Despre copii și lucruri mărunte

Mai bine de zece zile m-am tot plimbat prin Cluj cu Albinuța și trepiedul în spate. Imagini, conferințe, dezbateri, lansări și tot soiul de evenimente la care am reușit să ajung. Psihic și fizic sunt la pământ și nu atât de toată umblătura asta pe hudițele Clujului, ci din cauza spectacolului ieftin și fără sens pe care am avut ocazia să îl văd și să îl transmit.

Am fost să dau live din ambele tabere și după mai multe zile în care pot spune că am locuit sub același acoperiș cu ieftina lor regie de dinaintea spectacolului electoral, sunt frânt, iar în unele momente vă pot spune cuvânt cu cuvânt discursurile celor care se vor conducătorii noștri. Nu mi-a fost dat să aud mai multe vorbe ieftine și lispsite de sens, mai multe promisiuni, mai multe discursuri false și zâmbete trase de urechi niciodată în viață. Ziua de 9 decembrie îmi dă speranțe că după aia o vor lăsa mai ușor. Se vor agita un pic după alegeri și se vor acuza reciproc de fraudă electorală, dar le va trece. Le-am și zis unora la un moment dat că până la spitale și autostrăzi, să-și pună un wireless ca lumea și să dea o sticlă de apă la oameni, că vorbele nu țin de sete.

Spectacole ieftine, domnilor, și nimic mai mult! Se lansează cu fală, se afișează în conferințe de presă, se aruncă cu mizerie, ouă și oțet și se ascund pe la casele lor fiecare din ei. Ți-e silă ca om, dar scutul jurnalistic te mână înainte pe oceanul învolburat al politicii (uneori ți-e silă și ca jurnalist, când vezi cât de vânduți sunt unii).

Și totuși, la acest sfârșit de săptămână, vă recomand să vizionați trei transmisiuni care mi s-au părut mai interesante:

1. TEDx Youth@Cluj
Un eveniment în premieră la Cluj, TEDx Youth își propune să continue și are cu ce. După o săpămână uscată și plină de mizerie politică, acest eveniment a venit ca o alinare, ca o pace în suflet, ca o lumină chiar, iar discursurile unora dintre participanți mișcă. Pentru că vin din sinceritate, iar la vârsta lor, în condițiile lor, mulți dintre ei au ajuns mai sus decât au făcut cei ce vor să ne conducă.

Sesiunea 1
Sesiunea 2

2. Conferința de presă după meciul CFR Cluj – Astra Ploiești, scor 0:2
La conferințele CFR-ului nu se prea comentează pro-U sau contra CFR. Antrenorul oaspeților dă niște declarații interesante și afirmă chiar că i-a făcut fericiți pe trei sferturi dintre clujeni. Microbiștii înțeleg de ce.

3. Lansarea cărții “Ionescu în țara tatălui” de Marta Petreu
Autoarea e președintele Uniunii Scriitorilor din Cluj. Cartea promite a fi una interesantă. Merită urmărit prin prisma calității discursurilor invitaților prezenți.

Advertisements

Punctualitatea este la fundul mării

Mi se pare un gest de politețe și respect profund să vii la timp. Să începi să vorbești la timp și tot la timp să începi să taci. Să intri la timp și tot la timp să pleci, fără să creezi discomfort.

Am început să iubesc punctualitatea și poate chiar lucrurile făcute puțin mai devreme pentru siguranță de când, în SUA, am fost la un pas mic de a rata zborul care mă aducea în Europa. Și știu că de la punctualitatea zborurilor AirFrance sau KLM până la seriozitatea și punctualitatea Căilor Ferate Române e cale lungă, ca de la cer la pământ 🙂 însă continui să urăsc zilele când apelez la serviciile CFR Călători și serviciile lor îmi sunt prestate cu o oră întârziere (știți probabil legenda despre demisia premierului japonez după întârzierea tuturor trenurilor în decurs de un an cu 8 minute), dar aici mai intervine un alt detaliu picant comparativ despre seriozitatea politicienilor japonezi și a celor din România, dar nu are rost să ne pierdem vremea cu lecturi despre chestii urâte și care nu au sorți de schimbare.

