despre alimentație

Cea mai mare victorie a ultimelor câteva zile bune este reluarea respectării micului dejun. Este și cea mai mare lecție practică pe care am tot auzit-o din copilărie încă (cea mai importantă masă din zi), dar pe care o aplic cu seriozitate abia acum. Și care și-a intrat în deplinătatea drepturilor și își primește binemeritatul respect abia în al cincilea an de studenție.

Am fost un copil destul de năzbâtios la capitolul mâncare, iar mama îmi spunea că dacă nu termin micul-dejun, nu mă lasă să merg la școală. Fiind la vârsta în care iubeam cealaltă față a școlii, cedam într-un sfârșit, iar cu 8 minute înainte să înceapă prima lecție, terminam deja. Nu înseamnă că mă alintam la mâncare, dar în timp am realizat că nu am pus preț pe lucrurile potrivite, atât de aproape de mine și atât de firești și de care acum îmi este dor.

Următorul pas este alimentația regulată la ore fixe. Va fi o luptă rea cu niște obișnuințe formate cu o sârguință aprigă în ultimii 4 ani, dar sunt gata să fac față provocării.

V-aș recomanda să tratați alimentația cu respect dacă vă doriți o sănătate de fier. Știu că un mod de alimentare sănătos presupune anumite sacrificii, dar privit pe termen lung e numai în avantajul nostru.

*din ciclul: “O minte sănătoasă într-un corp sănătos”.

*după alimentație voi ajunge și la odihnă. Deocamdată experimentez în dorința de a-mi descoperi stilul potrivit. 🙂

despre limbă

Una din dilemele mele existențiale din ultimii 8-9 ani este să încerc să-i înțeleg pe cei care nu vorbesc limba română deși trăiesc printre vorbitori de română. Să-i înțeleg pe cetățenii români care nu vorbesc limba română (sau mă rog, moldoveni, cu toate că acoperirea legală pe care o impută de multe ori este că ei vorbesc limba de stat – una izbitor de asemănătoare cu româna – dar nici pe aia nu o vorbesc ca lumea, pentru că mereu găsesc liniște în leagănul altor limbi).

Am trecut peste fixul meu de a nu ezita să-i ard pe cei care nu le au cu gramatica și corectitudinea limbii scrise. Îi poți înțelege și ierta până la un punct, unul în care înțelegi că de fapt, ei transpun pe hârtie ceea ce gândesc. Și nu poți dom’le să-i forțezi să scrie corect, pentru că e a naibii de grea limba asta și e nevoie de ceva mai mult de a te naște într-o țară în care limba română e oficială (sau cel puțin de stat) și să o înveți 12 ani prin instituțiile preuniversitare.

În ultima perioadă am cunoscut o mulțime de tineri din străinătate care au venit în România și cu un gram de voință au învățat și vorbesc o română curată și dulce la ascultat. Tata în Sankt-Petersburg i-a învățat pe niște cetățeni ruși și uzbeci să înțeleagă româna și să o mai și comunice uneori, chiar dacă stâlcit și prin semne. Și nu e posibil pentru cei de pe loc? Să fie oare chiar atât de grea limba ori totul se rezumă la dorință și un pic de efort?

Și ultimul of sau ultima durere… hai că pot să-i iert cam pe toți, dar voi, cei care sărbătoriți Limba Română pe 31 August, pe 1 Decembrie, pe 27 august, cu voi ce se poate face? Dacă nici măcar voi nu-i acordați minimul de respect, atunci cine să o mai facă? Ori rămânem doar cu un motiv în plus pentru o zi liberă la nivel național?!

despre pasul doi

Secretul fericirii și împăcării cu sine nu e mare secret de fapt. Totul constă în a te înconjura de oameni frumoși la suflet și oameni care gândesc pozitiv. Oameni care nu trăiesc pentru a mânca și pentru a aduna comori pe pământ, ci care luptă pentru fericirea lor și a celor din jur. Oameni care nu lasă să treacă o zi din viața lor fără a face ceva și care prin curajul lor de a înfrunta greutățile, îi inspiră și pe cei din jur.

Nu ai cum să reușești lângă oameni negativi, plângăcioși, leneși în dorința de a deveni fericiți. Lucrurile nu vin din pod sau din cer. Trebuie să lupți pentru ele. Nu ai cum să fii fericit lângă oameni materialiști și invidioși. Singurul lucru pe care vor avea grijă să îl facă va fi să te tragă în jos, pentru că în realitate, nimeni nu se bucură pentru fericirea ta (exceptând oamenii fericiți). Cei nefericiți se vor priva de lupta pentru binele lor și se vor concentra pe a fi o piatră de moară pentru cei care au reușit. Un strop de curaj face diferența. Și al doilea pas.

