Noul an bate la ușă…

Felicitari-2

… cerând nerăbdător să intre. Pregătirile sunt în toi: bucate alese, luminițe pe brad, cadouri sub brad. Oamenii se zgârcesc un an întreg de la bunuri și un trai decent pentru a sărbători pasul în anul care vine, ca la orice sărbătoare de altfel. În țările în care mai ieri erau în top la capitolul sărăcie și criză economică și salarii, astăzi cetățenii stau la cozi imense în supermarketuri. Reiterez ideea că lumea o duce bine. E vorba doar de o genă care spune că trebuie să se plângă mereu. O tradiție.

*

În noaptea dinspre ani mă voi uita la filme. Voi citi o carte. Voi bea un vin cu familia. Pentru mine e o sărbătoare mai mare faptul că reușim o dată pe an să ne adunăm cu toții grămăjoară. O bucurie de nedescris. Vom povesti, ne vom simți bine, iar afară gerul va scârțâi cumplit în aroma uneia dintre cele mai frumoase ierni din ultimii ani. Și ăsta-i tot fastul sărbătorii anului care trece, deși pentru mulți a trecut de mult timp, și a celui care vine.

*

Eu vă doresc cu sinceritate și fără fățărnicie sănătate și bucurii în noul an. Oameni buni în preajmă, oameni săritori la nevoie. Oameni care au nevoie pe care să îi ajutați voi și care să vă facă să deveniți mai buni. Oameni de la care învățați. Vă doresc să călătoriți și să descoperiți. Să redescoperiți. Să învățați. Să investiți în voi, în dezvoltarea voastră personală și în sănătatea voastră. Să investiți cu cap, în oameni. Realizări, împliniri și spor în toate. Cu deja tradiționalul, La Mulți Ani!

Deliciul zilei: Samsa din Uzbekistan în stil moldovenesc

În preajma sărbătorilor când ne adunăm toată familia grămăjoară, mama are grijă să ne pregătească cele mai rafinate bucate, sărbătorind astfel sosirea noastră. Că mai rămânem noi, oaspeții, doar cu promisiunile că vom pregăti și noi ce am prins din depărtări, e partea a doua :). Astăzi ne-a servit cu samsa, o mâncare de proviniență uzbekă, dar care, pregătită de mâinile dibace ale mamei, îi face geloși până și pe localnicii și bucătarii autentici din Uzbekistan pentru forma și gustul prin care se prezintă. Chiar dacă în Uzbekistan e servită la întâlniri și reuniuni de familie cu ceai, noi ne mulțumim să o savurăm cu un pahar de vin moldovenesc, produs și el de mama. Nu am stat deoparte și am încercat să fur din secretul preparării mâncării, astfel încât o să îl împart cu voi mai jos.

Se face aluat foios.

1

După ce se unge cu margarină, foaia de aluat se face sul.

2

3

4

Se lasă să stea la rece puțin timp, începând prelucrarea umpluturii.

5

6

7

8

9

Cele 800 gr de carne de berbec (sau orice alt tip de carne) se amestecă cu cele 1000 gr de ceapă și chimen cu sare.

10

Și se amestecă în felul următor 🙂

Sare se pune după gust 🙂

12

Revenim la sulul de aluat. Acesta va fi tăiat în cilindre de lungimea unui deget. Acestea vor fi turtite și se vor transforma în cercuri cu diametrul cu mărimea de-o șchioapă. 🙂

13

14

15

16

17

18

19

Se pune umplutură de mărimea unul pumn strâns de copil și se adaugă o juma’ bucată de felie de unt, după care se împătură.

20

Triunghiurile arată aproximativ în felul următor.

22

Se aranjează frumos în tigaie, se ung cu ou bătut și se presoară cu susan, apoi se introduc în cuptor pentru aproximativ 60 minute.

