Cum să cheltui aiurea vreo 20.000.000 euro?

Organizezi un referendum. Asta e cheia de succes a unei idei idioate de a irosi banul public. Banii care vin impozitele și taxele plătite de cetățeni alimentați cu promisiuni de creștere economică și bunăstare sunt irosiți într-un referendum prezența căruia a fost sub pragul constituțional.

Eu aș vota pentru o lege care i-ar obliga pe toți cei cărora li se trezește dorința de referendumuri să fie buni și să achite din buzunarul propriilor afaceri costurile pe care acesta le implică, nu de alta, dar mi-e frică ca mâine sau poimâine demnitarii vor veni cu alte proiecte din acestea care ne împing mai urât în haos decât în avânt economic. Cu tristețe mă gândesc că dacă își manageriază la fel de bine afacerile ca și gestionarea banilor publici și a deciziilor de importanța majoră în stat, mă mir că încă nu au dat faliment!

Până una alta, Traian se întoarce la Cotroceni. Societatea civilă trebuie să o ia de la capăt și în loc să lupte cu un front, vor avea de tăiat și valurile, de astă dată pline de mândrie că scapă a doua oară basma curată. Oameni de bună credință își pun speranțe că politica va pierde un om de o mare valoare și demnitate cum este Antonescu. Cade, încet, cortina, spectacolul s-a încheiat, iar showul de zile mari pline de mizerie ne-a costat pe fiecare cam 1.08 euro.

p.s. În Republica Moldova un partid socialist a colectat semnături pentru aderarea țării la Uniunea Vamală, cu Rusia. Dacă trec de verificările BEC, organizatorii vor primi cadou un referendum național, care indiferent de rezultate, va aduce multă mizerie politică la televizor, slăbind economia țării cu vreo 52.000.000 lei (3 mln de euro si 1 mln de dolari). Asta în timp ce unii visează integrare europeana, niște oameni care peste noapte s-au gândit să facă un referendum ciuruie un pic bugetul de stat și așa afectat și ca vai de el…

Presedintele e la fundul marii

Daca nu ati aflat pana in prezent, in Romania e lovitura de stat. Cu toate ca multi nu stiu cine reprezinta cu adevarat Statul si cu toate ca si mai multi nu au simtit niciodata o lovitura de stat, cu atat mai mult, nestiind ce inseamna asta, ei continua sa strige in gura mare pe la colturi ca e lovitura de stat! Ne inarmam cu rabdare si calm si ne ascundem frumos in beciuri si nu iesim afara decat luni, cand, zic unii ca lovitura de stat ar putea sa treaca. Sau nu.

Mie glumele astea despre apocalipsa care urmeaza in caz ca va fi suspendat Basescu nu prea imi plac. S-a ajuns deja prea departe si la faza cu “Dati-mi Presedintele inapoi!” si se exagereaza cumplit, dar e usor sa sabotezi un referendum ori sa-l tot ridici in slavi pe un marinar amarat atunci cand nu te-au afectat taierile alea de 25%, atunci cand nu locuiesti in Rosia Montana, unde poate zi de zi sa primesti amenintari sa iti iei talpasita de pe locul unde ti-ai dus traiul decenii bune sau cand iti doresti sa iesi sa protestezi pasnic, iar jandarmii sar pe tine ca niste dulai turbati si infometati…

Si pana la urma, eu nu inteleg de ce ma rog a ajuns Basescu atat de bun? Hai ca am inteles faza cu cetateniile si bursele pentru basarabeni si cu declaratiile alea pe la CE despre Basarabia, care e pamant romanesc, desi si acolo miroase mai mult a interes electoral, sistemele alea doua fiind mai mult doua masinarii de promovare acuta a imaginii domnului suspendat, cu imperfectiuni clare, iar dovezile se vad in gurile celor care nu se opresc din a-si cere presedintele inapoi si poate ca da, prin prisma asta, intr-adevar, Basescu e mai mult presedintele lor decat al tuturor romanilor; dar daca domnul e atat de patriot si tine la Istorie, Neam si Tara, de ce nu face acelasi lucru si in privinta Rosiei Montane, de care chiar in campania recenta de antisuspendare mentiona spunand ca nu vom putea supravetui fara investitiile straine in mineritul romanesc.

