despre Titanic

Fulgii cădeau lent peste trecătorii grăbiți. Stropi răcăciți se loveau de geamul autobusului de la RATUC plin de lume. Astăzi mai plin decât ieri. Astăzi mai gol decât mâine. Pentru că astăzi RATUC a scos în trafic noile autobuse promoționale marca “cutie-de-chibrituri”. Având în vedere interesul sporit al cetățenilor pentru acestea, conducerea instituției a decis să scoată din trafic câteva unități de transport normale, iar după masă să includă altele marca “sacul-de-cartofi”.

– Mă Gyula, să știi că mie îmi pare rău după Titanic.
– Că bine zici mă! Sincer, degrabă altul ca el nu cred că vom mai avea!
– Aseară m-am pus să dorm cu nevastă-mea, ca de obicei. Și cum n-avea somn după jumate de oră, ne-am apucat să vorbim. Și zicea și ea că e mare pierdere.
– Și poate că acum nu realizăm, dar să vezi că peste un timp ne vom da seama de pierdere și ne vom lovi cu capul de zid!

Domnul Nenea Șofer, care conduce autobusul cu oameni, frânează prompt la semafor. Zici că de la talpa lui care a călcat pe frână s-a aprins becul roșu. Păcat doar că nu ne-a anunțat și pe noi.

– Mă Gyula, imposibil să se înece așa dubios!
– Știu Toader, știu. Și mă doare că nu l-au scos nici până în prezent.
– Da parcă zicea Mărioara că vor chema niște scafandri să-l scoată?!
– E târziu deja, cred că l-or fi luat valurile deja!
– N-are de unde, nu cred!

Autobusul s-a oprit în stație. Și-a deschis ușile ca niște cortine trecute prin timp printr-un scârțâit de cui pe oglindă. Stăteam la coadă foarte cuminți să coborâm în balta din fața scărilor.

– Mă Gyula, lupii nu se apropiau de stână de frica lui! Și când lătra o dată, apoi lătrat era, nu foaie verde!
– Da mă, știu. Și foarte ascultător era… foarte. Strigai la el: Titanic, marș! Și Titanic mergea să întoarcă oile care rătăceau pe unde le ducea capul lor sec și gol.
– Bun câine mă, bun, păcat că s-o trecut…

Autobusul și-a luat tălpășița grăbit pe arterele înzăpezite ale orașului. Astăzi mai gol decât mâine cu cele 186 de locuri ocupate din cele 82 pe care le are…

Advertisements

condiții minime de supraviețuire

Se poate supravețui cu câte o cafea, un pahar de apă, câteva boabe de orez, amestecate cu o supă la plic și niște pufuleți o dată la câteva zile și cu doar câteva ore de somn? În ultimele săptămâni mi-am dat seama că se poate! Și am riscat, cu gândul de a bea șampanie, să încalc principiul unui alimentații sănătoase.

Nu mai am timp să mănânc și să dorm. Nu mai pot să mănânc și să dorm când știu că sunt atâtea de făcut și care mă cheamă, dar care nu așteaptă! Este incredibil ce mi se întâmplă și mi-e foarte greu să explic. Sunt surprins. Realizez și susțin că singura soluție de a scăpa de stres și griji este să fii mereu ocupat (anti-recomandare pentru shopping). Cea mai scurtă cale de rezolvare a problemelor este soluționarea lor. Și cea mai ieftină de altfel.

Au început zilele în care singura grija va fi ca bateriile de la cameră și cele de la microfon să fie încărcate. Restul sunt detalii.

În condițiile în care faci ceea ce îți place, depui eforturi maxime, ești mânat de entuziasm și dorință și mai ai noroc de oameni puternici, energici și dragi în jurul tău, care nu vor ezita să te susțină în momentele grele, să te pedepsească cu drag și duioșenie când greșești și să îți aprecieze meritele în momentele potrivite.

Vă doresc ca munca pe care o depuneți în ceea ce faceți să fie încununată de rezultate frumoase!