23

24

25

Se scot din cuptor și se lasă să se răcească un pic, timp în care se merge în beci după un ulcior de vin și se mai stă la o poveste. 🙂

26

Poftă mare! 🙂

IMG_4083

Mama nu-mi dă voie să dau receta. Zice să se adreseze doritorii la ea 🙂

Mă gândesc la oameni de sărbători

Ca ultimul om, mă gândesc la cei mai triști ca noi doar de sărbători. Mă folosesc de ei ca să devin mai bun sau cel puțin să par așa. Cu un picior deasupra gropii ești stăpânul lumii atunci când în jurul tău mulți stau să cadă în ea. Îmi amintesc de ei de parcă doar de sărbători trebuie să fiu mai bun. De parcă ei doar atunci au nevoie de mine.

Și mă gândesc în primul rând la oamenii din spitale. La cei loviți de boală grea, cu multe conturi deschise în bănci în care oricum nimeni nu donează nimic. La cei care așteaptă să se inventeze medicamentul magic care le-ar mai prelungi viața cu câteva zile. La cei care așteaptă un donator. Un organ compatibil, o grupă sangvină, o viață mai bună. Parcă îi și văd cum se apropie de geamurile transpirate spitalelor unde sunt cazați și își rătăcesc privirile în zare, care pleacă fâlfâind cu speranțe deșarte și nu se mai întorc niciodată. Mă gândesc la oamenii pentru care fiecare secundă are o valoare enormă și care gustă viața din plin prin fiecare bătaie de inimă. Și care nu vor averi și palate, doar atenție, dragoste și sănătate. Sau încă o zi în plus pe pământ, pe care să o petreacă alături de cei dragi.

Haideți să fim mai buni. Atunci când putem și când nu putem și ne învăluie treburile până peste cap. Să ne amintim de cei mai triști ca noi nu doar de sărbători.

Crăciun Fericit dragi prieteni!

Întâmplări de pe teren. Una bucată doamnă consilier

Ședință de Consiliu Județean. Locul meu de transmisiuni de la CJ, bronat de către propria mea persoană, a fost ocupat de brad. M-am pus la masă, unde mai mereu sunt 3 locuri libere, pentru că noi avem mai multe locuri decât consilieri. Una bucată doamnă consilier mă întreabă de când am dreptul să stau la masă și eu îi răspund că în calitate de cetățean am dreptul de a sta la masă de dinainte ca dânsa să fie consilier, iar în calitate de reprezentant al presei, pot să și dansez pe masă. Live.

Una bucată doamnă consilier îmi zice să mă mut pentru că unde stau eu, de obicei, își pune geanta și haina și dacă le ține pe scaunul unde stă nu încape de ele (una bucată MARE de doamnă consilier). EU îi spun că nu mă pot muta pentru că nu mai am un unghi bun de vedere. Ea îmi zice că mai mult ca sigur că am, dar eu îi spun în gând să nu-mi mai spună de unde am unghi mai bun și de ce, trimițându-o la origini.

Una bucată doamnă consilier îmi zice că i-am stricat fenșuiul. Eu nu știu ce înseamnă fenșui așa că cerându-mi umil scuze îi spun că nu i-am stricat nimic, pentru că nici nu m-am atins de ea.

La sfârșit ne-am dat mâna și ne-am pupat, după ce i-am spus că poate fi văzută live. S-a machiat, s-a rujat și pieptănat. Acum e pace. Una bucată doamnă consilier zâmbește, pentru că știe că e live.

Evoluție, revoluție sau regres?!

Sondaj_stare_invatamant_romanesc-27880Rândurile care urmează s-au născut din durere, experiență și frustrare. E scris în grabă, cu o tonă de emoții în spate și spălat cu o groază de nervi. Și e despre lupta noastră de zi cu zi ce se dă pentru a intra în Top 500 Universități din lume. Să ne apropiem, măcar în viziunea celor din Shanghai, de marile universități ale lumii. Să ne depășim un pic soarta acceptată de a culege fărâmituri de la masa celor bogați și de a ne mulțumi cu oase, de vreme ce am putea liniștiți să ne apucăm să gătim chiar noi. Sau măcar să încercăm.