Si pana la urma, ce poate fi mai rau daca pleaca Basescu? Se vor construi autostrazile mai incet? Nu cred, avand in vedere ca pana acum nu s-au construit mai deloc, greu de crezut sa depaseasca acest antirecord cineva. Va fi mai multa cenzura in mass-media, vor fi mai rai jandarmii? Nu cred si vad ca cei care ieri plangeau ca la Alba Iulia toata presa si-a ferit ochii de la bannerele anti-exploatarii Rosiei Montane, astazi isi vor presedintele inapoi, sustinuti frenetic de cei care inca nu au gustat fuga de jandarm needucat. Vor desfiinta vreo 2-3 institutii ale statului? Si foarte bine: mai putina coruptie, mai putina securitate, iar daca e sa mergem pana acolo, Statul il reprezinta cetatenii, nu cativa bosorogi instalati comod pe salarii platite de noi, care isi permit sa taie in carne vie asa cum le vine lor pofta si nu niste institutii care oricum nu si-au facut niciodata treaba, asa ca nu vad de ce tocmai acum ne-am trezit sa le luam apararea!

Moral si uman ar fi ca in 29 iulie Basescu sa fie demis. Prin prezenta la vot, nu prin sabotare. Pentru ca nici unul din cei care este acum la putere sau au fost, nu este bun, dar nici cu totii deodata sa luptam nu putem! Asa ca trebuie sa ii luam pe rand. Primul pe 29 iulie, restul pe urma.

Schimbarea vine din noi!

Aud in ultimul timp tot mai multe voci care lovesc in neamul din care venim. Ne-am obisnuit sa ne improscam aproapele cu noroi, uitand ca suntem plamaditi din acelasi aluat, de parca asta ne-ar absolvi de careva vina sau ne-ar da dreptul la asumarea anumitor afirmatii mai mult sau mai putin lipsite de adevar.

Dupa ce l-am pus pe Nicolae la zid si alaturi de nevasta-sa l-am ciuruit cu asta imbratisand libertatea crezand ca l-am apucat pe Dumnezeu de picior, ne-am mintit pe noi insine aruncandu-ne in raul caruia i-am incercat adancimea cu ambele picioare si asta ne-a costat scump, pe langa faptul ca niciodata sau aproape prea tarziu am constientizat ca democratia venita dupa 1989 a fost o palarie prea mare pentru noi, dupa ce ne-am lasat prada in ultimul hal dulailor care nu reuseau sa imparta camasa puterii, tinand cu dintii strans de ea, uitand ca in politica pe care o impleteau ei de zor in nopti de planuri nebune de imbogatire astazi existi si stai deasupra tuturor, in timp ce maine inchisoarea sau mormantul poate gusta din madularele tale.