Nu voi înceta niciodată să mulțumesc oamenilor din viața mea care mă inspiră! Vreau să știți că sunteți foarte importanți pentru mine, chiar dacă de cele mai multe ori omit cu sau fără știință să vă spun asta!

gândul nopții albe

Oamenii aleargă o viață ca să realizeze lucruri ieftine și mărunte. Fără să conștientizeze că în majoritatea din cazuri că nu e nevoie de aproape nimic (excepție gramul de dorință) ca să realizezi lucruri simple și frumoase și că anume acestea, prin simplitatea lor, vor dăinui în timp.

Contează gesturile, gândurile și acțiunile scăldate de intenții sănătoase și bine gândite. E mult mai sigur și mai frumos un cort instalat în vie decât un castel ridicat pe nisip. Mi se par niște nimicuri aurul și averile de pe pământ în fața plânsetului, apoi zâmbetului copilului pe care îl ții în brațe, în fața primului său pas și primului său cuvânt. Nu-ți ajung comorile din lumea asta să cumperi un sărut furat în toiul unei ploi primăvăratice în mijlocul pieței, precum și plimbarea în acord cu adierea de vânt de după ploaie.

Mi se par de o nulă frumusețe picturile lumii alături de un sărut pictat pe spatele gol al iubitei adormite și zâmbetul Giocondei inferior zâmbetului fericit al iubitei trezite cu un sărut.

Nu găsesc nimic mai dureros de dulce decât să-ți prinzi inima între șoaptele unei femei. Și să te rătăcești în privirile ochilor ei frumoși.

Vă pup și vă doresc gânduri de bine tuturor!

despre Titanic

Fulgii cădeau lent peste trecătorii grăbiți. Stropi răcăciți se loveau de geamul autobusului de la RATUC plin de lume. Astăzi mai plin decât ieri. Astăzi mai gol decât mâine. Pentru că astăzi RATUC a scos în trafic noile autobuse promoționale marca “cutie-de-chibrituri”. Având în vedere interesul sporit al cetățenilor pentru acestea, conducerea instituției a decis să scoată din trafic câteva unități de transport normale, iar după masă să includă altele marca “sacul-de-cartofi”.

– Mă Gyula, să știi că mie îmi pare rău după Titanic.
– Că bine zici mă! Sincer, degrabă altul ca el nu cred că vom mai avea!
– Aseară m-am pus să dorm cu nevastă-mea, ca de obicei. Și cum n-avea somn după jumate de oră, ne-am apucat să vorbim. Și zicea și ea că e mare pierdere.
– Și poate că acum nu realizăm, dar să vezi că peste un timp ne vom da seama de pierdere și ne vom lovi cu capul de zid!

Domnul Nenea Șofer, care conduce autobusul cu oameni, frânează prompt la semafor. Zici că de la talpa lui care a călcat pe frână s-a aprins becul roșu. Păcat doar că nu ne-a anunțat și pe noi.

– Mă Gyula, imposibil să se înece așa dubios!
– Știu Toader, știu. Și mă doare că nu l-au scos nici până în prezent.
– Da parcă zicea Mărioara că vor chema niște scafandri să-l scoată?!
– E târziu deja, cred că l-or fi luat valurile deja!
– N-are de unde, nu cred!

Autobusul s-a oprit în stație. Și-a deschis ușile ca niște cortine trecute prin timp printr-un scârțâit de cui pe oglindă. Stăteam la coadă foarte cuminți să coborâm în balta din fața scărilor.

– Mă Gyula, lupii nu se apropiau de stână de frica lui! Și când lătra o dată, apoi lătrat era, nu foaie verde!
– Da mă, știu. Și foarte ascultător era… foarte. Strigai la el: Titanic, marș! Și Titanic mergea să întoarcă oile care rătăceau pe unde le ducea capul lor sec și gol.
– Bun câine mă, bun, păcat că s-o trecut…

Autobusul și-a luat tălpășița grăbit pe arterele înzăpezite ale orașului. Astăzi mai gol decât mâine cu cele 186 de locuri ocupate din cele 82 pe care le are…

condiții minime de supraviețuire

Se poate supravețui cu câte o cafea, un pahar de apă, câteva boabe de orez, amestecate cu o supă la plic și niște pufuleți o dată la câteva zile și cu doar câteva ore de somn? În ultimele săptămâni mi-am dat seama că se poate! Și am riscat, cu gândul de a bea șampanie, să încalc principiul unui alimentații sănătoase.

Nu mai am timp să mănânc și să dorm. Nu mai pot să mănânc și să dorm când știu că sunt atâtea de făcut și care mă cheamă, dar care nu așteaptă! Este incredibil ce mi se întâmplă și mi-e foarte greu să explic. Sunt surprins. Realizez și susțin că singura soluție de a scăpa de stres și griji este să fii mereu ocupat (anti-recomandare pentru shopping). Cea mai scurtă cale de rezolvare a problemelor este soluționarea lor. Și cea mai ieftină de altfel.

