emoții calde pe vreme rece

Am fost joi în București. 21 februarie, adică la fără 3 zile 8 ani distanță de la meciul Stelei cu Valencia, când în Spania ai noștri au pierdut 2:0, iar pe mocirla din Ghencea i-au executat fără milă pe oaspeți. Cu toate că mocirlă e prea urât spus, era un teren numai bun de plantat căpșuni.

steaua1

Anunțam acum fără 6 zile o lună că nu știam care va fi situația când vom merge în București, dar vom susține echipa indiferent de rezultatul din Olanda, iar în Olanda a fost 2:0 pentru Ajax. Nu reușiseră bine să aterizeze steliștii în București să pregătească meciul cu calm, că o parte din suporteri au început să-și vândă biletele. Presa anunța tribune goale, iar prietenii ne speriau că voi fi doar eu cu Mădălin în tribune. I don’t care am zis.

steaua2

Meciul… mă tot uit la reluări și rezumate ca să înțeleg încă o dată minunea. Fotbalul de la televizor nu e neapărat cel care se joacă pe teren, iar pe teren olandezii nu au fost deloc fair-play. Fanii lor au afișat mesaje antisemite. Credeam că au mai mult respect și cultură fotbalistică și degeaba ne considerăm inferiori europenilor. Un pic de efort și dăm clasă multor țări și popoare! Trecusem prin Centrul Vechi și m-au forțat doi români jmecheri să îmi scot fularul de la gât ori să-l ascund, pentru că “mișună de ultrași olandezi și nu avem nevoie de scandal și de bătaie”. Am crezut că glumesc, dar au început să fie aproape brutali și vulgari. Eu din câte știu, fanii olandezi au luat bătaie, nu au dat. În ritmul ăsta nici cu 10 finale de cupe europene nu vom aduce lumea în țară.

Există cultură fotbalistică, cultură și mitocănie. Există reguli care nu pot fi încălcate nicicum și care nu lasă loc de discuții, dar oamenii le negociază și le încalcă. Există reguli nescrise, bun simț și educație pe care nimeni nu ți-o cere și nu te obligă să o arăți, dar ar trebui, ca după aia să nu ne mai mirăm de ce între teren și suporteri pe stadioane erau puse plase de protecție. – (nenea de lângă mine care ai aprins 3 țigări în repriza a doua și confratele tău de fum aflat cu 2 rânduri mai sus cu toți prietenii lui fumători din timpul meciului, vă salut pe această cale! 🙂 )

Cu un gând bun îi onorez pe cei care și-au vândut biletele, în special pe cei care au făcut asta la jumătate de preț. Pe cei care și-au amintit peste noapte că sunt steliști și că sunt de fiecare dată alături de echipă ori de câte ori avem rezultate (nici nu știam că am atâția facebook friends roș-albaștri). Pe cei care au tot comentat aiurea legat de echipă întreaga săptămână și de care nu am mai auzit după pentru că au băgat capul în nisip ca struțul și tac mâlc ca broasca-n carapace.

steaua3

În același timp, le mulțumesc celor care m-au crezut nebun când am zis că mergem mai departe. Celor care mi-au trimis mesaje de încurajare, iar mai apoi de invidie când eram pe stadion.

Un meci frumos la care am mers să îndeplinesc un vis și să bifez niște realizări, dar la care am fost martorul istoriei. Ori, cum zicea tata, am plătit pentru 2 ore de fotbal, dar am primit 3 ore de vis. Ieftin, nu?! 🙂

Advertisements

Cupa Davis revine la Cluj!

În cadrul unei conferințe de presă organizată astăzi la primărie, Emil Boc a anunțat că instituția pe care o conduce a înaintat oferta de susținere a meciului România – Danemarca din cadrul Cupei Davis. Evenimentul presupune necesități în valoare de 480.000 RON, Primăria garantând o cotă parte de 61.000 RON.

“Cadoul” oferit de municipalitate ar veni în luna februarie 2013, primarul declarând că orașul nostru se arată deschis către găzduirea și a altor evenimente sportive de interes național.