Prima si cea mai proasta lectie care ne-a fost bagata pe gat dupa Revolutie si pe care am crezut-o ca niste mici copii a fost ca nu avem de ales, iar daca si daca apare undeva o raza de lumina, atunci avem de ales intre ceva mai rau si ceva mai putin rau. Viata insa intotdeauna ne da de ales si ne ofera chiar posibilitati mari si orizonturi largi, tot ce trebuie sa facem este sa ridicam capul plecat pe care sabia nu il taie si sa murim in picioare decat sa traim o viata in genunchi, intelegand ca totul depinde de noi si doar de noi si ca nu avem nevoie de indrumatori care sa ne conduca, educe sau sa ne incurajeze ori sfatuiasca cu lucruri desarte… Cu aceste ganduri am pasit in prostie in toti acesti ani care au urmat si miseleste ne-am distrus viitorul nostru, al copiilor nostri si foarte probabil, daca inca vom sta cu mainile in san, al nepotilor si stranepotilor nostri care ne vor blestema pana la sfarsitul zilelor lor pentru ca le-am vandut pamantul care nu ne apartinea noua, ci era doar al lor, pentru ca nu am fost capabili sa fim uniti ca NEAM, sa ne aparam si sa existam ca TARA, sa urmam cu incredere si cucernicie CREDINTA si sa transmitem din generatie in generatie LIMBA si ISTORIA care ne formeaza si care ne definesc. Ne-am distrus existenta prin crezul ca nu avem nimic mai bun de oferit si am cazut prada show-urilor politice care au impanzit presa si ne-am scaldat inconstient in mizeria pe care mass-media a avut atata grija sa o dizolve printre randurile noastre raasfirate. Nu am stiut niciodata ca nimic mai sfant decat a fi UNITI nu exista si am preferat sa ne injuram fratii si neamul si a ne alia si a ne vinde sufletele strainilor, uitand de cele cu adevarat sfinte si importante.

Condamn clasa politica din Romania de toate culorile de cate o fi ea! Condamn toate partidele politice care militeaza de la ecologizarea spatiilor verzi din care fura partidele care militeaza pentru ecologizarea unui sistem corupt pana in maduva oaselor! Refuz sa mai votez pe Basescu pentru ca s-ar putea ca Ponta sa instaureze dictatura sau ca Antonescu doarme mult, refuz sa le dau credit celor doi din urma doar pe motiv ca ar exista speranta ca ar fura mai putin decat a facut marinarul cu gasca lui! Refuz sa mai cred in toate debitatiile lor idioate de peste tot unde merg si unde se intrunesc de dragul de a manipula si cred cu tarie ca intr-o zi o forta ne va trezi si ne va face sa ne desteptam din somnul de moarte pe care il constientiza si Andrei Muresan si ca vom lua atitudine pentru adevarata schimbare! De ajuns cat schimbam un rau cu altul mai putin rau!

Consider ca Romania merita si este obligata sa adopte o clasa politica noua! Consider ca randurile tinerilor din ziua de azi pot oferi oameni capabili, cu vointa, credinta si cunostinte de adevar si cred cu tarie ca o mana de tineri plini de energie, patriotism si inteligenta sunt mult mai capabili decat o multime de politicieni adormiti si plictisiti de atata numarat de bani si de numarat de fentari de dosare penale! Romania merita un viitor mai frumos si mai bun si e trist ca o gloata de sobolani spalati pe creier au transformat-o intr-o roata de cascaval pe care o tot paseaza de la unul la altul, calcand in picioare dorinta oamenilor de rand pentru o schimbare eficienta si speranta lor intr-o viata mai buna! Consider ca nu avem nevoie de Tepes pentru schimbare, la fel cum pedeapsa ii poate lovi pe cei vizati cu tepele vointei din inimile noastre, care ar trebuie sa arda ca niste flacari pe care nici o intemperie nu ar putea sa le stinga! La lupta?!

Victor Ponta si pericolul care ne paste

In Romania situatia e mai trista ca niciodata, lucrurile inrautatindu-se tot mai mult si mai mult de la o zi la alta. In clipa in care parea ca democratia va reveni acolo unde ii este locul, pericolele externe au inceput sa escaladeze integritatea sociala si democratica a meleagului mioritic pe care ne ducem traiul.

Mai intai de toate, cei din UE au luat-o razna, avand senzatia, in imaginatia lor bolnava, ca aici se face diversiune in cadrul conducerii de varf a statului, ca se incalca flagrant Constitutia si legile tarii, ca se incearca subjugarea justitiei prin incarcerarea unor oameni nevinovati si curati precum Adrian Nastase. Vazand ca nu pot sparge zidul rezistentei sociale a Patriei si oamenilor care lupta pentru binele ei cu ponturi intelepte si crini frumosi mirositori, au inventat basmul asta cu plagierea lucrarii de doctorat a celui care astazi suntem onorati sa il avem drept prim-ministru, domnul Victor Ponta.

