiem si pur si simplu ii trimitem acasa? Halal! Un sistem corupt, distrus si porcesc din care abia astept sa scap. Bataie de joc. Nu are rost sa mai vorbesc de intarzierile pe care le are metodologia. Nu mai vorbesc de sutele de restantieri care au bursa si camin si de oamenii cu adevarat cu scaun la cap care chiar merita ceva. Ceva mai mult!

MECTS isi bate joc si de studentii romani, si de cei basarabeni. La fel cum isi bate joc de toata afacerea asta politica care se numeste bursier al staului roman. Candva ma mandream cu acest statut, acum, cand toti ratatii il obtin fara sa aiba habar ce onoare este, mi-e rusine sa spun de unde sunt si unde merg. Hotilor!

Ochii in care rade marea

Recent, niste prieteni de-ai mei spuneau ca exista in lume 3 lucruri pe care, privindu-le, nu obosesti niciodata: cum arde focul, cum curge apa si cum lucreaza altii; si pe cuvant, trebuie sa le dau dreptate, cu toate ca uneori, la aceste 3 am mai putea pune inca vreo 5-6 chestii fara a sta pe ganduri…

“La mare esti curat tot timpul”… iti ingropi picioarele in nisipul ud si bucati de scoici purtate de valuri iti acopera piedestalul zidindu-l cu viteza valului purtat de vant. Arunci, strecori sau pur si simplu scalzi in pale milioane de fire de nisip ca printr-o clepsidra ce prinde viata din cand in cand. Soarele e ascuns pe undeva pe dupa nori; dupa o zi cu mult fast, a obosit si el si doar vantul a mai ramas sa bantuie tarmul aproape pustiu: oamenii, plictisiti de atata plaja, stau ascunsi prin camere de hotel. Esti doar tu si oceanul si o lume intreaga se topeste intr-un gand si se face mica de tot.

Muzica valurilor te doboara. Te scoate din gandurile negre, te seaca de oboseala si iti alina fiecare neuron. Apa asta loveste malul cu o magie lina, care te impune sa meditezi. Nu poti sa nu te calmezi cand crestele inflorite cu spuma se sparg in dunele de nisip de pe tarm, toate brazdate de cate un zbor de pescarus. Iti afunzi picioarele si mainile si iti topesti si coprul in valuri si ganduri profunde te strabat… marea asta e atat de frumoasa incat iti vine sa o cuprinzi si sa stai asa minute in sir. Stii ca tu, aici, cu picioarele in gustul ei sarat si poate ca cineva dincolo, pe celalalt mal, incearca la fel sa gaseasca raspuns la intrebarea lumii. Marea e calma si te asteapta. Cu toate ca zbuciumul ei sperie uneori…

Toate se petrec cu viteza unui sarut. Pentru ca atunci cand parca brusc iti este frig, este cineva alaturi care te tine de mana. Te indeamna, te imbratiseaza, iti cuprinde capul in poale si il mangaie soptind cuvinte de dor. Esti atat de fericit in asemenea clipe in care absolut nimeni si nimic nu mai conteaza. Numai marea care va spala si care va indeamna sa va iubiti. Si soarele, ce va inveleste trupurile…

Jurnal de America. Day 1.

Ieri, 22 iunie, pe la orele 22 (ora Americii) am pasit pe pamant american. Diversitate. Atat de multa incat ai impresia ca aproape deloc nu a mai ramas spatiu pentru cultura. Oameni cu toate dimensiunile ochilor si de toate culorile. Foarte cald, aer umed si multa poluare. Mult prea multa! Mancare nesanatoasa, ieftina (pentru banii de aici) si bacsisuri. Americanii dau bacsis la fiecare pas.

Legat de americani. Obsedati de aerul conditionat. In cladiri si in automobile e frig de crapa pietrele, afara poti face plaja. La prima vedere is cam ramasi in urma noastra: nu gasesti o priza ca lumea, medicamente scumpe, multe masini si cladiri din alea care zgaraie norii, nori care te fac sa crezi ca oamenii astia nu mai au ocazia sa vada soarele. La modul serios, doar venind aici iti dai seama de ce oamenii astia au ajuns atat de departe: pentru ca asta isi doresc si pentru ca gandesc corect. De aici, de pe pamantul unde acum 519 ani calca Columb, scandalurile dintre Chirtoaca si Dodon se vad atat de mici, ca niste microbi efemeri. Se merita din plin. Visul american a devenit realitate. Welcome in USA, sir!

p.s. Taxiuri galbene. SI chestii care in sfarsit sunt organizate ca lumea. Diseara pornim catre South Carolina. Vreo 14 ore de mers cu autocarul pe autostrazile americane. Mi-e dor de mancarea de acasa.

