Dragi invatatori din Republica Moldova!

…, directori de licee, gimnazii, directori de centre de Bacalaureat, supraveghetori, femei de serviciu, paznici de licee si alti actori implicati in procesul sustinerii examenelor de absolvire,

va rog din tot sufletul sa nu va mai vindeti sufletul si demnitatea acumulata in decursul a poate zeci de ani de viata pe durata unui examen de 3 ore, in fata unor elevi care nu isi merita statutul si care nu va acorda nici macar minimul de respect pe care il meritati. In ochii lor, in ziua sustinerii examenului, dumneavoastra nu sunteti pentru ei decat niste materie prima care trebuie exploata la maxim cu mijloace financiare meschine si murdare, pentru ca dupa examen, praful uitarii si al mediocritatii sa se astearna asupra fiintelor dumneavoastra. Timp de 7 ani va vindeti sanatatea, nervii, sufletul chiar, renuntand la sarbatori, la familie de dragul de a fi alaturi de ei, de “scumpii” dumneavoastra elevi, pentru ca la final ei sa dea cu piciorul in dumneavoastra cu banii parintilor care curata rahatul din funduri italienesti sau spaniole sau alte tari pe unde i-a mai dus soarta ori lacomia dupa bani. Nu distrugeti munca dumneavoastra, nu va terfeliti demnitatea, nu va prostituati sufletul de dragul odoarelor cuiva sau de dragul lacrimilor unor parinti care nu au fost in stare sa le ofere odraslelor proprii educatie si mentalitate de a invata, nu de a fura sau de a profita pe spatele cuiva.

Incercati, va rog din suflet, sa vindeti cunostinte. Ii aveti pe acei copii 7 ani la dispozitie sau 3 sa ii formati, sa ii educati, sa ii exploatati stiintific la maxim cat va permite profesiunea, iar daca veti spune ca aveti nevoie de bani, faceti posibilul si imposibilul sa ii folositi la ore particulare, astfel castigati un ban cinstit si toata lumea e multumita si nu riscati nimic. Multi dintre elevii pe care ii educati sunt oameni buni si cu scaun la cap, iar incurajand hotia, coruptia din invatamant, riscati sa pierdeti respectul celor care v-au aparat cinstea si v-au onorat pe la olimpiade si concursuri. Nu fiti lacomi, in ochii lor sunteti niste mentori si niste stalpi ai intelectualitatii si moralitatii sociale, imaginati-va cum va vor privi ei dupa aia!

Stiu ca munca unui profesor se exprima prin rezultatele obtinute de discipolii acestuia. Dar e o parere falsa daca credeti asta, pentru ca munca dumneavoastra se fructifica prin oameni, nu prin note, iar daca tot tineti atat de mult la promovabilitate, revin la ideea cu munca depusa in anii in care ii educati pe elevi, nu va creati statui efemere din nisip care dureaza poate mai putin decat dureaza un examen, ba mai mult, imediat cum se incheie anul scolar, luati-va un concediu si mergeti undeva la odihna si simtiti viata, nu incercati sa construiti case din banii unor indivizi care mai apoi sunt gata sa va taie in bucati pentru ca au luat 8 si nu au luat 9. Multi din cei care ii ajutati sa fenteze bacalaureatul in cel mai rusinos mod, in viitor vor ajunge economisti, politicieni, medici, politisti sau tot invatatori ca dumneavoastra si atunci sa le spuneti nepotilor sa va multumeasca dumneavoastra pentru ca le-ati creat viitorul pe care l-ati lasat lor mostenire si la fel, sa incetati sa va mai plangeti ca nu aveti salarii sau pensii bune sau ca lucrurile merg prost in tara cand multi din cei care conduc nu sunt capabili nici macar la muncile campului. Nu va coborati la nivelul prostiei, cei care va cumpara azi, maine nu o sa va dea binete, nu o sa va aduca o cana de apa sau nu o sa va dea flori. Cand vor merge pe strada se vor face ca nu va cunosc si vor rade malefic cum v-ati transformat in niste carpe examenul de absolvire si veti cobori total in ochii societatii, participand in cel mai urat si mai activ mod posibil la degradarea ei! Stiu ca tentatia e mare, stiu ca veti spune ca elevii merg la universitati unde oricum vor da bani, dar va rog sa nu va luati dupa ei sau dupa cei din minister, pe care nici Dumnezeu nu ii poate satura, ah da, nu uitati ca exista sus un Dumnezeu care le vede pe toate. Cei care astazi ii ajutati sa absolveasca, vor merge poate peste hotare sau chiar in tara la studii, unde nu stiu cat de bine va vor apara cinstea si onoarea, iar daca o vor face prin bani, atunci rusinea pe care ar trebui sa o purtati va fi si mai mare.