Ne vedem în februarie la meciuri? 🙂

Despre politică. Și despre fete

Scriam curând despre secretul cheltuirii în van a unei sume nu mai mici de 20.000.000 euro cu o durere și mai aprigă când mă gândeam că acești bani au venit din bugetul nostru, al tuturor, și nu al demnitarilor din cauza cărora, vorba aia, vom intra în istorie ca țara în care s-a organizat cel mai scump sondaj de opinie din istoria mondială!

Aflat pe pământ american, la mii de kilometri de casă și de evenimentele politice de acolo, singurele guri de aer românesc cu care mă delectez în aceste zile sunt performanțele românilor noștri de la Londra, care iscă subiecte de discuție și de mândrie națională care depășesc orice limite! Paradoxul e cu atât mai mare cu cât asemănările dintre cele două locații seamănă izbitor: la București se transpiră serios pentru bucata cea mai mare de cașcaval, în timp ce la Londra, în arome de magneziu și aplauze ostile (pentru că românii nu se înghesuie să își susțină eroii), sportivii luptă pentru medaliile care le aduc doar faimă internațională, pentru că acasă, asemeni sălilor unde se antrenează, sunt acoperiți de paragină și uitare. Cert este că în timp ce sportivii, cu Doamne ajută, vor strânge o salbă de medalii, demnitarii așa și nu vor reuși să stabilească cine stă în capul mesei de acum încolo și aruncă câte un os și la sărmanii de noi…

Destinul de sportiv în România este mai degrabă un blestem. Dincolo de barierele economice, legale și fizice în vederea desfășurării unei bune activități (bună însemnând absolut modestă în comparație cu ce au la dispoziție cei pe care îi depășim an de an), doar voința și ambiția de români și împingerea de la spate a celor puțini care contează cu adevărat ajutându-ne să reușim, mai există și barierele psihologice. Un stres continuu, emoții negative și nervi adânci sunt ingredientele meniului zilnic pentru cei care urcă pe podiumurile olimpice și fac să răsune imnul nostru. Întrebați-i pe Alina, Roxana, Răzvan, Alin sau pe fetele de la gimnastică și vă vor confirma.

Promisiuni despre săli polivalente, săli de antrenamente, arene ori stadioane am primit în fiecare an și ca niște mici copii le-am înghițit. Între timp, am schimbat zeci de prim-miniștri și miniștri ai educației, am dat jos câțiva președinți, dar promisiunile tot promisiuni au rămas, deși utilitatea lor s-ar fi dovedit a fi mult mai mare decât a celor câteva sute de nebuni care se tot adună pe la ședințe prin parlament, care nu au întârziat niciodată dacă a venit vorba de suspendări de președinte, de organizări de referendumuri sau de campanii electorale pe care tot bieții și sărmanii oameni din pătura de jos au a le suporta.

În timp ce eroii noștri ne duc faima și ne fac mândri că suntem români, cu toate că meritul nostru este anulat de orice gest de indiferență pe care nu ezităm să îl manifestăm, cu excepția comentariilor inutile și curajoase din fața calculatoarelor, și ne urcă țara pe cele mai înalte culmi, politicienii ne bagă într-un haos și mai cumplit decât cel în care suntem, unul cu ingrediente deocheate cum ar fi criză acută, deprecierea leului, șomaj sau chiar amenințări cu excluderea din familia UE.

Nu vreau să vin să cerșesc dreptate sau milă pentru fetele alea care chiar fac ceva la Londra și asta fără să vorbească în gura presei aiurea pe la televizor, pentru că știu că deși un demnitar merită vacanțe la munte și la mare în cele mai exotice locații, ele nu vor primi nici măcar bani pentru un abonament în transportul public, dar, domnilor (parlament)gari, creați-le măcar niște condiții minime, să nu ne fie rușine să ne aliem cu marile forțe ale lumii, deși, dacă nu știați, din 1976 încoace suntem și noi una din ele! Nu mai irosiți banii aiurea pentru a vă împărți partea cea mai dulce a colacului și dăruiți-le măcar minimul de respect pe care îl merită!

Maria-Mirabela cu sapca rosie

Ana-Maria Prodan a ajuns la U Cluj. Manager, presedinte, ofiter de presa sau ce-o mai fi ea pe acolo, nu ma intereseaza, cert este ca sosirea ei este un banc prost. Cu gust amar pentru clujeni si mai ales, pentru fanii Universitatii.