Le mulțumesc oamenilor care se regăsesc în rândurile de mai sus! Vă îmbrățișez!

despre un spectacol ieftin

Rasismul, xenofobia și discriminarea au atins o cotă alarmantă în ultimul timp. Sunt îngrijorat de atmosfera creată în jurul unor evenimente copilărești și banale. De la un fum de paie ude s-a ajuns la păduri arse. Un circ ieftin și bizar care fură atenția oamenilor de la probleme care îi afectează și care există prin evenimente create artificial care nu reprezintă nici un pericol.

Eu zic ca pe lângă topoarele deja ascuțite, să mai luăm niște drujbe, să ne legăm niște bentițe tricolore și să-i exterminăm dracului pe țigani și pe unguri. Pe primii îi deportăm pe mare și îi înecăm, celor din urmă le dăm foc, iar după aia vom trăi fericiți the romanian dream. Iar atunci când ne mirăm de ce nu ne plac parizienii ori căpșunarii spanioli sau macaronarii ăia de italieni să ne amintim de dragostea dintre noi, manifestată unii față de alții prin topoare și lopeți și care naște în fiecare din noi câte un mic Hitler ori Stalin.

Rămân la părerea că totul își are rădăcinile în educație. Educația de acasă a Sabinei, educația celor care o urmăresc zi de zi să-i ia zilele, educația noastră ca spectatori la acest show. O educație puternic infectată de efectul de turmă ilustrat perfect prin câte peste 15.000 de like-uri sau alte adunături care își acoperă rușinea de a căuta problema în sufletul lor cu distrugeri și exterminări în masă.

Oare cei care așteaptă să-l prindă pe Zsolt Lendvay Simon, cel care a amenințat-o pe tânăra domniță cu moartea (un model de patriotism autentic, care își amintește că e româncă de 1 Decembrie sau ziua maghiarilor), chiar cred că problemele se termină o dată cu exterminarea persoanelor respective? Tind să cred că problemele adevărate vor începe când, după ce vom termina de exterminat uscăturile, ne vom apucă să tăiem cu cruzime mlădițele tinere și nu ne vom opri decât în clipa în care ne vom îneca în sângele nevinovat care se va vărsa dintr-un egoism prostesc.

visele innei

Dum dum dum dum durum dum e ritmul pe care vibrează în aceste momente online-ul de pe malurile Prutului. Cu căștile pe cap internauții par vrăjiți de o piesă a celor de Carlas Dreams care în clipa în care părea că intră la capitolul ex-hituri din spațiul pruto-nistrean, printr-o transhumanță ciudată cu Inna a pășit peste Prut, depășind granițele diasporei moldovenești.

“Piesa te îmbie prin exotismul rusismelor, te cucerește prin versuri și te leagănă printr-un ritm dulce și liniștit. E genul de muzică care unge la timpul potrivit, în locul potrivit.” – e modul cum aș descrie starea de spirit al celor singuri pe drum ori care-și aprind țigara-n scară și care se arată mulțumiți ori atrași de piesă. Din nu-i așa rea, sună ok, sună drăguț, sună chiar foarte fain, p.o.h.u.i. a ajuns viral și crește de la o zi la alta, cucerind audiență acolo unde nu te-ai aștepta să o facă.

Mă gândeam să avertizez despre ce promovează muzica lor, despre pericolele culturale și educaționale la care sunt supuși cei din generațiile proaspete aparent neafectate, dar mi-am dat seama că aș lupta cu morile de vânt. Carlas Dreams își merită publicul fericit că în sfârșit se regăsește în ceva și că a descoperit reperele culturale fără de care a rătăcit atâta timp în beznă și dezorganizare. În general, nu insist asupra lui și a aspectelor menționate mai sus pentru că are arme serioase de trimis la origini în piesa cu același titlu.

Marketingul celor de la Carlas Dreams a atins cote maxime, depășind așteptările lor, sunt convins de asta (inclusiv cota de piață și imaginea creată), bifând și niște indicatori care nu au de-a face de foarte multe ori cu spiritul educativ, calitatea și arta. Acesta ar fi un element caracteristic multor formații și hituri apărute peste noapte și care în zorii zilei dispar și partea cea mai tristă este că se ajunge într-un punct în care toți cei care iau în mână o chitară și un microfon, printează o mână de afișe și cântă play-back în două baruri cred că fac muzică. Artă.