In rest va doresc sanatate. Va doresc rezultate si elevi capabili. Va doresc inteligenta si va doresc demnitate. Iar daca cititi acest mesaj si aveti tendinta de a spune ca e prea tarziu, sa stiti ca nu este. La anul va veni o noua generatie de lupi flamanzi de note mari si facultati superioare. Tara are nevoie si de agricultori sau electricieni, nu doar avocati, judecatori, economisti sau alte domenii in care oricum lucrurile merg aiurea.

Sarbatoare trista

Astazi in Romania si in afara hotarelor ei se sarbatoreste Ziua Drapelului. O fac si eu in modul meu in locul unde imi petrec zilele. Dar, cum m-am obisnuit ca la orice sarbatoare importanta sau marcanta sa fie ceva care sa imi fure zambetul, nici cea de azi nu e cu nimic mai speciala.

Acum cateva luni il sesizam pe domnul senator Viorel Badea despre faptul ca la Consulatul Romaniei de la Balti este afisat un panou in limba rusa, o limba care nu este oficiala in nici unul din cele doua state, ba mai mult e limba cotropitorilor de la est care ne-au rupt pamantul in fasii prin armistitiile sau tratatele lor spurcate de-a lungul timpului. La vremea respectiva am primit asigurari din partea domnului senator ca va solicita colegii de la ambasada sa solutioneze probleme, iar eu voi avea un raspuns oficial in privinta acestei situatii absolut rusinoase si hilare. Nu stiu pe cine sa dau vina si in cine sa arunc cu intrebari si cuvinte defaimatoare – in reprezentantul clasei politice plagiatoare si sinucigatoare ori in reprezentantii consulatului, cert este ca problema a ramas nerezolvata pana in prezent.

Nu sunt la prima dezamagire de acest gen. Acum aproape jumatate de an am anuntat despre cum o studenta basarabeanca venita pe banii statului roman la studii la Cluj isi baga piciorul in Ziua noastra Nationala intr-un articol plin de fraze nostalgice la adresa Rusiei, iar cu doar ceva vreme in urma ii spuneam domnului senator despre cum la depunerea juramantului de credinta fata de Romania am intalnit o mai veche cunostinta, dar care a figurat cu nume diferit pe lista, ceea ce m-a trimis cu gandul la o falsificare clara de identitate din partea nu stiu carei autoritati si la fel, am primit asigurari de la domnul senator ca problema va fi rezolvata o data ce ii voi oferi mai multe detalii, dar am refuzat sa o mai fac avand in vedere seriozitatea afisata in cazul intamplarii de la Consulat.

Mi se pare strigator la cer ca la Consulatul Tarii mele intr-un stat vecin, pamant de-al meu furat de statul cotropitor rus, sa fie afisat un panou in limba hotilor si barbarilor. Ca sa ce? Cei demni si dornici de a veni in Romania sau de a deveni cetatenii ei sa faca bine sa invete Limba Romana!

O mica diferenta

Sunt indemnat in ultimul timp sa raman pentru trai in America, o tara a tuturor posibilitatilor si cu sanse relativ egale pentru toata lumea. American dream, insa, de cele mai multe ori se poate transforma lejer intr-o fata morgana, riscand sa te imbeti cu apa rece daca crezi ca aici te asteapta cineva cu bratele deschise. La fel de des sunt intrebat unde e mai bine sau, mai exact, cu cat e mai bine in America spre deosebire de Europa sau pamantul scump si drag – Romania.

Refuz din start orice comparatie idioata de genul “ne-au intrecut cu 100 de ani; suntem cu 50 de ani in urma lor”. De multe ori americanii ar putea fi invidiosi in cel mai urat mod pe romani si poate pe alocuri ar avea multe de invatat, dar vreau sa stiti ca incercarile de a compara o tara in care domneste mai degraba un haos dezorganizat cu o tara in care haosul se simte ca la el acasa, dar in cantitati mai mici sunt sortite din start pieirii. Diferenta o face managementul guvernamental, care, aparent, aduce putina lumina si ordine intr-o parte sau alta.