Personal, vad in Victor Ponta omul cel mai capabil sa ne scoata tara din criza politica si economica in care suntem afundati pana peste cap! Plagiind cateva citate din Biblie, as putea spune ca el este Mesia care ne va mantui pre noi din nevoi, insa nu de aceeasi parere sunt oficialii europeni si gurile alea salbatice care ii tot urla ca nebunii pe strazi demisia si jos guvernul, un guvern mai capabil ca niciodata de cand exista tara asta, un guvern dupa care, de fapt, poate fi data definitia guvernului, un guvern luminat din belsug de ministrii Educatiei, Internelor si cel de Externe in special! Cat priveste lucrarea de doctorat in sine, consider ca demiterea primei comisii care a incercat sa afirme ca este un plagiat, este un fapt mai mult decat usor si as propune ca asemenea incercari de atacare indirecta a fetei importante din stat a lui Victor Ponta sa fie pedepsite cu ani grei de carcera pe la Gherla sau la Gilava!

Domnilor, explicati-mi si mie unde vedeti plagiatul? Sau poate nu cunoasteti definitia cuvantului “a plagia”?! De ce nu luati in calcul ideea ca aceleasi ganduri si cercetari pe care le-a facut nu stiu care doctor in stiinte de pe nu stiu unde putea sa le aiba oricare dintre noi, nu neaparat primul-ministru care ne reprezinta cu cinste si onoare Tara?! Eu in locul domnului Ponta l-as da in judecata pe acel doctor si l-as trimite la inchisoare pentru ca total inconstient, a redat idei pe care mai tarziu le-a descoperit si mintea stralucita a distinsului nostru prim-ministru, ba mai mult, l-as face coleg de camera cu domnul Nastase, sa ii umfle el niste gloante in gat de sa ii iasa ghilimelele pe ochi!

Si acum, ce mai atata galagie cu sectiile astea de votare?! Pentru securitatea si integritatea statului nu au fost deschise mai multe sectii externe! Italienii, de exemplu, cum au auzit cuvantul plagiator au promis ca il arunca pe nevinovatul domn Ponta in arenele romane, acolo unde acum 2000 de ani luptau toti plagiatorii cu lei si balauri adusi de pe meleaguri unde romanii mergeau in sejururi turistice. Care dintre ei scapau nevatamati de furia animalelor infometate, ori continuau sa lupte pentru a plagia mai departe, ori isi castigau, prin plagiat, libertatea de a plagia in voie si de a nu mai fi sluga la alti plagiatori sefi detinatori de plagiatori minusculi, incapabili sa scoata capul in lume din lipsa de curaj de a plagia cumsecade! Adevaru-i ca la moldoveni in ultima zi a decis sa le mai deschida niste sectii si alea cu dedicatia si multumiri si plecaciuni pana la pamant pentru marele erou pentru apararea patriei si identitatii si statalitatii moldovenesti, domnul Vladimir Voronin, care pe buna dreptate afirma ca Ponta si Antonescu merita monumente in locul Catedralei Mantuirii Neamului ca fiind primii care respecta cu adevarat Constitutia Romaniei!

Dupa ce au vazut ca mai exista oameni de buna credinta si inteligenta in Romania, capabili si curajosi sa mearga impotriva curentului si sa afirme ca lucrarea este mai originala decat originalul, europenii, prin agentii lor infiltrati prin presa sau vocea populatiei multe si proaste, au insuflat ideea precum ca Ponta este un hot si un bandit si un mogul, uitand cu desavarsire, saracii, ca in tara asta fura doar PDL si Basescu si piticul ala de era sa se inece in apa de 20 cm din Somes, de la Cluj… Boc ii zice! Apoi l-au facut chior, pe motiv ca poarta ochelari, uitand insa sa se uite la fata lui Base si la discursurile lui marinaresti in care ii indeamna pe cei aflati sub obladuire sa dea mai cu spor din vasle la umplerea vistieriei casei pentru a o intretine pe aia mica de la Parlamentul European, ca aia au taiat 25% din salarii, iar celelalte 75% sunt impozitate forfetar si inca si intarzie de 2 ani!

