Tramvaie noi la Cluj

Începând de zilele viitoare, în funcție de cum vor fi finalizate ultimele retușuri la modernizarea liniilor de tramvai, în Cluj-Napoca vor începe să circule noile tramvaie. Produse de firma poloneză PESA, noile garnituri au început să sosească începând cu ziua de ieri, fiind instalate pe linii, dar se așteaptă finalizarea lucrărilor pe anumite tronsoane până la darea în exploatare.

Costul unei garnituri se ridică la 6,4 milioane de lei fără TVA (circa 1,5 milioane de euro), având 44 de locuri pe scaune şi 298 de locuri în picioare, iar consumul s-a redus cu peste 50% fiind acum de numai 48,7 wh/t*km. Garanția oferită de firma poloneză se întinde pe durata a 6 ani. Un amănunt interesant este că noile tramvaie vor avea WI-FI. Polonezii au câștigat licitația în fața producătorului român SC ASTRA VAGOANE CĂLĂTORI SA, care în asociere cu RATB oferise prețul de 6.650.000 de lei per bucată, cu un consum al tramvaielor de 35 wh/t*km și cu o capacitate de 302 călători. Ciudat mi se pare că oficialitățile au ales un tramvai cu locuri mai puține, consum mai redus și prețul doar un pic mai ridicat.

Cum ne-am și obișnuit deja, polonezii au câștigat licitația cu scandal, fiind acuzați că nu au respectat caietul de sarcini, una din uși nefiind dublă, dar până la urmă s-a ajuns la un consens și în câteva săptămâni vom aveam 4 tramvaie noi, urmând că celelalte 8 să sosească până la anul următor.

Mai jos vă propun să urmăriți o galerie de poze cu noul mijloc de transport.

This slideshow requires JavaScript.

Advertisements

Weekend “sărat” la Turda

Acum ceva timp am tras o fugă până la Turda, recunoscută turistic prin cele două obiective turistice de importanță majoră ale sale: Cheile Turzii și Salina. La puțin peste 30 km de Cluj, nu am avut ocazia să o vizitez de la inaugurarea ei din 2010, prin aportul administrației locale cu resuse financiare nerambursabile europene în sumă de nu mai puțin de 6.000.000 euro.

Date geologice, istorice și geografice despre Salină le găsiți aici, dar pentru a trăi și a simți atmosfera sărată a unei saline amenajată destul de bine, vă propun vizitarea ei. Chestia care m-a impresionat cel mai mult este că deși datele oficiale vorbesc de exploatări din perioada romanilor, neoficial sare se exploata cu mult înainte de asta. Marea dezamăgire o reprezintă atitudinea localnicilor care nu conștientizează importanța acestui obiectiv și nu gestionează cum trebuie situația, turistic vorbind. Cred că este loc de mult mai mult, iar străinii consider că ar dori ca după o vizită acolo, să aibă parte de ceva cât mai autentic românesc, nu kitch-uri aiurea doar pentru că sunt la modă.

Vă propun să vă delectați cu imaginile ce am reușit să le imortalizez cât încă amenajările nu au intrat în proces de distrugere din partea vizitatorilor.

This slideshow requires JavaScript.

Fire din ghemul cu amintiri

În momentul în care mă gândesc la studenție, primele imagini care îmi vin în minte sunt cele de cartofi pai, ochiuri și pită unsă cu cuțâtu. Nu cred că există un student care să spună că pe parcursul anilor de studii și-a permis să gătească, irosind prețiosul timp destinat studiului aprofundat în pub-uri, berării sau sălile de lectură ale acestora.

Îmi amintesc și acum clipa când am aflat că am fost admis și încă unde! și m-a chemat tata și mi-a zis:

Hai să te învăț să faci un fel de mâncare foarte gustos și foarte rapid la preparare.

Luase un cartof, l-a curățat, l-a tăiat pai, l-a prăjit, iar când să fie aproape gata i-a pus puțin usturoi și în 30 secunde i-a scos și după ce i-a presurat cu sare, i-a înghițit cu poftă, iar eu am înghițit în sec. A fost prima lecție culinară unui om care știa atunci să facă doar salată de roșii, ochiuri crude și ceai. Inițial mi se păruse bizară și banală o lecție care ani buni avea să mă salveze de la foame și care să îmi împrospăteze organismul cu substanțele necesare. Cartofii pai au fost pe rând frigărui, costiță de porc afumată, ciuperci gratinate, gulaș, plăcinte și tot arsenalul de bucate pe care îl poate visa un student, înlocuind, cu măiestrie și succes, mesele de la dejun, prânz sau cină.