Singura comparatie plauzibila care imi trezeste si mie unele remuscari sau putina individie este urmatoarea:

Hotelul Continental, o bijuterie arhitecturala in centrul Clujului, construit in secolul XX, nu poate fi exploatat turistic in domeniul cazarilor pe motiv ca ar avea camere neutilate cu WC-uri si dusuri, ceea ce e mult sub cerintele vremurilor pe care le traim. In SUA, cele mai modeste hoteluri/moteluri sau unitati de cazare construite in secolul XIX dispun de unitati de satisfacere a nevoilor personale in camerele pe care le detin.

Istorie

Hotelul New York, cunoscut sub numele de Hotel Continental din Cluj-Napoca a fost construit în stil eclectic la începutul secolului XX, sub îndrumarea arhitectului Pakey Lajos. Acesta a mai realizat şi soclul statuii lui Matei Corvin din Cluj, gardul de fier al Bisericii Sf. Mihail sau castelul contelui István Teleki din Dumbrăvioara, Mureş. La parterul hotelului a funcționat mai mult de o jumătate de secol o cafenea frecventată de oameni de cultură şi de presă ai oraşului. Aici, Cezar Petrescu, Adrian Maniu şi Gib Mihăescu au înfiinţat în 1921, după ocupaţia maghiară, prima revistă românească de cultură clujeană, celebra „Gândirea”, care ulterior s-a mutat la Bucureşti. În jurul revistei s-a format curentul ideologic al gândirismului, care i-a împrumutat numele. Se presupune că la Hotel New York şi-ar fi baut ultima cafea premierul Octavian Goga în drum spre Ciucea. Unii spun că otrava ar fi fost pusă de către agenţii germani ai regelui Carol al II-lea, alţii susţin că ar fi fost chiar mâna soţiei sale, Veturia Goga.
În perioada chiar de dinaintea revoluţiei, era locul preferat de întâlnire al scriitorilor clujeni: Ion Mureşan, Ion Cocora, Petru Poantă, Augustin Buzura, D.R. Popescu, Aurel Ghurghianu, Victor Felea şi al staff-ului tehnic de la U Cluj. Continental este unul dintre locurile care a scris istoria literară a acestui oraş. Tot de la Hotel Continental au pornit revolta pentru libertate în 1989, Lucian Matiş şi Călin Nemeş. De la hotel şi până la spălătorie, de la club de afaceri şi până la sediul Gestapo în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, “Conti” a fost un martor al istoriei moderne a Clujului în diversele sale momente.

Cu un asemenea trecut interbelic, hotelul a continuat să fie un loc de întâlnire pentru oamenii de cultură ai oraşului şi în perioada cea mai dură a comunismului. La ora actuală însă, impozanta clădire se află acum, mai mult sau mai puţin în paragină, datorită lipsei de fonduri. Obiectivul impresionant din centrul Clujului a fost, vreme de câţiva ani, un mister pentru trecători, curioşii putând doar să îl admire din afară. În anul 2005 se părea că, în sfârşit, clădirii i se întrezărerea un viitor promiţător. Hotelul Continental, o emblemă din centrul Clujului, urma să devină un mini-mall, găzduind galerii comerciale de lux. În momentul de faţă, clădirea arată ca un imobil părăsit, chiar daca o serie de investitori au achiziţionat-o în anul 2005. După achiziţionare, compania Ardeleana din Alba-Iulia, noul proprietar al fostului Hotel Continental, a căutat mai mulţi constructorii pentru lucrările de amenajare ale galeriilor comerciale de lux ale imobilului, investiţia estimată fiind de aproximativ 5,5 – 6 milioane de euro. Deşi dezvoltatorul a primit toate avizele necesare demarării lucrărilor de amenajare, imobilul este încă în paragină, şi nu prea sunt semne că situaţia s-ar schimba prea curând.
Planul prevedea ca vechile camere ale hotelului să fie demolate şi recondiţionate în aşa fel încât mai multe încăperi mici să devină spaţii pentru viitoarele magazine din centrul comercial. “La unele camere se vor da ziduri jos, pentru că astfel s-au făcut expertizele şi trebuie să avem spaţii mai mari pentru viitoarele magazine. Oricum, ca şi hotel era ineficient pentru zilele noastre, pentru că jos erau camere mari, iar băile erau pe hol. Dacă planul ar fi fost să reabilităm clădirea şi să îi păstrăm funcţia de hotel, tot ar fi trebuit să schimbăm aranjarea camerelor astfel încât să facem o baie pentru fiecare”, a explicat Daniel Boca, managing partner în cadrul firmei PM&Pertmaster, care se ocupă de restaurarea hotelului Continental. Cu un spaţiu mult mai mic decât marile malluri ale Clujului, de aproximativ 4-5 mii de metri pătraţi, „Galeriile New York” aveau misiunea să redea importanţa comercială a centrului oraşului şi să aducă un suflu de viaţă comerţului în centrul Clujului. Noua utilizare a spaţiului avea prevăzută următoarea structurare: subsol (spaţii comerciale, spaţii tehnice şi arii de depozitare), parter (restaurant, cafenea, spaţii comerciale şi sală de intrare către etajele superioare), mezanin (spaţii comerciale), primul etaj (spaţii comerciale şi birouri), al doilea etaj (spaţii comerciale şi birouri) şi mansarda (spaţii comerciale şi club-cafe).
Hotelul Continental din Cluj are o suprafaţă totală de aproximativ 7.200 mp (1.800 mp la sol, plus 4 niveluri), iar experţii imobiliari estimează că valoarea de piaţă a acestuia ar fi de circa 14 milioane de euro.
Înainte de a vinde hotelul în 2005, compania Continental Hotels a încercat mai multe variante de modernizare, însă niciuna nu a fost admisă de Comisia de Monumente Istorice. Compania din Alba-Iulia a preluat în mai 2005 hotelul din Cluj-Napoca, dar valoarea de vânzare a imobilului nu a fost făcută publică. Pentru a ne putea face o imagine cât mai clară despre ce implică renovarea şi administrarea unu hotel, este exemplificator efortul financiar pe care l-a depus lanţul hotelier pentru a reabilita hotelul Continental din Bucureşti. Ca acesta să poată deveni Grand Hotel Continental, au fost nevoie de mai bine de doi ani de lucrări şi o investiţie de mai bine de opt milioane de euro.