Nu vreau sa insist la ura, violenta sau rasism, dar Ancuta risca sa dea cu bata in balta si sa si-o ia in freza in cel mai urat mod posibil. Stiu ca fanii Universitatii au renume urat de violenti si foarte violenti si cred ca acestia nu ii vor ierta abaterile sub nici o forma. Stiu la fel ca se vorbeste ca sosirea ei la Cluj este in beneficiul direct al sotului, antrenor la echipa patronata de Becali. Daca e sa fie asa, pentru ca incurcate sunt strazile Clujului, atunci U Cluj e cea mai proasta destinatie si cea mai proasta idee in a alege o echipa pentru a o transforma in satelitul Stelei, pardon sluga. Cred cu tarie ca avand acelasi buget, puteau oricand amaneta o echipa din atatea prezente efemere in Liga 1, dar nu una cu fani si traditie cum e cea a Universitatii.

Oricum campionatul care vine e al vasluiului daca inca nu a fost cumparat de CFR, ceea ce e absolut posibil in conditiile astea fierbinti cu cealalta Universitate, din Craiova. Lung e drumul pana cand vom vedea un Romania un fotbal frumos si mai ales, curat.

Lucian Bute. Punct și de la capăt

Înainte de a păși în iadul de la Nottingham și de a da jos în 24 de ore cele 2.5 kg care îl despărțeau de categorie, Lucian a trebuit să treacă prin furcile caudine ale haosului de dinaintea acestui meci. Acuzațiile că mereu i s-a adus în ring un adversar sub valoarea sa au curs zilnic, dar toată lumea a așteptat testul de ieri cu primul adversar din Top 10, un examen pe care Bute speră acum să îl rezolve în sesiunea de restanțe.

Când un bătăuș adevărat se întâlnește cu un… dansator, îi dă bătaie. Dacă Bute a crezut că va putea câștiga așteptând ca englezul să cadă în stânga lui de 79 de ori, s-a înșelat amarnic și a plătit tribut greu cu centura de campion, dând senzația că strategia celor de la Interbox stă în picioare în Canada și în România, la galele Elenei Udrea&Co care miros urât a marketing și PR. Deși zvonurile deja strigă că româno-canadianul a căzut victima publicului, nu e vorba de asta. E vorba de adversar. Bute a căzut vina sindormului oamenilor din jur, care în loc să ne arate unde greșim, ne spun că totul e ok și că noi suntem cei mai buni. Bute a avut 9 ocazii să se învețe să nu și-o ia în cap, dar nu a reușit. Primul meci cu un adversar, nu cu marionete a arătat nu doar punctele sale slabe, ci a întreg staff-ului său.

Publicul așteaptă revanșa de la Montreal în care se speră la o lecție dată englezului. Nu știu cine și cui trebuie să dea lecții, dar meciul de ieri a părut total tratat cu superficialitate și dacă nu va schimba puțin lucrurile, Lucian riscă să o încaseze mult mai urât în toamnă.

Acum trebuie să ne detașăm de lucrurile astea, incontrolabile, imposibil de verificat și cu potențial de minciună. ORIUNDE există oameni, bani și faimă, vor fi minciuni. S-a pierdut pe drum onoarea. Era altceva când la Olimpiadele din antichitate, câștigătorii primeau o coroană de ramuri de măslin sălbatic.

România și-a desemnat campioana

Din sezonul fotbalistic 2011-2012 au mai rămas să se dispute 2 formalități: mâna de meciuri care nu contează nicicum, pentru că lucrurile sunt clare atât la vârf, cât și la baza piramidei și decernarea medaliilor de campioni, care de această dată vor merge la Cluj, în Gruia, după ce au fost botezate la Galați, călite la Brașov și prin birourile comisiilor de arbitri.

Meciul cu Steaua București, de duminică, va fi o simplă formalitate. Arpad va coborî din lojă împreună cu domnul doctor și alături de eternul căpitan Cadu vor bea din cupă o șampanie care va avea gust de greșeli favorabile de arbitraj, meciuri cu echipe care au depus tot efortul ca echipa din Gruia să găsească culoarul către gol chiar și atunci când li se împleteau picioarele și nu puteau părăsi linia de 16 metri. Artificii, imnul Ligii Campionilor, lume multă și coruptă – ingredientele care se vor amesteca pe lângă băncile de rezerve ale stadionului cfr-ist imediat după fluierul de final a unei brigăzi de arbitri, cel mai probabil, din străinătate – asta ca să se demonstreze că arbitrii străini pot greși chiar mai urât decât ai noștri.