Alegerile au avut loc. Puneti cheia sub pietricica…

Am urmarit alegerile locale din Moldova mai putin prin prisma rezultatelor si mai mult prin spectrul procesului de vot in sine. Nu am fost curios de asa-numitele viziuni politice ale cetatenilor acestei tari, cat de modul cum acestia profita de propriul drept: de a alege. Stiam de dinainte de lacunele doleantelor si modului de profitare de propriile drepturi, asa ca nu mi-am facut mari sperante. Intr-o tara in care dupa disparitia unui imperiu, inca se voteaza cu pasapoarte sovietice, nu prea ai la ce sa te astepti.

Alegerile s-au transformat intr-un balci. Vii, votezi, dupa colt te asteapta matusa cu 50 gr de vodka, iar daca ai noroc primesti si niste orez si detergent. Oricum ala care va castiga nu va face mare lucru, si oricum nimic in tara nu se schimba, indiferent de culorile din guvern, dar trebuie sa profiti. Daca altii o fac, de ce sa fii tu fraierul care rateaza trenul. Urmatorul e abia peste 4 ani. Ce mai conteaza vocile needucatilor care tot ies si danseaza prin pman… Revenind la idee, lumea isi face repede o idee despre cum sa faca in cabina: voteaza randunica sau trandafirul pentru ca e frumos ala care le reprezinta. Sau pentru ca prietenii de la bere au facut la fel si maine ii va fi rusine sa recunoasca ca a procedat altfel decat multimea. Un triaj rapid, care lasa la o parte orice norme democratice sau idee de progres democratic. Cea mai simpla forma este, insa, cea de a alege dintr-o lista de prosti pe cel mai putin prost (ce destept se baga sa se ia in gura cu toata lumea, la o cocina unde mananca prea multi porci incat sa iesi in evidenta din tarate) sau, mai bine, din cateva rele, il alegi pe cel mai mic.

Concluziile le trageti si singuri. Fie ca e vorba de locale, prezidentiale, anticipate sau parlamentare, alegerile sunt subiecte de discutii pe la talk-show-uri, motive de barfe pe la piata sau pe ulitele satelor, bani investiti pentru exit-poll-uri cu erori de ordinul rusinii ordinare sau sume aruncate in vant pe pachete alimentare si tricouri electorale pentru studenti, nicidecum, niciodata, un exercitiu democratic, eletoral corect. Ceea ce face ca soarta noastra sa fie hotarata intotdeauna de cei care au nevoie de orez, vodka, tricouri sau pur si simplu, de cei care voteaza cu cineva pentru ca pur si simplu e fain! Nu voi protesta niciodata impotriva lor. Plus ca e pacat ca unii sa isi piarda vremea pe facebook facand grupuri de +1 in speranta ca va iesi vreun student in plus la vot. Bunica si betivul de la coltul strazii nu au cont acolo, iar cei care au, oricum vor face alegerea buna.

Dar nu exista alegere buna. Exista alegere temporara. “Il votam, si daca nu face nimic, peste 4 ani il punem pe altul. Oricum nu va face nimic oricare ar veni. Dar asa, de dragul exerimentelor”.

p.s. Fotoliul de primar din capitala e alimentat de “divanurile” din suburbii. Se pare ca acolo oamenii inca nu au mintea atat de infectata si gandesc, din fericire pentru noi, prea inocent incat sa ne fie frica de ceva. Acolo trebuie sa curga sampania. Acolo trebuie sa fie concertele de zile mari.

Pauza de cafea

Cred că am nevoie de o pauză. Da pauză din aia mare de tot. Să stau şi să lenevesc toată ziua, să nu fie nevoie să gătesc, să îmi fie lene până şi să mănânc, să nu am stres şi griji vreo săptămână sau chiar două. Aş sta, total nesupărat, şi cu fundul la soare pe vreo plajă pe undeva sau m-aş bălăci printre ceva valuri de ocean sau m-aş ascunde prin pământ prin subteran, ştiţi voi că de peşteri vorbesc…

Mi-e somn. Nu mi-e sete, nu mi-e foame, dar am o greaţă profundă de scandaluri politice, crize, sărăcie, analfabetism şi oameni proşti. Oboseală profundă măcinată de încercări neisprăvite de a schimba lumea. Sufocat până la gât de toate astea, cred că mă mai retrag prin birocraţii vreo 2 zile sau 3 şi după aia dispar.

Sunt fericit. Realizez chestia asta zi de zi şi asta mă face să rezist. De aceea, Valentina, îţi mulţumesc!

Ah da, voi participa la concursul ala cu un articol despre Basarabia. Sper să vă placă. Şi să votaţi. Dacă tot avem electorale…

Punct. Şi de la capăt. Destinaţia: nicăieri

V-am petrecut pe toţi, voi ăştia care aţi avut festivitatea de absolvire. Lume multă: decani, prorectori, părinţi, prieteni de beţie sau prietene pe umerele cărora aţi plâns după câte o restanţă sau un băiat care nu v-a sărutat. Discursuri laconice sau stufoase, aplauze şi flori, haine frumoase şi mult zâmbet. Soare, voie bună, distracţie şi chef… elementele care creionează o lume perfectă! 3 ani de facultate se topesc în 2 luni de chinuri legate de licenţă, examene complicate pe final, restanţe, lichidări. Părinţi fericiţi că odrasla păşeşte în lumea mare.