E un detaliu important si cred cu tarie ca atata timp cat nu vom scapa de caracterizarea de oameni cu buzile in fundul curtii nu vom face pasul in rand cu lumea mare.

Maria-Mirabela cu sapca rosie

Ana-Maria Prodan a ajuns la U Cluj. Manager, presedinte, ofiter de presa sau ce-o mai fi ea pe acolo, nu ma intereseaza, cert este ca sosirea ei este un banc prost. Cu gust amar pentru clujeni si mai ales, pentru fanii Universitatii.

Nu vreau sa insist la ura, violenta sau rasism, dar Ancuta risca sa dea cu bata in balta si sa si-o ia in freza in cel mai urat mod posibil. Stiu ca fanii Universitatii au renume urat de violenti si foarte violenti si cred ca acestia nu ii vor ierta abaterile sub nici o forma. Stiu la fel ca se vorbeste ca sosirea ei la Cluj este in beneficiul direct al sotului, antrenor la echipa patronata de Becali. Daca e sa fie asa, pentru ca incurcate sunt strazile Clujului, atunci U Cluj e cea mai proasta destinatie si cea mai proasta idee in a alege o echipa pentru a o transforma in satelitul Stelei, pardon sluga. Cred cu tarie ca avand acelasi buget, puteau oricand amaneta o echipa din atatea prezente efemere in Liga 1, dar nu una cu fani si traditie cum e cea a Universitatii.

Oricum campionatul care vine e al vasluiului daca inca nu a fost cumparat de CFR, ceea ce e absolut posibil in conditiile astea fierbinti cu cealalta Universitate, din Craiova. Lung e drumul pana cand vom vedea un Romania un fotbal frumos si mai ales, curat.

American dream exists!

Scriu aceste randuri facand abstractie de experienta americana din anul trecut din Myrtle Beach, South Carolina. Ma detasez de tot ce a fost atunci, bine si rau, si o iau de la capat prin prisma momentelor pe care le-am trait pana acum, in Windham, New York. Sper sa nu fie ganduri ce rezulta in urma unui entuziasm absolut gratie interactiunii cu oameni si locuri deosebite.