Indiferent de valențele pe care le angrenează și de dulcegăria din spatele notelor muzicale ori silabelor din versuri, Carlas Dreams și muzica lor fac parte din capitolele așa nu și asta nu se promovează (în traducere facebook ceva la care NU se dă like și share). Nu cred că e cazul să învățați România să îngâne rusisme (mai înțeleageam rusa, dar nu rusisme stâlcite). Apropierea malurilor Prutului către Unire nu așa se face (e o metodă bună, de această dată cu mijloace proaste). Dezamăgirea cea mai mare este că oameni pe care i-am cunoscut, școliți pe băncile universităților din România pe banii românilor care credeau că acești tineri vor face dreptate istorică, se întorc la baștină și promovează ghiciți ce.

M-am ferit cât am putut de mult de anvergura pe care a prins-o această piesă, dar eforturile mele de a evita impactul s-au soldat cu 0 în clipa în care piesa a ajuns în play-list-ul prietenilor mei de pe facebook, iar acum văd acea piesă la fiecare colț. Ca și acum un an, ca și acum doi, cinci sau 10 ani, tot ce înseamnă muzică și e făcut după Prut către est și a pătruns în România a sunat foarte exotic, trendi și sexy chiar, prin simplul fapt că e în rusă (grație, de multe ori, cui?!). Nu pot să le interzic prietenilor să asculte această piesă și muzica celor care au creat-o și nu mă voi obosi să le vorbesc despre educație și valori celor trecuți prin furcile caudine ocupate de mafie sau paraziți.

I-am întrebat însă pe ai mei prieteni dacă sunt conștienți ori dacă știu ce înseamnă titlul piesei din interpretarea Innei și a artiștilor din Chișinău, iar ei mi-au zis că nu au habar. Și oricum, orice n-ar însemna, lor li-i P.O.H.U.I.

cele 2 minute ale lui Charles Wratto

Pe Charles l-am cunoscut absolut întâmplător acum trei săptămâni. Am prins același lift (dacă mă gândesc bine, am alergat să-l prind, că ușa deja se închidea de plecare) și am schimbat două vorbe. Două! Peste două minute am făcut schimb de numere de telefon și mi-a promis că mă ajută pentru filmările la care lucram. Ne-am strâns mâinile prietenește și ne-am urat o seară faină.

Peste două săptămâni aflu că un masterand de la Facultatea de Știițe Politice va ține o conferință. Tânărul e originar din Liberia (bang primul bec în creierul meu = coincidență cu omul din lift) și va vorbi despre experiența sa de viață. Despre cum la 8 ani a intrat în război. La propriu. A fost momentul în care în cap mi-a sunat al doilea bang, de data asta lovindu-mă ca de un zid și împroșcându-mă ca pe o roșie pe cărămiziul lui. Omul din lift nu dădea senzația nici o clipă că ar fi trecut printr-un război.

Am pus mâna pe telefon și pe facebook și la orele 02:00 AM (în traducere liberă 2 noaptea) l-am chemat la un pahar de apă pe omul cu care m-am întâlnit în lift și care mi-a propus să mă ajute la două minute după ce ne-am cunoscut. După două minute de povestit puzzle-ul din capul meu și-a aranjat ultimele piese și am exclamat puternic de l-am speriat pe om: Our world is so fucking small! Am mai discutat ceva timp până mi-a mai descris fragmente din ororile prin care a trecut, moment în care i-am propus să dăm live conferința lui.