Urmeaza referendumul din 29 iulie, in care intrebarea pusa romanilor daca cred ca Victor Ponta a plagiat sau nu are de la sine inteles un singur raspuns, dar s-ar putea ca nu toti romanii sa iasa la vot pentru ca unii dintre ei, din pacate, dupa ce au trecut bacalaureatul cu 10 pe linie si au terminat licente si masterate cu medalii de aur nu inteleg multe parti din intrebare precum “doctorat, plagiat, ghilimele, surse bibliografice”, pe motiv realist si deplin adevarat, ca Ministerul Educatiei a interzis luminarea elevilor cu asemenea chestiuni lipsite de onoare, cultura, inteligenta si importanta! Anume din acest motiv consider mai mult decat geniala ideea domnului fosila politica Ion Iliescu de a organiza referendumul pe durata a 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, pentru ca de Craciun sa putem infuleca linistiti porcul, fara a risca ca atunci cand ne bat colindatorii la usa sa aflam peste noapte la fel ca Mircea Geoana, ca tot Basescu e presedinte!

De ce il intalnesc moldovenii pe Ponta cu proteste?!

Zilele astea premierul Romaniei si plagiatorul-sef Victor Ponta va efectua o vizita la Chisinau. Nu stiu daca e una turistica, nu stiu daca e una de lucru, dar vizita premierului se presupune a fi intampinata cu valuri de proteste pe care, sincer, nu le inteleg.

Traian Basescu a dat liber la vize, burse de studii si cetatenii pentru basarabeni mai mult ca niciodata pana acum, deschizand putin cate putin supapa prin care Moldova a scos nasul in Europa, permitandu-i sa viseze deja la trafic liber si aderare. Explicati-mi va rog care e diferenta dintre cineva care iti face bine si cineva care nu iti face nimic, pentru ca in afara de faptul ca a limitat numarul de sectii de votare din Moldova, ce rau le-a facut Ponta moldovenilor care nu se pot hotari inca de care parte a Prutului sa fie – si cu Rusia e cald si bine, dar parca tot mai frumos e la babe prin Italia si usurinta cu care ajungi acolo cu pasaportul rosu. Sunt curios cati, din cei peste 100.000 detinatori de cetatenie se vor inghesui la urne in 29 iulie si mai sunt curios cati dintre ei vor mai fi la fel de patrioti ca pana acum in caz ca drumurile catre Europa ar fi inchise de o eventuala suspendare din UE? Va promit ca foarte putini.

Basescu are si el greselile lui de presedinte, asa cum le-a avut fiecare pana acum. Moldovenii nu au cum insa sa stie aceste lucruri, pentru ei importanta fiind “priseaga” pe care au dat-o la “gheneralinoe consulistvo” din orasele pe unde acestea au fost deschise. Moldoveanul nu are cum sa stie cum e de trait in Romania si cum e, fiind in Romania, sa te bucuri seara ca esti presedinte si dimineata capsunarii din strainatate sa decida cu nu mai esti. Numai Mircea Geoana o stie. Moldoveanul insa a strans actele pentru redobandirea cetateniei si cand i s-a spus ca Basescu i-a dat cetatenie si lui mereu trebuie sa ii multumeasca, indiferent ce va face Basescu cu el va vota!

Si inainte de a-i da peste nas cu Constitutia Romaniei si cu copy-paste-ul, moldovenii sa aiba grija intai sa se hotarasca de a cui parte is, sa isi faca ordine in Constitutia lor si sa puna lucrurile la punct care nu sunt deloc putine, apoi sa se apuce de dat lectii lui Ponta, cat de masterand si de plagiator nu o fi el!

p.s. In SUA, detinatorii de green card se pot afla pe teritoriul tarii, pot circula liber, pot lucra si daca o fac platesc taxe. O droaie mare de detinatori de pasapoarte romanesti nu locuiesc in Romania, nu platesc taxe, nu lucreaza in tara… atunci cum pot avea ei dreptul sa decida pentru cei care fac asta?!