Învățământul nostru constă în a produce tocilari. La licență se învață din surse total depășite și învechite, cu informație cu grad de actualizare scăzut sau neadaptat cerințelor pieței. Nu se învață nimic nou, nu se implementează informații, metode, tehnologii, software. Școala nu ajută la nimic. Nu te ajută să îți găsești job și nici nu încearcă să facă asta. Una cer angajatorii, alta oferă școala. Sau mai exact, școala nu oferă nimic.

Cei mai buni sunt cei cu notele mai mari, iar cei cu notele mai mari sunt tocilarii, pentru că sistemul de evaluare e plin de carențe. Ai o carieră de succes în facultate dacă tocești informația pe care mură în gură ți-o dă domnul profesor. Nu educăm abilități, ci impunem cunoștințe. Predăm în stil comunist. Evaluăm în stil comunist. Iar supermarketurile sunt pline de tineri cu studii superioare. Superioare cui?!

Rețeta unui blog de succes

În ultimul timp în mediul online se discută despre blogging. Un curent în vogă, o modă pe alocuri, face ca blogurile să apară și să dispară ca ciupercile după ploaie. Bloggerii se întâlnesc, socializează, fac schimb de opinii, merg la offline-uri și mișcă activitatea în online. Pun jurnalismul în gardă (un jurnalism care dă rateuri de la o zi la alta).
2
În Moldova am observat că se fac școli de blogging. Pentru mine e ciudat să înțeleg asta și nu prea se leagă. E ca și cum ai vrea să înveți pe cineva să doarmă. Să viseze. Să îi placă ciocolata, chiar dacă nu îi place. Bloggingul e ceva ce se face după bunul tău plac și în direcția propriilor tale interese și consider a fi total inoportună ideea de a vinde gogoși cu rețeta unui blog de succes. Ceea ce unii cataloghează ca fiind sub auspiciile unei anumite caracteristici pozitive se poate regăsi în nuanțe negative în viziunea altcuiva, deci dăm nas în nas cu un subiectivism total.

Unii mai zic că blog de succes e blogul cu multe vizualizări, deși nimeni nu a definit termenul de multe, trebuie să le ai ca să zici că ai un blog de succes. Cunosc bloguri cu mii de vizualizări și calitate proastă și succes mediocru, la fel cum citesc bloguri care nu concurează cu nimeni sau nu aleargă după vizualizări, dar au un conținut care te stoarce de lacrimi. De emoții.

Mai sunt voci care spun despre unele bloguri ca fiind de succes orbiți de strălucirea vedetelor care le scriu, deși cu toții cunoaștem bloguri mari scrise de oameni mici, cum mai sunt poreclite geniile simple de către aceleași voci.

Nu există rețeta unui blog de succes. Blogurile trebuie să fie diferite și să aibă propriul specific. Până la urmă, e un exercițiu literar, un soi de zvacneală cu iz de activism și implicare socială sau orice vreți voi poate fi, pentru că putem descoperi la fel de multe definiții pe cât de mulți bloggeri avem.
1
Iar dacă e s-o luăm așa, un blog de succes pentru mine este cel care își atinge publicul țintă, un blog care se autopromovează, care este căutat cu sete, nu găsit din întâmplare, apoi lăsat în umbră. Un blog de succes nu e cel care aduce trafic de milioane de vizualizări, ci care naște mii de opinii, care provoacă, care dă sens unor idei, care lansează discuții, de multe ori contradictorii, care pune puncte pe i și care mai trage și câte o virgulă acolo unde e necesar. Un blog de succes naște o mișcare. Iar pentru o mișcare de succes nu este nevoie de școală. Pentru că nu există rețete de succes la ceea ce vine din inimă.

