Compunere [Moldova este țara mea]. Pamflet

Acum câțiva ani îmi rugam cititorii (prietenii de fapt, pentru că ei îmi erau singurii cititori) să lase un comentariu frumos despre Moldova, în speranța că voi aduna o salbă frumoasă de gânduri despre o palmă de pământ rupt din Țara-Mamă, aflată în plin travaliu de identificare a directivelor politice.

Acum câteva zile elevii din școlile din Moldova au primit în calitate de temă pentru acasă scrierea unei compuneri în care, intuiesc eu, ar trebui să ilustreze frumusețea acestei palme de pământ și am aflat despre asta datorită creșterii vertiginoase a numărului de accesări ale blogului, în special a respectivului articol. Și încă o dată, m-am convins că din urmă vin niște generații pustii, lipsite de inspirație și avânt cărturăresc.

Pe vremea când eram până în clasa a șasea, compunerile mele de toamnă sunau cam în felul următor:

A venit toamna. Păsările călătoare pleacă în țările calde, unde vor petrece iarna și se vor întoarce la noi în primăvară. Păsările sedentare vor rămâne la noi. Zilele devin mai scurte, nopțile mai lungi. Oamenii se pregătesc pentru strânsul roadei. Muncile câmpului sunt în toi. Toamna este cel mai frumos anotimp!

Compunerile de primăvară arătau altfel:

A venit primăvara. Păsările călătoare se întorc din țările calde, unde au petrecut iarna. Zilele devin mai lungi, nopțile mai scurte. Oamenii se pregătesc pentru semănarea culturilor. Muncile câmpului sunt în toi. Primăvara este cel mai frumos anotimp.

Pe urmă am scris o poezie în clasa a șaptea în locul unei compuneri. Iar profesoara nu m-a certat că m-am abătut de la cerință. Așa am început să scriu versuri, iar mai târziu proză. Așa am început să scriu. Așa mama a încetat să mai strige la mine să scriu două rânduri pe care nu eram nici măcar capabil să le reproduc din anul precedent.

Nu știu cine sunt și cum îi cheamă pe acești copii care intră pe blog. Sau poate părinții și bunicii lor caută, cine știe?! Cert este că de la o vreme, verile mi le petreceam citind, iar bibliotecara era sătulă de vizitele mele și cerințele ridicate în ale titlurilor sau numărului de cărți. Și cred că am făcut anumite lucruri până acum anume datorită lecturilor – investiției – de cândva, care în timp au dat roade. Și nu făceam asta pentru că nu aveam internet, ci pentru că îmi plăcea mirosul de carte din bibliotecă, îmi plăcea să îmi plimb degetele printre rânduri la lumina lumânărilor când se lua curentul, pentru că efectiv iubeam lectura și o iubeam atât de mult, încât sub cărțile de la școală, când îmi făceam temele, aveam ascunsă câte o carte din asta de mă ținea cu sufletul la gură și număram secundele să plece părinții de lângă mine să las într-o parte temele și să mă las pierdut în lumea de vis din carte.

Regret profund că, ceea ce pentru mine cândva se rezuma la muncă și vis împletit timp de zile întregi, astăzi se rezumă la un search pe google. Mi-e frică de generațiile care își văd salvarea în internet. Mi-e frică pentru noi, nu pentru ei.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s