Dacă ne gândim la rece, cartofii sunt cea mai simplă idee de afaceri: îi duci lângă un cămin de studenți și trebuie să ai grijă să îți ocupi timpul așteptării cu ceva, mai devreme sau mai târziu vor apărea clienții fluviu. Ar mai merge și ouăle, doar că acolo prețul e foarte variabil, acum 50 de zile ajungând la 1 RON per bucată, echivalentul a 0.800 kg de cartofi.

Timpul a trecut și greutățile m-au învățat să gătesc ceva mult mai mult, mai sănătos și poate mai gustos. Dar tot ajung câteodată să vină nostalgia și să mi se facă poftă de o porție de cartofi pai la o vorbă cu colegii de cameră, iar dacă ați fost, sunteți sau veți fi studenți și nu ați ajuns ca măcar o săptămână din meniu să nu lipsească cartofii pai, ați fost studenți degeaba!

p.s. Un calcul aproximativ mi-a trădat cifra de 780 kg de cartofi consumați în anii de studenție. Marea lor majoritate au fost predestinați preparării cartofilor pai. 🙂

Astăzi sper să fie mai frumos decât ieri

Astăzi lângă mine a explodat o mașină. Nu vă faceți griji, sunt bine și sănătos, pot chiar să mă bucur că am supraviețuit.

Sau cel puțin așa am senzația – că astăzi lângă mine a explodat o mașină de scris, iar tastele ei au sărit ca niște schije aprinse care au topit sentimentele din care s-au născut anumite gânduri. Astăzi lângă mine am impresia că a explodat o mașină de scris, iar cuvintele care erau în ea s-au năpustit asupra mea și credeți-mă că nu mă lasă de 24 de ore să dorm și în mod normal dacă sunteți amatori și iubitori de can-can-uri și știri proteviste în clipa de față v-ați și oprit din citit de câteva clipe…

Pentru cei care continuă vreau să vă spun împărtășindu-vă emoțiile și bucuria pe care o trăiesc – cea a nou-născutului care vrea să încerce din toate în același timp. Mă simt înconjurat de o aură ciudată care mă face să visez (veți da vina pe cele 24 nedormite), să sper și chiar să am convingerea pe alocuri că lucrurile nu sunt atât de rele cum par, iar dacă sunt, pot fi schimbate mișcând uneori doar un deget – un singur punct de sprijin e deajuns până și pentru pământ ca să fie mișcat din loc. Norocul oamenilor este că în cazul lor punctul de sprijin îl reprezintă dragostea, cea care mișcă soarele și celelalte stele.

O să continui să scriu până o să adorm și chiar și atunci capul căzut pe taste va lăsa amprente pe pagina asta de word, care la un moment dat vrând-nevrând va fi mai mult decât o ciornă. Pentru că e frumos atunci când ai cui și mai ales atunci când ai unde să îți împărtășești gândurile, să îți manifestezi viziunile, să le dai contur fără a te simți inhibat de lucruri sau de persoane, care deseori te vor influența în modul în care vor dori să te aibă – de altfel, în momentul în care facem cuiva pe plac, devenim fructul modelat prin fițele celor care ne înconjoară și cu cât cei care te înconjoară te plac mai puțin și tu încerci să recuperezi diferența prin a te adapta, cu atât mai mult îți pierzi din farmec, din originalitate, din gust.

Și ca să închei prin a mă plânge cu ceva… întreprinzătorii din România, indiferent de natura domeniilor în care activează duc lipsă acută de ceea ce în vest este numit custommer service. Vreau să spun că m-am săturat să dau peste tot felul de bădărani și nu voi face referire la cei din domeniul public, ei sunt primii obligați să o facă și tot ei sunt primii care o încalcă – regula nescrisă a business-ului – fii amabil cu clientul: nu te costă nimic, nu poluează, e biodegradabil și dacă mă gândesc bine se și regenerează ușor, dar voi dori să pun accentul mai mult pe privat, acolo unde oamenii de afaceri activează pe principiul să scot totul de la client, că altă dată cine știe când îl mai am/prind, în loc să ia decizia deloc rea de a-l fura treptat, de a-l minți frumos. Se creează astfel o relație de înșelăciune firmă-client și invers, cu un happy-end în care ambele părți au impresia că au jecmănit-o pe cealaltă. Nu vorbesc de punctualitate, nu vorbesc de seriozitate, dar mi-ar plăcea să văd o atitudine schimbată. Total diferită de ce avem în prezent.

O zi cu mult soare vă doresc!