Windham e o mica localitate la poale de munte. Munte e mult spus pentru ca altitudinea nu depaseste 1100 metri, iar mica e putin spus pentru ca numarul locuitorilor trece de 3000. Zona impadurita, rau de munte putin galagios pe arsita care se instaleaza cu nerusinare de la o zi la alta, salbatica prin prisma animalelor care risca sa iti apara in cale: de la veveritele care te saluta dimineata si iti ureaza somn usor seara in curte sau cu indrazneala apropiindu-se de geam si pana la caprioare, lupi, vulpi si ursi. Turistic vorbind, accentul se pune iarna, cand lumea din imprejurimi vine la ski intr-o zona amenajata, la prima vedere vorbind, net superior la tot ce am avut ocazia sa vad pana acum in Romania, ori, in Romania am impresia ca nu se stie a profita de fiecare metru care prezinta potential de exploatare. Pe timp de vara oamenii vin in zona pentru relaxare, pentru ture cu bicicleta sau la evenimentele care se organizeaza lunar, totul culminand cu evenimente de importanta nationala sau internationala cum ar fi Mountain Bike World Cup.

Locuiesc intr-o casa construita in anul 1865. Ma pun la somn si ma trezesc in ritm de cantec de pasari. Pe geam se zaresc versantii impaduriti ai muntilor in ale caror vai se intind casele micutei localitati/statiuni. Micul dejun, pranzul si cina le iau in sanul familiei care ne gazduieste si pentru afacerea careia lucrez. Deseori mancarea e preparata chiar de ei pentru angajati, dar e mereu proaspata si de calitate inalta. Drepturile mele in calitate de angajat sunt aceleasi ca si ale clientilor. Zilnic fac ture cu bicicleta, inot in piscina din curtea gazdelor, alergari pe iarba proaspat cosita, tenis de camp sau de masa, lecturi in biblioteca acestei familii si alte activitati care ne mai vin in minte sau ne sunt la indemana.

Seamana cu ceva rupt din poveste. Nu imi imaginam sa prind clipe in care sa lucrezi cu o placere si o satisfactie atat de mare, iar odihna, atitudinea sefilor/gazdelor sa fie atat de pozitiva, iar oboseala sa nu isi faca efectul decat dupa zile indelungate cuprinse de aceasta “rutina” cu miscare care pana la urma te oboseste. Imprejurimile te fac sa te rupi un pic de lume, astfel incat cei care se asteapta sa fii aici ca sa faci milioane rupandu-te prin 10 joburi si nedormind aproape deloc sunt foarte departe. Nu, vreau sa va spun ca in acest an numarul orelor de lucru si banii care vor rezulta conteaza cel mai putin in fata alimentatiei sanatoase ca la mama acasa si a miscarii de care aveam atata nevoie. Nu neg ca mi-e dor de Romania si de cei dragi, dar daca e sa existe undeva un american dream, atunci acesta este anume aici sau se intampla in aceasta maniera, nicidecum atunci cand te rupi cu 20 de ore de lucru pe zi ca sa castigi nu stiu cate mii ca sa le cheltui pe nu stiu ce chestii nu stiu cand.

I’m enjoying my summer cum s-ar spune. I’m enjoying it pe deplin. Iar lucrurile frumoase nu se opresc aici. Urmeaza calatorii, evenimente, zile deosebite alaturi de oameni deosebiti.

O zi ciudata

La hotelul la care lucrez am intalnit oameni diversi la chip si la suflet, reprezentati a 4 continente: eu si mai nou, un tip din Turcia – Europa, avem un reprezentant al Asiei din Turkmenistan, tara unde energia, apa si petrolul sunt gratis, si mai e un baiat din Australia, iar pe localnici nu i-am pus la mana, localnici care, apropo, au trimis 3 reprezentanti pe postul de spalat vase. 3 Doamne, si toti 3, sunt tripleti. Asa ca 3 zile la rand vad aceeasi fata, dar un alt om. Am retinut ca pe unul il cheama Walter si dupa el ma ghidez cum urmeaza ceilalti, pentru ca a doua zi dupa Walter am impresia ca tot el urmeaza, numai ca se tunde un pic si zambeste mai mult. M-am prins dupa 2 cicluri din astea, dar prima data l-am si intrebat pe unul din ceilalti 2 ce a facut de a intinerit un pic si s-a luminat la fata si i-am si zis ca am impresia ca si-a vopsit parul… Mi-a raspuns sec ca ei sunt tripleti. Si toti trei lucreaza la noi. Pe ture diferite.