Se pare că ne complacem în situația în care ne aflăm și uneori lucrurile se întâmplă de la sine, devenind oarecum normale. Atât de normale încât e ciudat să fii sănătos într-o societate bolnavă. Mult mai greu și mai scump. Și oamenii societății a cărei membri mereu întârzie chiar își permit să te ia în derâdere atunci când tu vii la timp. Și poate lucrurile nu ar fi atât de rele dacă nu ar fi legea aia nescrisă care spune că atunci când tu întârzii, toți vor fi deja la locul lor.

Până la urmă, punctualitatea este o virtute.

Zâmbește, ești live!

Nu s-a uscat cerneala de pe contractul semnat cu cei de la Privesc.Eu că deja s-au aruncat cârcotașii pe mine zicând că nu e posibil așa ceva, că e o rușine pentru neamul meu dacă nu ne-am zgârâiat pe față cu cei care am dezbătut aprig în trecut. Că nu e voie și nu e bine să te înțelegi bine. Dar repet, trăim într-un secol în care dușmanii sau concurenții de ieri ne pot deveni prieteni sau parteneri. Iar faptul că fac parte din familia Privesc.Eu e o plăcere. O onoare.

Clujul reacționează pozitiv în privința lansării noastre. Cu toate că în oraș sunt singur, formăm o echipă cu oamenii de pe cele două maluri de Prut pentru că în orice clipă poate fi nevoie de ceva, de aceea vorbesc la plural, iar ajutor și sprijin găsesc la orice oră. Tragem din greu să ne extindem cât mai rapid și mai puternic. Dar e o muncă frumoasă, pozitivă, care te motivează să o iei mereu de la capăt chiar dacă se creează impresia că nu mai găsești energie nicăieri.

Colegii de breaslă jos pălăria! Ardeleni calmi, sinceri, săritori la nevoie. Curioși. Îmi cercetează sculele, legitimația de presă să se convingă că sunt eu și nu altul, după care intră pe net. Și sunt inundat de întrebări.

– Sigur ești tu pe Cluj? Poza ta nu apare pe site.
– O să apară. Curând. 🙂
– Privesc.Eu adică eu privesc sau Privesc European Union?
– Și, și. 🙂
– Hm… dar voi publicitate nu aveți pe site. Cine e în spatele vostru? (cu o față din aia încrezută că în sec. XXI e imposibil să nu fii murdărit politic)
– Nimeni. Noi suntem spatele nostru. Nici măcar Dumnezeu, pentru că evenimente religioase nu transmitem.
– Păi… cum așa, nimeni? Și ai salariu sau e voluntariat? Păi cine te plătește dacă nu e nimeni în spatele vostru? De unde vin banii?
– Banii vin de la Chișinău. 🙂
– Imposibil!!
Între timp, sare în ajutor un coleg:
– Horică, la ei totul e posibil! La ei e mai bine ca la noi! Autobusul, de exemplu, oprește unde vrei tu, nu unde vrea el, în stație adică. Și nu mergi tu după bilete, ci vin biletele la tine!
Apoi, către mine:
– Rutiere le zice la alea, nu?!

Între timp ce îmi instalez echipamentul, urmează un proces amplu de cercetare a tot ce fac și cum fac. Oamenilor nu le vine să creadă că albinuța noastră emite în eter dintre camerele lor avioane :). Și apoi toată lumea se obișnuiește. Privesc.Eu a devenit un element obișnuit în arhitectura mass-mediei din Cluj și asta e tot ce contează. Vom transmite live cât mai mult, vom încerca să redăm evenimente într-un număr cât mai mare și să acoperim o arie cât mai largă. Vom încerca să fim cât mai buni, mai eficienți și mai calitativi. Într-un fel, cerem sprijinul vostru pentru asta!