Romania, tara draga, incotro te duci?!

Uneori am impresia ca ne transformam intr-un popor de nenorociti. Sau nenorocosi. Sau lipsiti si de noroc, si de inteligenta. Pe langa ca mai mereu ne plangem de soarta pe care tot noi ne-o facem cu propriile maini, mai si lenevim in a intreprinde ceva de dragul schimbarii spre binele nostru, nu al vecinului. Tot asteptam sa ne cada daruri din cer, iar atunci cand se apropie strainii de noi sa ne ajute, nu ezitam sa le scuipam in fata ori sa depunem toate eforturile ca sa tina minte interactiunea cu noi ca una penibila.

Am indurat cu tristete ani buni catalogarea de tiganii Europei, de stergatori de funduri prin tari care au de invatat si imprumutat multe de la noi, apoi ne-a venit randul capsunari sa fim si atunci tot am tacut, pentru ca din mosi-stramosi am invatat prosteste ca un cap plecat nu poate fi taiat de sabie si tot cu capurile plecate am stat mai mereu unde am mers, pentru ca e bine sa taci si sa nu ai demnitate de dragul bucatii de paine care, fie ea cat de rea, tot mai buna e in tara ta.

Ne meritam conducatorii pe care ii avem. Cei de acasa se plang ca soarta le este decisa de voturile din strainatate, cei din strainatate ii arata cu degetul pe cei de acasa care inca nu se invata minte sa voteze. Si mereu am cautat nod in papura: ca ba unul e corupt, ca ba e chel, ca ba e chior si marinar si mai si pute a peste de la el pe langa asta ori ca a indraznit sa loveasca un copil prin ceva program de editare video si tot asa. Mereu ne-am priceput de minune cum sa ne plangem, dar am clacat cand a venit vorba sa ne dam o palma si sa tinem capul sus si sa infruntam problema, nu sa incercam, amagindu-ne, sa ne ferim de ea.

Dupa atatea catalogari, dupa atatea alergari si batjocoriri prin toate colturile Europei, am ajuns poporul plagiatorilor, iar in capul tarii am instaurat indirect crema prostiei care putea fi gasita intre spatiul dintre Nistru si Tisa. Si nu vreau sa vorbesc aici despre metodele anticonstitutionale de acaparare a puterii si nu vreau sa vorbesc de hotii si marsavenii, pentru ca toti au o scuza – sunt politicieni. Ii invidiez doar prin faptul ca nu am fost suficient de prost sa ajung si eu pe langa ei si ca un demnitar de stat ales din prostia celor care nu stiu unde sau cand sa puna o stampila, dar platit din banii tuturor, sa imi permit o prezenta de nici macar 10% la sedintele Senatului a carui membru sunt, atunci ce sa mai cerem rezolvari de probleme si avans economic?!

Nu imi dati in cap ca as incerca sa iau apararea lui Basescu, pentru ca toate partidele politice prezente pe arena romaneasca in prezent alcatuiesc un mare rahat de interese si non-valori. Pur si simplu, de aici, de departe de tara, sunt ingrijorat de lucrurile care se intampla acolo, desi un bun prieten imi spune sa ma linistesc pentru ca in primul rand, nu pot face nimic si in al doilea rand, oricum nimic nu pot face. Tot ce as incerca sa fac eu printr-un vot, va fi imediat anulat de voturile altor cateva mii care habar nu au de viata sau de ce se intampla in viitor sau care deja si-au dus traiul ori de alte cateva mii care nu vor iesi la vot sau nu vor putea. Eu nu promit ca in 29 voi merge la New York sa votez, pentru ca nu stiu daca vor deschide acolo sectie de votare reprezentantii ministerului de externe condus de ex-rectorul Universitatii care, cica, m-a format, Marga Andrei. Tot ce ar putea sa se intample ar fi suspendarea din UE si atunci peste noapte i-am depasi pe greci in tot ceea ce inseamna regres economic si criza si poate macar atunci ar incepe o revolutie, cu toate ca atunci cand ma gandesc cat de adunati si seriosi suntem, nu ca sa o terminam, dar macar sa incepem o revolutie ca lumea nu suntem in stare!