În următoarele două secunde m-a întrebat dacă live-ul poate fi văzut în Algeria, țara unde a mers din Liberia, cât și în cea din urmă – locul natal. Mi-a spus că are prieteni cărora nu le-a vorbit de 17 ani. Oameni care au rămas în urmă. Tineri care vor să plece de acolo în lume sau care pur și simplu nu știu ce să facă și cărora le-ar transmite un mesaj. I-am confirmat, iar diseară de la 19:00 îl puteți urmări și voi pe Charles povestind despre război și destinul uman în direct pe Privesc.Eu.

despre întrebări

Am fost și eu la rândul meu cuprins de marea dilemă existențială ce voi face în viață?! Nu m-a ferit Dumnezeu de rude, prieteni și vecini cârcotași care și-au făcut griji despre când îmi voi găsi un job (job = un lucru unde cu riscul să fii sclav și să uiți de tine, de lume și de cei dragi vei face BANI. BANI = o sumă din care poți să nu cheltui nimic pe mâncare, băutură, călătorii și care va merge către apartament, mașină, draperii, haine scumpe).

Am spus-o și o mai spun de fiecare dată când am ocazia: am fost învățat că ai două opțiuni în viață – să faci ce îți place ori să îți placă ce faci. Oamenii cei mai fericiți se află în prima din situații. Adevărații învingători de altfel, pentru că, până la urmă, au ales calea cea mai grea (vă reamintesc de rude, prieteni și vecinii cârcotași împotriva cărora nu e deloc ușor să mergi, chiar dacă nu îți pasă deloc ce afirmă gura lumii).

Singurii care m-au calmat și mi-au fost piatră de temelie în acest răstimp mi-au fost părinții, care au avut grijă să mă calmeze de fiecare dată când viforul de replici și griji venite de la cei din jur mă destabilizau. Nu afirm că voi fi milionar într-o zi, pentru că ăsta e scopul meu, dar sunt convins că voi fi fericit. Și ca să nu sune a promisiune și vis, declar în mod oficial că modul de viață pe care îl duc acum prin activitățile și oboseala de care sunt cuprins, mă fac un om fericit. Dar asta nu mă oprește aici, pentru că fericirea ți-o construiești zi de zi, dar cel mai important – zi de zi trebuie să ți-o aperi în fața celor care vor încerca să o distrugă, invidioși că nu au ajuns și ei la acest nivel.

Revenind la gândurile de mai devreme, încerc să mă concentrez să nu promit chestii dacă nu sunt convins că le voi putea realiza. Încerc să fac multe chestii și să-mi ocup timpul cu activități, să ajut oamenii să devină și ei fericiți. Și nu e nevoie de prea mult efort să faci asta, importante sunt primele trei secunde de fericire, pe urmă omul va lupta singur, primele 3 secunde care sunt ca o linguriță de magiun furată pe ascuns din borcanul mamei pregătit pentru copturi și care nu realizezi când se termină.

Anumite momente m-au învățat că nu pot trăi doar cu un singur lucru. Îmi ocup calendarul de activități cu mai multe acțiuni, dau sută la sută în fiecare din ele, dar nu îmi pot lega viața de o singură chestie, pentru că mereu vor exista riscuri pe care nu le putem controla. Dar asta presupune și multe pierderi. Și în momentele acestea când apar pierderile, suferă oameni. Și față de acești oameni mă declar vinovat și cu sinceritate îmi cer scuze, spunându-le că îmi pare rău.

Repet: fiți fericiți! Luptați pentru asta! Apărați fericirea și gândiți pozitiv! Nu lăsați pe nimeni să vă influențeze negativ!

vreau să ajung la radio!

Nu știu acum câți ani o fi fost, dar știu că mă uitam cu ai mei acasă la emisiunea Andreei, pe atunci Marin, “Surprize Surprize”. Într-o pauză muzicală fuseseră invitați cei de la Vama, care în premiera au cântat piesa asta, cântată pe atunci în premieră (să fi fost în sâmbăta de Paști, nu mai țin minte).

Cert este că erau vremuri în care îmi doream să ajung la radio. Și piesa picase numai bine. Nu știam că peste ani trupa avea să ajungă un client fidel în playlistul din sufletul meu…

Mulțumesc prietenilor care mi-au oferit educație muzicală sănătoasă! 🙂

p.s. Diseară ne vedem la radio! 🙂 Online, Live pe Privesc.Eu! 🙂