Sursă imagine 1
Sursă imagine 2

Carpe Diem

Consider o chestie ca fiind faină în clipa în care mă roade invidia albă că nu sunt eu cel care a făcut-o. Un fel de gelozie care te aleargă prin propriile-ți gânduri și te motivează să fii mai bun. Nu ca alții, dar mai bun spre realizarea propriilor dorințe.

Sunt lucruri care nu se întâmplă niciodată, oricât de mult efort nu depui spre realizarea lor. La fel de multe sunt și lucrurile care orice nu ai face, ele oricum devin realitate. Pentru că e vorba că sunt scrise. Pentru că așa trebuie să se întâmple și pentru că lucrurile cele mai frumoase se întâmplă atunci când te aștepți cel mai puțin. Iar pentru asta, nu trebuie să lași pe nimeni, dar pe NIMENI, să stea în calea viselor tale!

curs operator

În clipa de față sunt foarte încântat. Sunt foarte fericit și onorat în același timp. E genul de lucruri care arată atât de fain încât nu vreau să vorbesc despre ele de teama că s-ar putea termina prea devreme, deși aș avea o groază de spus.

Nu știu cum va fi cursul, dar știu că va fi tare și că voi avea de câștigat ca și participant. Acum lupt să fac să aibă de câștigat și trainerii, cei care investesc în noi.

Și nu sunt neapărat încântat de selecție/bursă, ci de traiectoria drumului parcurs până aici:

1. am început să lucrez la Privesc.Eu și au apărut ideile că aș putea face ceva în domeniul video, că, camera, poate fi mai mult decât un instrument de lucru și că ar putea să mă ajute să dau forme inspirației și creației care mă mai atacă din când în când cu nerușinare. Dar era nevoie de MULT self-studying. Și am lăsat aripile jos.

2. am văzut filmulețul despre 1 Decembrie, am devenit gelos pentru că nu a fost realizat de mine și am căutat să văd de cine e făcut.

3. am dat like pe facebook la AV Media School și am așteptat noutăți și oportunități, care nu au întârziat să apară, dar costau bani și cum nu îi am, aripile au căzut din nou. Între timp, eram calmat de cei din jur să nu mă entuziasmez și să rămân cu picioarele pe pământ. Dar am continuat să visez, să știu că într-o zi visele devin realitate.

4. am fost contactat pentru a fi anunțat că am fost selectat pentru un interviu. Vineri, la 10:20. Am promis că vin, m-am pregătit psihologic, dar eram stresat să reușesc să ajung la 12:00 la Primărie, de unde trebuia să transmitem ședința Consiliului Local. În noaptea dinspre joi spre vineri Valentinei i s-a făcut rău, iar spre dimineață când răul a devenit și mai mare, am mers la Urgențe, iar când deja trecuse de 10:20 mi-am zis că it’s gone și aripile au căzut pentru a nu știu câta oară. Le-am cerut scuze, am reușit să ajung la Primărie, dar am și primit o ultimă șansă și mai aveam timp până la 15:00 să reușesc la interviu. Normal!, ședința a ținut mai mult, suspansul creștea de la un minut la altul, dar până la urmă la 14:50 am intrat pe ușa Cluj Hub.

Oportunitatea cu bursele, aplicația, interviul pe ultima sută de metri (cred că am fost ultimul) și rezultatele care m-au ținut în suspans sunt condimentele unui moment deosebit în viața mea. Acel moment în care te simți pe deplin fericit pentru că, chiar cedând de multe ori, ai continuat să crezi până la capăt.

Iar acum îmi notez în agendă ca fiind ocupată seara de marți. Pentru că merg la cursuri.

Mulțumesc.

p.s. E ciudat… la interviul de angajare din octombrie la Privesc trecusem prin ceva asemănător. Trebuia să ajung și la școală, și să mă văd cu cineva și pe Valentina să o ajut și nu am reușit nimic. Eram gata să cedez și să reununț crezând că e o glumă, dar am mers și nu regret deloc; iar vineri, când mi-au scris că mai sunt așteptat, Valentina mi-a spus că e un semn. Că va fi bine. De asta sunt fericit.