Istoria lor, ziua lor

În fiecare an, la 9 mai, în Moldova se sărbătorește ziua victoriei. Pentru că la 9 mai 1945 sovieticii au repurtat victoria în fața germanilor, punând capăt celui de-al doilea război mondial, timp de 46 de ani cât s-au aflat sub oblăduirea urssului oamenilor de pe această palmă de pământ li s-a impus ideea că e ziua eliberării de sub jugul fascist.

Prin școli se organizează concerte la care elevii recită versuri și cântă piese patriotice. Se merge pe la monumente ale ostașilor căzuți, se merge pe la veterani pe acasă, preoții fac rugăciuni pentru cei morți pentru câmpul de luptă (deși se spune că au murit pentru apărarea patriei, o patriei care a transformat bisericile în grajduri). Nu știu cât de mult contează aceste concerte pentru veteranii care abia de mai aud, dar e cert că pentru generațiile tinere ascunderea adevărului continuă, ceea ce face inutilă lupta unora prin ministere de a preda Istoria Românilor.

9 mai e Ziua Europei, o zi din prezent care ar trebui să conteze cu adevărat dacă acolo se dorește să se meargă. 9 mai ca zi a victoriei înseamnă trecut, înseamnă sumbritate, comunism, neadevăr, suprimare. Înseamnă începutul sfârșitului pentru multe dintre familiile noastre care au trecut mai apoi prin furcile caudine ale foametei, deportărilor, colectivizării forțate. 9 mai e ziua lor.

Cu această ocazie, audiție plăcută!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s