gândul nopții albe

Oamenii aleargă o viață ca să realizeze lucruri ieftine și mărunte. Fără să conștientizeze că în majoritatea din cazuri că nu e nevoie de aproape nimic (excepție gramul de dorință) ca să realizezi lucruri simple și frumoase și că anume acestea, prin simplitatea lor, vor dăinui în timp.

Contează gesturile, gândurile și acțiunile scăldate de intenții sănătoase și bine gândite. E mult mai sigur și mai frumos un cort instalat în vie decât un castel ridicat pe nisip. Mi se par niște nimicuri aurul și averile de pe pământ în fața plânsetului, apoi zâmbetului copilului pe care îl ții în brațe, în fața primului său pas și primului său cuvânt. Nu-ți ajung comorile din lumea asta să cumperi un sărut furat în toiul unei ploi primăvăratice în mijlocul pieței, precum și plimbarea în acord cu adierea de vânt de după ploaie.

Mi se par de o nulă frumusețe picturile lumii alături de un sărut pictat pe spatele gol al iubitei adormite și zâmbetul Giocondei inferior zâmbetului fericit al iubitei trezite cu un sărut.

Nu găsesc nimic mai dureros de dulce decât să-ți prinzi inima între șoaptele unei femei. Și să te rătăcești în privirile ochilor ei frumoși.

Vă pup și vă doresc gânduri de bine tuturor!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s