S-ar putea ca undeva să mai existe o șansă

Am conștientizat cu tristețe și argumente solide că fac parte din generația dezamăgiților și a cobailor. În același timp. Vocile ce murmură plictisite și sec când se lovesc de zidul rece al realității respingătoare și antiumană creată artificial de sistem se îndesesc și se agață cu pesimism de dorințele și speranțele mele mai mult ca niciodată. Îngrijorarea-mi crește când aceste voci vin din sufletele îmbătrânite ale unor oameni tineri care, alături de mine de altfel, încă nu au reușit să guste din viață, nu au reușit să îi simtă formele când ceața, bezna sau haosul dacă vreți, li s-a așternut pe ochi și li s-a impus ghidarea către necunoscut. Pentru că viitorul oamenii îl așteaptă cu entuziasm, nu cu frică.

Sistemul – așa ne-am obișnuit, pe bună dreptate, să numim dușmanul invizibil cu care ne luptăm, dar care are grijă să își facă simțită prezența de fiecare dată, lovind crunt, chiar și sub centură, amintindu-ți cu ură cât de nedreaptă poate fi viața, e construit în așa fel încât foarte puțini se aventurează în afara lui, prima și cea mai importantă barieră fiind manipularea continuă și accentuată, ceea ce îmi amintește de primele explorări geografice când total greșit navigatorilor li se spunea că pe pământurile necunoscute ar fi tot felul de dihănii cu capete și picioare nenumărate, în realitate acolo fiind leagănul civilizațiilor și nucleul, dacă vreți, a tot ce mișcă pe globul ăsta.

Toată această gloată de voci nemulțumite, dar oarbe, are nevoie de o ghidare, un lider capabil să trezească în spiritele lor adormite setea de schimbare, tot printr-un soi de manipulare până la urmă, dar una pozitivă. Din păcate temerarii cu portavoci, pancarte și îndemnuri sunt atât de mulți și de dezorganizați încât toată această masă opacă, cu un potențial de exploatare pozitivă în direcția corectă maxim, se distorsionează, își pierde din densitate și din calitate și până la urmă ne trezim din nou goi și flămânzi la ușile Sistemului, fapt care îmi amintește de cei 40 de Mucenici care au fost puși într-o baie cu apă rece ca gheața, în timp ce chiar alături dregătorii se bălăceau în saună și savurau din bogățiile pământului – te îndeamnă, te cheamă, dar trebuie să rămâi la toate rece pentru că s-ar putea, cub de gheață nesăbuit, să te topești în aburii mediocrității unui ansamblu căruia ai încercat să îi opui rezistență.

În momentul în care zăresc entuziaști care au reușit să spargă imperfecțiunile din Sistem, să profite de acestea și să mai încerce să îi scoată sau trezească și pe alții, îi numesc norocoși, cu toate că ei miros de departe a curaj și nebunie amestecate cu inteligență și cunoștințe – pentru a-ți învinge un dușman trebuie să îl cunoști mai bine decât tine, să te învingi pe tine însuți, pentru că chiar el te va învăța ce trebuie să faci și mă mai gândesc, deasemenea, că momentele ca cele precum au avut ei au trecut. Am mereu senzația tristă că momente de a mai schimba ceva, momente de a face mediul mai picant, cu iz de revoluționarism nu prea mai sunt, iar dacă au fost și mai persistă să fie, sunt prea leneș sau greoi să le iau înaintea leilor deja existenți pe piață, acerba piață a vieții.

Generația mea a fost cea care s-a născut pe baricade de revoluție sau pe sub poduri de flori și poate mai puțin în flori. Generația mea adună oamenii în certificatele de naștere ale cărora scrie URSS, au buletine cu cetatea care în realitate are 5 turnuri de apărare, nu 6, dar care sunt cetățeni ai Uniunii Europene sau constructori pe șantierele din Moscova ori Soci, undeva va avea loc Olimpiada de Iarnă în 2014. Generația mea este cea a oamenilor leneși, care nu au știut ce înseamnă setea de carte ori lipsa ei cu desăvârșire, fiind mereu alimentată cu manuale noi și trecută prin dificultățile diferitor forme de evaluare spre binele și prosperitatea noastră ca indivizi, generație care nu am fost învățați să luptăm, ci să așteptăm, pentru că în curând va apărea cineva care mai mult ca sigur va lua o decizie, iar acea decizie va fi cea corectă. Marele avantaj și al nostru noroc este că am învățat istoria corectă, istoria adevărată, înainte că ghearele nedreptății și neadevărului să spurce tot ce mai rămăsese curat și să transforme totul într-un curs integrat, plin de mizerie.

