despre alimentație

Cea mai mare victorie a ultimelor câteva zile bune este reluarea respectării micului dejun. Este și cea mai mare lecție practică pe care am tot auzit-o din copilărie încă (cea mai importantă masă din zi), dar pe care o aplic cu seriozitate abia acum. Și care și-a intrat în deplinătatea drepturilor și își primește binemeritatul respect abia în al cincilea an de studenție.

Am fost un copil destul de năzbâtios la capitolul mâncare, iar mama îmi spunea că dacă nu termin micul-dejun, nu mă lasă să merg la școală. Fiind la vârsta în care iubeam cealaltă față a școlii, cedam într-un sfârșit, iar cu 8 minute înainte să înceapă prima lecție, terminam deja. Nu înseamnă că mă alintam la mâncare, dar în timp am realizat că nu am pus preț pe lucrurile potrivite, atât de aproape de mine și atât de firești și de care acum îmi este dor.

Următorul pas este alimentația regulată la ore fixe. Va fi o luptă rea cu niște obișnuințe formate cu o sârguință aprigă în ultimii 4 ani, dar sunt gata să fac față provocării.

V-aș recomanda să tratați alimentația cu respect dacă vă doriți o sănătate de fier. Știu că un mod de alimentare sănătos presupune anumite sacrificii, dar privit pe termen lung e numai în avantajul nostru.

*din ciclul: “O minte sănătoasă într-un corp sănătos”.

*după alimentație voi ajunge și la odihnă. Deocamdată experimentez în dorința de a-mi descoperi stilul potrivit. 🙂

Deliciul zilei: Samsa din Uzbekistan în stil moldovenesc

În preajma sărbătorilor când ne adunăm toată familia grămăjoară, mama are grijă să ne pregătească cele mai rafinate bucate, sărbătorind astfel sosirea noastră. Că mai rămânem noi, oaspeții, doar cu promisiunile că vom pregăti și noi ce am prins din depărtări, e partea a doua :). Astăzi ne-a servit cu samsa, o mâncare de proviniență uzbekă, dar care, pregătită de mâinile dibace ale mamei, îi face geloși până și pe localnicii și bucătarii autentici din Uzbekistan pentru forma și gustul prin care se prezintă. Chiar dacă în Uzbekistan e servită la întâlniri și reuniuni de familie cu ceai, noi ne mulțumim să o savurăm cu un pahar de vin moldovenesc, produs și el de mama. Nu am stat deoparte și am încercat să fur din secretul preparării mâncării, astfel încât o să îl împart cu voi mai jos.

Se face aluat foios.

1

După ce se unge cu margarină, foaia de aluat se face sul.

2

3

4

Se lasă să stea la rece puțin timp, începând prelucrarea umpluturii.

5

6

7

8

9

Cele 800 gr de carne de berbec (sau orice alt tip de carne) se amestecă cu cele 1000 gr de ceapă și chimen cu sare.

10

Și se amestecă în felul următor 🙂

Sare se pune după gust 🙂

12

Revenim la sulul de aluat. Acesta va fi tăiat în cilindre de lungimea unui deget. Acestea vor fi turtite și se vor transforma în cercuri cu diametrul cu mărimea de-o șchioapă. 🙂

13

14

15

16

17

18

19

Se pune umplutură de mărimea unul pumn strâns de copil și se adaugă o juma’ bucată de felie de unt, după care se împătură.

20

Triunghiurile arată aproximativ în felul următor.

22

Se aranjează frumos în tigaie, se ung cu ou bătut și se presoară cu susan, apoi se introduc în cuptor pentru aproximativ 60 minute.

23

24

25

Se scot din cuptor și se lasă să se răcească un pic, timp în care se merge în beci după un ulcior de vin și se mai stă la o poveste. 🙂

26

Poftă mare! 🙂

IMG_4083

Mama nu-mi dă voie să dau receta. Zice să se adreseze doritorii la ea 🙂

Mama m-a invitat la pizza [foto]

Până pregătește sarmalele și vinul din struguri din anul curent, mama m-a invitat la pizza. 🙂 Deși pozele prezintă un produs apetisant, nu mă pronunț până nu gust! Dacă vi se face poftă, lăsați o notiță, că poate reușesc să fur secretul până atunci 🙂

This slideshow requires JavaScript.

