U Cluj – CFR. Filmul evenimentelor

Derby-uri încrâncenate între echipele din Cluj au mai fost, dar meciul din 8 mai poartă o încărcătură deosebită prin prisma mizei – cu un program lejer în perioada următoare și cu cel puțin un egal pe terenul eternei rivale, alb-vișiniii ar fi avut drum deschis către un nou titlu. A fost prima dată când merg la un meci de fotbal și mi-a fost frică să părăsesc incinta Arenei, suporterii U-iști fiind recunoscuți prin violență absurdă.

Preziua meciului:
Ca la orice derby sau cum ne-am obișnuit, meci din Liga 1, oficialii echipelor se întrec în declarații care de care mai lipsite de noimă și sens. Capac pune Ioan Andone, antrenorul echipei din Gruia, care neagă calitatea de derby a acestui meci, întrebându-se cine e U. Dânsul, probabil, nu a învățat lecția de la ultima descălecare în Gruia.

Ziua meciului:
Orașul e împânzit de suporterii studenților. Peste tot răsună cântecele echipei, steaguri alb-negre și îndemnuri la victorie. În zona Parcului Central galeriile echipelor se intersectează, dar nu au loc incidente (cred că greșesc spunând galeria CFR-ului, a fost mai mult o umplutură de oameni).

Meciul:
Atmosferă superbă în tribune. Echipele joacă prudent, cu un plus ofensiv pentru CFR. În minutul 25 Gabriel Mureșan luftează în careul advers și de la doar 15 metri arbitrul Tudor acordă lovitură de la 11 metri. Ușor acordat e puțin spus. Căpitanul Cadu transformă lovitura după care se îndreaptă către galeria gazdelor. Se aruncă cu scaune, cu steaguri, cu înjurături, iar în ultimă instanță cu pumnii lui Bornescu. Începe un meleu între jucători și iadul pare să coboare peste Ion Moina. Ajutat de forțele de ordine, Tudor reia meciul acordând cartonașe roșii lui Cadu și lui Bornescu. În drumul către vestiare Cadu este însoțit de către 2 agenți de pază, pe care îi înjură la un moment dat, fiind provocat. Dihaniile nu se feresc însă să îi împartă niște pumni, moment care aduce începutul sfârșitului.
După ce se încinge o bătaie de mai mare dragul la vestiare, Andone retrage echipa de pe teren, iar Tudor fluieră sfârșitul jocului.

După meci:
Jucătorii CFR-ului și brigada de arbitri sunt transportați cu duba poliției. Reprezentanții presei sunt bruscați și blocați de către oamenii de pază de la stadion, peste tot domină stare de nervozitate și doar Felix Grigore e calm. Walter înjură nervos pe la vestiare și acuză echipa rivală de țigănii.

Prima repriză a meciului s-a jucat la Cluj, urmează pauza de 2 zile de hidratare cu nervi, după care la București, prin birourile comisiei de disciplină va începe repriza a doua. Totul depinde de ce a notat Tudor în raport, dar tind să cred că e o speranță goală, știind deja cu toții că jocurile sunt făcute deja pentru CFR. Echipa asta, pur și simplu, nu e capabilă să învețe să joace pe teren, de când au fost preluați de Arpad Paskany fiind obișnuiți cu mașinării de acest gen.

Eroii negativi ai serii sunt arbitrul Tudor, căpitanul Cadu și portarul celor de la U, Bornescu. Lașii serii au fost centralul Tudor și pseudoantrenorul Andone. Dar astea sunt lucruri care nu mai contează. E deja o certitudine ca an de an, finalul de campionat să se joace mai mult prin birouri, decât pe teren, iar titlurile să se câștige mai mult la masa neagră, decât jucând fotbal. Profesionalism, dom’le, ce mai?!

This slideshow requires JavaScript.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s