Mai e o doamna cu care imi place sa lucrez mult si vine din Suedia, tara a carei cetatenie o detine. E rezidenta in USA, sotul e din Germania, tatal ei e roman, numele de fata fiindu-i Basarab (ceea ce m-a bucurat mult sa aud ceva despre Romania de la un om aparent strain), iar astazi a gatit un gulas, sau cum scrie in meniu… Hungarian Goulash. Tatal ei a plecat acum multi ani din Romania in Suedia pe vremea lui Ceasca, apoi a juns sa lucreze in Ambasada Suediei in America. Am zis ca voi da un search sa vad ce si cum e treaba, dar e ciudat sa fii fiica de fost semidiplomat si sa lucrezi in bucatarie la un hotel, fie el cum e fi. Mai e o doamna aici din Grecia cu tata polonez. Un amalgam de culturi, gandiri si idei. A fost prima data cand am mancat gulas si imi recunosc vina ca dupa 4 ani de Cluj am ajuns tocmai in America sa servesc un gulas. Scump dom’le, scump.

4 indragostiti

Windham este o locatie care pe timp de vara supravetuieste doar prin prisma celor aproape 3000 de locuitori care populeaza o arie foarte vasta, cu case imprastiate peste tot si un teritoriu aproape virgin intepat pe alocuri de cate o pizzerie ratacita sau de cate o benzinarie. Iarna, insa, lucrurile explodeaza, iar kilometrii de partii amenajate la standarte foarte inalte sunt populati imediat cu peste 20.000 de turisti zilnic, un impact socio-cultural care nu necesita explicatii.

Si daca atunci cand fulgii de nea imbraca micuta localitate in straie albe de sarbatoare si o decoreaza cu voci tinere si zglobii de tineri plini de adrenalina, atunci vara tinerii vin foarte rar sau doar in weekend-uri pentru ture cu bicicleta pe munte sau poate intamplator, restul turistilor fiind persoane de varsta inaintata, ceea ce da senzatia de locatie pentru pensionari. Va veti intreba probabil cum e posibil asta si eu nu am gasit decat 2 explicatii: avem clienti care vin sa se odihneasca aici deja de 40 de ani (!), oameni care pe vremea tineretii lor veneau deoarece excursiile in sud erau scumpe prin prisma preturilor la biletele de avion sau pe vas si alegeau locatii mai ieftine. Cu timpul, lumea a inceput sa isi permita aproape orice, asa ca Sudul e la indemana oricui, iar tinerii, cu aceeasi bani, aleg destinatii exotice in locul celor autohtone. Si astfel ne facem ca avem majoritatea clientilor oameni in varsta, care de altfel, se simt numai bine in linistea locului intrerupta de cate un motor de Harley Davidson sau de susurul raului de munte din apropiere.

Locatia asta ce tenta deloc atractiva prin prisma turistilor le-a sugerat unor tineri o idee aparent grozava. El de vreo 55-58 de ani, ea cu cel putin 25 de ani mai tanara, evident, amanta lui. S-au retras frumos in acest colt de rai linistit fara sa riste absolut nimic ori sa trezeasca suspiciuni. Fac plaja toata ziua, plimbari scurte, inghetata, giugiuleli si tot arsenalul. Se simt bine si frumos pana cand intr-o zi la receptia hotelului apare Ea, cea adevarata si in drepturi depline, cu inel de nevasta pe deget si cu anii cuprinsi intre 47-50, iar la ceva distanta amantul cu, evident, 20 de ani mai tanar. Daca nu v-am spus, ideea este ca “batraneii” sunt sot si sotie, dar au avut proasta inspiratie sa aleaga aceeasi locatie pentru a trai momentele intime cu amantul, asa ca la orele amiezii se intalnesc frumos toti patru pe malurile piscinei. Fiind cu ceva treaba prin zona, m-am retras rapid si subtil, dar tot am prins niste tipete, strigate si chiar plans puternic de a speriat batraneii cazati in hotel, dar pana la urma toata lumea s-a adunat in restaurant la o cafea unde s-a discutat in liniste si pace subiecte pe care nu am cum sa le cunosc.

Nu vreau sa credeti ca va sugerez sa va alegeti cu grija locatiile unde va petreceti momentele frumoase alaturi de cei dragi, dar intamplarea mi s-a parut foarte interesanta si sa merite sa fie asternuta pe pagina unui link, fara a uita ca suntem in America, tara tuturor posibilitatilor.

In rest toate bune si frumoase. Sfarsitul lunii vine cu ceva foarte interesant zic eu, iar oamenii pe care ii intalnesc zi de zi au povesti de viata foarte frumoase sau chestii care coincid placut. Mi-e dor un pic de Romania, un pic mai mult de prieteni si foarte mult de Valentina. Windham e locatia perfecta pentru a petrece timpul in 2. Sau in 4, depinde cum ti-e norocul! 🙂