Nebunul din piata

Uneori ma gandesc ca vine din obisnuinta, dar ipoteza asta nu rezista prea mult. Tin sa va dau dreptate cand spuneti ca e ignoranta, dar a ajuns atat de jos, incat aceasta stare e mai mult din iubire de sine, a unor oameni care se complac. Cafea, ceai, caldura in soba, uneori poate fi o pipa, un whiskey sau un vin bun. Foarte rar se poate intampla o carte, pentru televizor nu prea e timp, dar atat cat torentele curg si cat piratii isi fac treaba, merita sa iti pierzi timpul cu jocuri si filme in fata calculatoarelor. Dar toate tin pana la un timp.

Lumea s-a obisnuit cu starea asta de lucruri. Mai exact, intotdeauna a fost cineva in spate care sa ii impinga, sa le dea hrana si bautura la timp, noaptea sa ii inveleasca, iar dimineata sa le lege sireturile. A fost cineva care le-a dat chei de masini, de apartamente pline cu de toate, iar cand a fost sa fie pe patul de moarte, in loc de ultima sarutare le-au dat ibanul unui cont prin nu stiu ce banca. Si asa se perpetueaza din generatie in generatie. Copiii nu stiu ce inseamna sa inveti sa lupti, la fel cum nu stiu sa respecte bucatica de paine (daca o scapam jos, o ridicam, o sarutam si era chiar mai gustoasa. astazi vine alta din urma). Si il vad ca un sir lung de tot, din care rareori mai sare cate o verigheta, dar si asa, pericolul e inlaturat de rudele mereu saritoare la nevoie. Sunt scarbit de aceasta
increngatura a populatiei cu iz de pile.

Lumea nu stie insa cum e sa numeri boabele de orez. Cum e sa o iei de la 0, cand sacrifici ultimii bani doar de dragul de a-i investi, cand renunti la cultura mintindu-te ca o vei face mai tarziu, cand afacerea va merge si banii vor curge garla. Lumea in general nu prea stie cum e treaba asta cu afacerile si cu investitul intr-un stat care, in loc sa te sustina, are nesimtirea sa te fure si nu o face, cretinul, pe ascuns, ci frumos, pe fata, cu surle si trambite! Si dupa asta te mai obliga sa nu te intrebi ce a facut el pentru tine, ci ce ai facut tu pentru el.

Uneori, dupa atata durere, imi vine sa plang. Neputinta, nesimtirea celor de sus si aroganta celor din jur iti taie aripile. Dintr-un sticlete care se indreapta spre soare sa aduca bucuria luminii pentru cei dragi si pentru cei ce iti vor fi urmasi tie, te transformi intr-o cioara sfrijita care ingroapa nuci grecesti pe campuri de pe care altii vor veni sa culeaga. Dar ma stapanesc si o iau incet. Nu vreau ca lacrimile sau deznadejdea mea, sa alimenteze si asa neostenitele actiuni de asuprire pe care le tot indreapta impotriva mea. Nu vreau sa ii simt cum gandesc despre mine ca despre un retardat si sa le vad zambetele dracesti oglindidu-se in cestile lor de cafea servite de secretarele in fuste scurte. Baricadati in birouri acum, acolo vreau sa ii stiu pentru totdeauna!

Am incetat sa ii judec pe cei care stau si se uita. Pe cei care se uita si tac. Pe cei care tac si trec pe alaturi cu indiferenta. Pe cer care trec pe alaturi cu indiferenta, iar din cand in cand se mai opresc si tac. Nu le mai aduc acuze de nici un fel, pentru ca, pana la urma, fiecare lupta pentru dreptatea si independenta sa. Pentru drepturi, pentru valori. Fiecare respira pe baza propriilor principii. Nu e o conditie obligatorie sa te asortezi cu cei care striga, cu cei care cer, cu cei care ingheata acolo, dar e vital sa iti cunosti locul. Sa afli de care parte a baricadei esti, iar pana la urma, sa afli ce vrei de la viata. Ce iti ofera, ce poti transmite mai departe, ce poti da tu in schimb. Si ce ma doare cel mai mult, este ca acest val a lovit din plin aceasta intreaga bolnava societate romaneasca, iar ceea ce nu e frumos a ajuns astazi sa se identifice cu ceea ce suntem. Cu ceea ce dam. Iar uneori e nevoie mult mai mult decat de o lopata de zapada sau de un ceai cald.

Cu toate ca iti este in cot de ei, dar nebunii aia urla in piata ca maine curului tau gras de oligarh indiferent sa ii fie cald. Sa ii fie bine si sa nu duca lipsa de nimic. Ma intreb unde e unitatea, unitatea aia care v-a scos in strada in 89′, unitatea aia care 3 secole v-a alimentat rabdarea in fata urgiei otomane, unitatea aia care zdrobea polonezi si tatari insetati de sange, unitatea aia care va lipea mainile de arme numai ca sa obtineti Ardealul si Basarabia inapoi, unitatea aia care va facea sa fiti atat de frumosi… un gand nesabuit ma face sa cred ca nu voi ati fost aia. Ca nu sunteti urmasii lor, ca nu sunteti demni ca prin venele voastre sa curga sangele lor. Ma face sa cred ca ii faceti de rusine pentru ca le respirati aerul degeaba. Nu stati in calea tinerilor din piata, nu le respirati faramele de oxigen care le mangaie vocile ragusite, nu le transformati idealurile in scrum. Maine toate astea se vor intoarce impotriva voastra.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s