Au început zilele în care singura grija va fi ca bateriile de la cameră și cele de la microfon să fie încărcate. Restul sunt detalii.

În condițiile în care faci ceea ce îți place, depui eforturi maxime, ești mânat de entuziasm și dorință și mai ai noroc de oameni puternici, energici și dragi în jurul tău, care nu vor ezita să te susțină în momentele grele, să te pedepsească cu drag și duioșenie când greșești și să îți aprecieze meritele în momentele potrivite.

Vă doresc ca munca pe care o depuneți în ceea ce faceți să fie încununată de rezultate frumoase!

Le mulțumesc oamenilor care se regăsesc în rândurile de mai sus! Vă îmbrățișez!

visele innei

Dum dum dum dum durum dum e ritmul pe care vibrează în aceste momente online-ul de pe malurile Prutului. Cu căștile pe cap internauții par vrăjiți de o piesă a celor de Carlas Dreams care în clipa în care părea că intră la capitolul ex-hituri din spațiul pruto-nistrean, printr-o transhumanță ciudată cu Inna a pășit peste Prut, depășind granițele diasporei moldovenești.

“Piesa te îmbie prin exotismul rusismelor, te cucerește prin versuri și te leagănă printr-un ritm dulce și liniștit. E genul de muzică care unge la timpul potrivit, în locul potrivit.” – e modul cum aș descrie starea de spirit al celor singuri pe drum ori care-și aprind țigara-n scară și care se arată mulțumiți ori atrași de piesă. Din nu-i așa rea, sună ok, sună drăguț, sună chiar foarte fain, p.o.h.u.i. a ajuns viral și crește de la o zi la alta, cucerind audiență acolo unde nu te-ai aștepta să o facă.

Mă gândeam să avertizez despre ce promovează muzica lor, despre pericolele culturale și educaționale la care sunt supuși cei din generațiile proaspete aparent neafectate, dar mi-am dat seama că aș lupta cu morile de vânt. Carlas Dreams își merită publicul fericit că în sfârșit se regăsește în ceva și că a descoperit reperele culturale fără de care a rătăcit atâta timp în beznă și dezorganizare. În general, nu insist asupra lui și a aspectelor menționate mai sus pentru că are arme serioase de trimis la origini în piesa cu același titlu.

Marketingul celor de la Carlas Dreams a atins cote maxime, depășind așteptările lor, sunt convins de asta (inclusiv cota de piață și imaginea creată), bifând și niște indicatori care nu au de-a face de foarte multe ori cu spiritul educativ, calitatea și arta. Acesta ar fi un element caracteristic multor formații și hituri apărute peste noapte și care în zorii zilei dispar și partea cea mai tristă este că se ajunge într-un punct în care toți cei care iau în mână o chitară și un microfon, printează o mână de afișe și cântă play-back în două baruri cred că fac muzică. Artă.

Indiferent de valențele pe care le angrenează și de dulcegăria din spatele notelor muzicale ori silabelor din versuri, Carlas Dreams și muzica lor fac parte din capitolele așa nu și asta nu se promovează (în traducere facebook ceva la care NU se dă like și share). Nu cred că e cazul să învățați România să îngâne rusisme (mai înțeleageam rusa, dar nu rusisme stâlcite). Apropierea malurilor Prutului către Unire nu așa se face (e o metodă bună, de această dată cu mijloace proaste). Dezamăgirea cea mai mare este că oameni pe care i-am cunoscut, școliți pe băncile universităților din România pe banii românilor care credeau că acești tineri vor face dreptate istorică, se întorc la baștină și promovează ghiciți ce.

M-am ferit cât am putut de mult de anvergura pe care a prins-o această piesă, dar eforturile mele de a evita impactul s-au soldat cu 0 în clipa în care piesa a ajuns în play-list-ul prietenilor mei de pe facebook, iar acum văd acea piesă la fiecare colț. Ca și acum un an, ca și acum doi, cinci sau 10 ani, tot ce înseamnă muzică și e făcut după Prut către est și a pătruns în România a sunat foarte exotic, trendi și sexy chiar, prin simplul fapt că e în rusă (grație, de multe ori, cui?!). Nu pot să le interzic prietenilor să asculte această piesă și muzica celor care au creat-o și nu mă voi obosi să le vorbesc despre educație și valori celor trecuți prin furcile caudine ocupate de mafie sau paraziți.

I-am întrebat însă pe ai mei prieteni dacă sunt conștienți ori dacă știu ce înseamnă titlul piesei din interpretarea Innei și a artiștilor din Chișinău, iar ei mi-au zis că nu au habar. Și oricum, orice n-ar însemna, lor li-i P.O.H.U.I.