Fire din ghemul cu amintiri

În momentul în care mă gândesc la studenție, primele imagini care îmi vin în minte sunt cele de cartofi pai, ochiuri și pită unsă cu cuțâtu. Nu cred că există un student care să spună că pe parcursul anilor de studii și-a permis să gătească, irosind prețiosul timp destinat studiului aprofundat în pub-uri, berării sau sălile de lectură ale acestora.

Îmi amintesc și acum clipa când am aflat că am fost admis și încă unde! și m-a chemat tata și mi-a zis:

Hai să te învăț să faci un fel de mâncare foarte gustos și foarte rapid la preparare.

Luase un cartof, l-a curățat, l-a tăiat pai, l-a prăjit, iar când să fie aproape gata i-a pus puțin usturoi și în 30 secunde i-a scos și după ce i-a presurat cu sare, i-a înghițit cu poftă, iar eu am înghițit în sec. A fost prima lecție culinară unui om care știa atunci să facă doar salată de roșii, ochiuri crude și ceai. Inițial mi se păruse bizară și banală o lecție care ani buni avea să mă salveze de la foame și care să îmi împrospăteze organismul cu substanțele necesare. Cartofii pai au fost pe rând frigărui, costiță de porc afumată, ciuperci gratinate, gulaș, plăcinte și tot arsenalul de bucate pe care îl poate visa un student, înlocuind, cu măiestrie și succes, mesele de la dejun, prânz sau cină.

Dacă ne gândim la rece, cartofii sunt cea mai simplă idee de afaceri: îi duci lângă un cămin de studenți și trebuie să ai grijă să îți ocupi timpul așteptării cu ceva, mai devreme sau mai târziu vor apărea clienții fluviu. Ar mai merge și ouăle, doar că acolo prețul e foarte variabil, acum 50 de zile ajungând la 1 RON per bucată, echivalentul a 0.800 kg de cartofi.

Timpul a trecut și greutățile m-au învățat să gătesc ceva mult mai mult, mai sănătos și poate mai gustos. Dar tot ajung câteodată să vină nostalgia și să mi se facă poftă de o porție de cartofi pai la o vorbă cu colegii de cameră, iar dacă ați fost, sunteți sau veți fi studenți și nu ați ajuns ca măcar o săptămână din meniu să nu lipsească cartofii pai, ați fost studenți degeaba!

p.s. Un calcul aproximativ mi-a trădat cifra de 780 kg de cartofi consumați în anii de studenție. Marea lor majoritate au fost predestinați preparării cartofilor pai. 🙂

Cartofi copți la cuptor

Din lipsă de inspirație și creativitate, astăzi am decis să onorăm cina cu o banalitate de cartofi copți la cuptor. Spun banalitate pentru că la prima vedere, cartofii sunt cel mai ușor de gătit, din ei poți face o varietate de preparate, nu sunt scumpi și pot fi jonglați în bucătărie de către fiecare, dar faptul că nu e chiar așa a fost demonstrat de nenumărate ori.

Am luat 5 cartofi de mărime medie pe care i-am curățat și tăiat rondele. Am uns vasul termoizolant cu unt, după care am așezat cartofii, iar printre ei am mai strecurat câte o felie de unt. După ce am așezat rondelele a 4 cartofi, am presurat puțină brânză dată prin răzătoare (nu e neapărat, dar pentru gust și compoziție se merită) și un morcov, pe care la fel, în prealabil, l-am dat prin răzătoare. La final am pus și rondelele celui de-al cincilea cartof și am băgat la cuptor (la început pentru temperaturi cuprinse între 160-200 C). După vreo jumătate de oră (sau când considerați că s-au pătruns cartofii) am scos vasul și i-am adăugat 3 căței de usturoi mărunțiți, foarte puțină boia de ardei dulce și puțin piper cu sare (sare nu foarte multă pentru că brânza era destul de sărată), câțiva stropi de sos de soia și am acoperit compoziția cu felii de kaizer (merge orice carne aveți la îndemână, de dorit afumată pentru aromă și gust; dacă carnea pusă conține și urme de grăsime, gustul cartofilor va avea de câștigat din plin). Am lăsat vasul pentru alte 7-10 minute, iar în ultimele 2 am crescut temperatura până la 250C pentru a crea un fel de crustă.

A ieșit ceva absolut delicios, iar amestecul de arome și gusturi s-a combinat perfect (de la dulceața cartofilor, continuând cu sarea din brânză și terminând cu carnea afumată… mmm, un deliciu!). Vă sfătuiesc să încercați și vă doresc poftă bună! 🙂

This slideshow requires JavaScript.