La modul serios vorbind şi realist cât de cât, stau şi mă întreb ce avem la noi în sistem: învăţământ sau educaţie? Cât de pregătită este fiecare generaţie de absolvenţi pentru viaţă? Câţi dintre toţi, absolvind o facultate, absolvesc şcoala vieţii, cea mai importantă de altfel? Cu un regret profund, ţin să constat că de la an la an asistăm la noi generaţii de şomeri, care vor lua drumul Italiilor, Portugaliilor sau altor ţări în căutarea pământului făgăduinţei. Unii se vor mulţumi a profesa prin ceva cătun rătăcit sau a mătura prin Kaufland-uri, mall-uri sau alte unităţi comerciale pentru care se dau lupte acerbe.

Dincolo de fericirea cu care ne îmbătăm la fiecare sfârşit de ciclu universitar, stă ascuns câte un adevăr acid care loveşte crunt pe la spatele vorbelor şi urărilor dulci care se fac: fie că e vorba de economia ţării, buzunarele sau nopţile de nesomn ale părinţilor, anii de facultate rataţi se vor întoarce ca un bumerang asupra noastră. Din cauza că cineva a dorit să transforme o universitate seculară într-un sistem care să dea bani. Bani care nu au nici o valoare într-o societate lovită din plin de criză. Criza prostiei.

Sărbătoarea Corupţiei în Republica Moldova

Astăzi în Republica Moldova a început Bacalaureatul. Dacă pe vremuri a absolvi un liceu nu reprezenta o certitudine, iar singura trecere prin acesta este o onoare, în prezent doar dacă nu ai bani şi dacă nu îţi doreşti nu poţi absolvi. Demnitatea profesorilor care îşi zidesc viaţa timp de 12 ani de zile se duce pe ape. Peste o lună vor fi scuipaţi, înjuraţi, defăimaţi. Şi pe cuvântul meu, asta merită!

A devenit un fapt anormal să dai examenele fără a plăti. Fie că eşti inteligent, deştept sau prost de nu au cânii la cine să latre, trebuie să dai bani. Sumele cresc în funcţie de mediul de unde vii (rural-urban), mărimea instituţiei şi adâncimea buzunarelor părinţilor: fie că sunt primari, miniştri, ştergători de funduri prin Italia sau simpli zilieri, toţi se adună în faţa liceului dis-de-dimineaţă pentru că odrasla trebuie să aibă un viitor. Sau din obligaţie. Lasă suta de dolari pe masă şi e linişte din nou în Moldova: directorul îşi construieşte casă din salariu de 2000 de lei, iar copiii ajung studenţi la drept şi economie şi emdicină la Chişinău.

Dacă nu dai bani, nu exişti. Eşti eliminat din turmă. Cioară albă. Poţi să ai tu premii zeci şi sute, dacă culoarea hârtiilor din buzunarul tău nu este verde şi nu are vreo 12 steluţe pe ea, atunci, copile, eşti cam terminat. Sapa, construcţiile la Moscova sau fundurile de bătrâni din Italia ştiu de tine! Sincer, situaţia nu mă miră. La cât de proşti şi incompetenţi îs conducătorii ţării, nu mă mir cât de strălucit merg treburile, mai ales, având în vedere că în fiecare zi de examen se învârt sume astronomice prin liceele din Moldova. Păcat că, cunoştinţe aproape deloc…

Of-ul meu e legat de faptul că procesul de corupţie lasă mii de incapabili să prindă curaj, ştiţi vorba cu “prostul care dacă nu e mândru…”. Munca celor cinstiţi este aruncată la gunoi, iar băncile facultăţilor sunt completate cu delicvenţi, care vor duce corupţia mai departe. Of-ul meu se leagă de faptul că toţi sunt obligaţi să plătească, indiferent de culoarea ochilor, notelor sau bancnotelor. Of-ul meu se leagă de aia că profesorii îşi vând demnitatea, nu abilităţile. Dar asta este. Relaţia părinţi proşti şi cu bani = copii proşti, mândri şi cu fiţe = ţară proastă cu treburi care merg aiurea (ţară cu o insulă de cinstiţi care se luptă să supraveţuiască şi cu o insulă de profesori care sunt scuipaţi pentru că nu mai e nevoie de ei).

Lucraţi copii. Lucraţi părinţi. Şi să vi se dea vouă după răsplată. Şi la final, un sffat pentru cei care abia rezistă: nu sunaţi la tv, radio sau mai grav, CCCEC. Vă tăiaţi craca de sub picioare şi nu aveţi viitor în Moldova. Sau în viaţă. Cei nesătuli de bani sunt capabili de orice!

A început Sărbătoarea Corupţiei în Republica Moldova! Trăiască Guvernul şi Parlamentul plini cu mizerabili!