Înaintașii noștri ardeau temerarii pe rug, iar mai apoi s-au rezumat la a-i topi în băi cu acid, ca la final să nu se mai complice și să îi lase să putrezească în temnițe și pușcării – școli de reeducare cum le plăcea lor să le mai numească. Dar când au văzut că Adevărul lor nu mai încape nici pe pereți, nici pe tavanurile sau podelele celulelor, ieșind mereu la iveală tot mai sus și tot mai puternic, au trecut la ceea ce fac în prezent și care deocamdată se bucură de un succes enorm – i-au înecat în tăcere. Ia-i unui scriitor pixul și foaia, taie-i unui orator limba, rupe-i arcușul unui violonist și el tot va ieși la suprafață, dar când îl ascunzi în tăcere, când îl ferești de ochii celor însetați de adevărul lui și când îl bagi în ignoranță, îl faci să se stingă de la sine și să se topească ca un pește pe uscat, care nu mai are puterea nici măcar să zvâcnească în timp ce îl alungi din privirile lumii cu scandaluri politice, cu mizerie cotidiană și can-can-uri pline de prostie, fapt care îmi amintește de vorbele lui Dan Puric care spunea că prin întemnițarea oamenilor calzi, plini de înțelepciune și bunăvoință, comunismul anilor postbelici a ridicat la suprafață prostia, și așa adăuga eu, legalizându-o până în formele care prosperă până în prezent.

Nu vreau să mai îndemn la trezire pentru că somnul a devenit atât de plăcut, iar ascultarea atât de docilă încât risc să mi-o iau în freză din ambele direcții – tratat ca un venetic, un coșmar de cei adormiți și ca un vandal de cei care în tihnă și pe la spatele nostru își țes marea capodoperă, dar nu încetez să mă întreb la ce mai urmează să fie supusă această generație, ce se va alege dintr-însa pentru că am senzația că nu facem decât să ne îndreptăm ca niște șobolani încet și sigur către o prăpastie din care nu mai avem scăpare, devenind hrană gustoasă pentru corbii vicleni ai secolului în care trăim.

Cluj-Napoca. TEDxEroilor

Curând în Cluj a avut loc TED. TEDxEroilor. Vă propun să urmăriți mai jos discursurile pentru cei care nu ați fost acolo.

1

2

3

4

5

6

7

Lucian Bute. Punct și de la capăt

Înainte de a păși în iadul de la Nottingham și de a da jos în 24 de ore cele 2.5 kg care îl despărțeau de categorie, Lucian a trebuit să treacă prin furcile caudine ale haosului de dinaintea acestui meci. Acuzațiile că mereu i s-a adus în ring un adversar sub valoarea sa au curs zilnic, dar toată lumea a așteptat testul de ieri cu primul adversar din Top 10, un examen pe care Bute speră acum să îl rezolve în sesiunea de restanțe.

Când un bătăuș adevărat se întâlnește cu un… dansator, îi dă bătaie. Dacă Bute a crezut că va putea câștiga așteptând ca englezul să cadă în stânga lui de 79 de ori, s-a înșelat amarnic și a plătit tribut greu cu centura de campion, dând senzația că strategia celor de la Interbox stă în picioare în Canada și în România, la galele Elenei Udrea&Co care miros urât a marketing și PR. Deși zvonurile deja strigă că româno-canadianul a căzut victima publicului, nu e vorba de asta. E vorba de adversar. Bute a căzut vina sindormului oamenilor din jur, care în loc să ne arate unde greșim, ne spun că totul e ok și că noi suntem cei mai buni. Bute a avut 9 ocazii să se învețe să nu și-o ia în cap, dar nu a reușit. Primul meci cu un adversar, nu cu marionete a arătat nu doar punctele sale slabe, ci a întreg staff-ului său.

Publicul așteaptă revanșa de la Montreal în care se speră la o lecție dată englezului. Nu știu cine și cui trebuie să dea lecții, dar meciul de ieri a părut total tratat cu superficialitate și dacă nu va schimba puțin lucrurile, Lucian riscă să o încaseze mult mai urât în toamnă.

Acum trebuie să ne detașăm de lucrurile astea, incontrolabile, imposibil de verificat și cu potențial de minciună. ORIUNDE există oameni, bani și faimă, vor fi minciuni. S-a pierdut pe drum onoarea. Era altceva când la Olimpiadele din antichitate, câștigătorii primeau o coroană de ramuri de măslin sălbatic.