Si daca e sa ajungem candva sa fim pusi in fata faptului implinit, nu stiu de ce, dar mai mereu ii cautam pe Stefan si pe Tepes, de parca in prezent oameni capabili nu sunt sau nu ar fi de unde alege, iar metodele prin care am putea ajunge unde dorim si unde meritam ca neam, ar putea fi mult mai ortodoxe decat cel pe care il tot invocam sa vina sa ne dea foc la puscarii si la casele de nebuni.

Dar asa suntem noi si ne mandrim ca suntem romani. Cei care nu trec BACul maine devin parlamentari si ministri, cei care nu sunt capabili, ne vand tara si aurul din ea la cei care cica sunt cu 3 capuri peste noi si pe cat putem de mult, ne bagam piciorul intr-un pamant care, cu putina dorinta, interes si unitate, ar putea redeveni ceea ce a fost o data pe harta Europei. Numai ca din pacate, istoriile frumoase nu se repeta. Cele elective insa, de fiecare data.

Happy Independence Day!

In fiecare an la 4 iulie, cetatenii si locuitorii Statelor Unite ale Americii sarbatoresc Ziua Independentei, o zi care se anunta cu mult fast si cu multe evenimente interesante. Daca anul trecut zideam burgeri la McDonalds si serveam dornicii si infometatii de food pregatita fast, anul asta a fost un pic total diferit.

Am lucrat in primul rand, pentru ca cine nu lucreaza, nu mananca. Atmosfera la lucru a fost toata ziua aproximativ de sarbatoare, desi uneori ai senzatia ca le era cam indiferent gazdelor noastre ca in Europa e privita cu mult entuziasm si fast aceasta sarbatoare. Spre final de zi, am mers o parte din angajati la parada organizata de oficialitati si care se vrea o traditie anuala, o parada de-a lungul intregului oras de la care nu au lipsit fanfara, pompierii, ambulantele, politia si alti actori sociali sau membri ai comunitatii care au dorit sa ia parte activa acestui eveniment frumos. Localnici, cat si oameni din imprejurimi adunati pe marginile drumului, ne-au insotit in aplauze si ne felicitau cu ziua de 4 iulie, asteptand in schimb bomboane, asa ca atat de o parte, cat si de alta a drumului au rasarit in urma paradei dulciuri care erau culese rapid de copiii sau chiar adultii prezenti la eveniment.

Ca un eveniment ce tine de traditia americana, pot afirma ca am fost impresionat si placut surprins. Cu toate ca uneori mai zambesc si fals, dar am fost mirat de asistenta atrasa de eveniment si de receptivitatea lor, atmosfera fiind una deosebita, peste tot fiind gratare, beri si fete zambitoare.

Dupa un moment de respiro de dupa parada, a urmat show-ul artificiilor. Am luat loc pe iarba din curtea din fata casei, am primit un hot-dog original american gatit de domnii la care lucrez si am urmarit focurile de artificii, care, pentru o comunitate ca cea din Windham, au fost destul de indelungate si frumoase. Seara nu a facut decat sa completeze pozitiv emotiile unei zile importante, pentru ca ce poate fi mai frumos de la poale de munte sa admiri focuri de artificii si sa fii alaturi de oameni calzi si primitori?

In 5 iulie am primit premiul pentru cea mai buna prezentare la parada in randul resorturilor hoteliere din zona. Si aplauze reciproce din partea tuturor celor care am fost implicati.

Simplu, dragut, frumos, american: Happy 4th of July! Happy Independence Day!

This slideshow requires JavaScript.