În ritm de urale de de voci de mii de suporteri înregistrate pe cd și difuzate prin boxele de la stadion, jucătorii vor face turul terenului cu tricouri de campioni pe ei, cu medalii la gât și cu trofeul mult râvnit în mână, dar care a devenit tot mai pângărit în ultima vreme. În toată euforia evenimentului la care Măruță va veni cu a sa canapea, iar cei de la prosport vor da inele de campioni, sper ca bravii noștri clujeni să nu uite să dea câte un tricou și o medalie lui Petre Grigoraș și clubului Pandurii, lui Dorinel Munteanu și gălățenilor săi, celor de la Brașov, președinților de comisii de arbitri Avram și Crăciunescu, care, apropo, sper să nu se certe cine are ponderea mai însemnată în hotărârea campioanei, precum și discipolilor acestora, iar la final, cu inelele de campioni, să se logodească cu sus-numiții pentru o nouă reușită în sezonul următor, cu urări de “la anul care vine, să ne întâlnim cu bine”. Pentru că așa e la români, bine faci, bine găsești.

Se întâmplă în România

Cu toate că prezentul din care facem parte ne încadrează în secolul XXI, unul al libertății de exprimare și al democrației mondiale, în statul membru al Uniunii Europene – România – realitățile sunt descrise de alte nuanțe, valori și principii. Cenzura este ca la ea acasă pe un pământ care a luat drumul democrației, cel puțin teoretic, în anul 1989. Instituțiile de stat devin clanuri personale ale celor care le conduc, obiectivitatea deciziilor dispare, iar coruptibilitatea acțiunilor crește într-un ritm mai mult decât alert.

LPF – Liga Profesionistă de Fotbal și FRF – Federația Română de Fotbal au devenit afaceri de familie ale oamenilor de către care sunt conduse de ani buni în șir – Dumitru Dragomir și Mircea Sandu, doi indivizi care taie și spânzură în instituțiile pe care le conduc, fără a ține cont de regulamente, Constituție și așa mai departe. E dreptul lor într-o țară în care legea funcționează doar pentru muritorii de rând. Cu trecerea timpului și simțind pericolul pierderii funcțiilor pe care le dețin prin vot criminal, acești indivizi au început încet-încet să își elimine orice oponent sau persoană care își permit adresarea de critici către persoanele lor perfecte. Rând pe rând, o dată cu echipele lor, au dispărut din fotbal Adrian Mititelu, Marian Iancu și necunoscuta planează încă în aer asupra următorului candidat.

Acest moft de a elimina în luptă nedreaptă adversarul s-a transformat mai nou și vizează consumatorii primari ai fenomenului – suporterii. Pe stadioanele publice, construite și întreținute din bani publici ori în spațiul public în general, unde Constituția Țării garantează libera exprimare, suporterii nu au voie să scandeze mesaje împotriva Roșiei Montane sau împotriva acestor 2 indivizi, fiind luați imediat în primire de forțele de ordine, care își permit aplicarea violenței. Cele mai proaspete acțiuni ale acestor mârșăvenii sunt interzicerea acordată televiziunilor de a filma mesajele afișate de suporteri ori scandările acestora și, culmea, suporterii au interzis la scandări anti-mitică pe stadioane. Astăzi comisia de disciplină a forului mitician a dictat o amendă de 10.000 RON (2300 EUR) pentru Rapid, echipă a cărei fani și-au permis luxul de scandari la adresa muliubitului conducător Dumitru Dragomir. Steaua, care în ultimă instanță a primit accept din partea jandarmeriei pentru coregrafie, motivând că va fi dedicată lui Marius Lăcătuș, dar la final a fost tot anti-mitică, a primit doar avertisment; iar în timpul transmisiunii în mod clar camerele au fugit de coregrafie prezentând încă decorațiile rămase de la finala EL.

Aceste acțiuni și nu numai, îmi aduc aminte de statul comunist România. De comunismul sovietic și de comunismul post-sovietic din Basarabia. O cenzură în floare și nimeni nu ia atitudine, nici măcar suporterii celorlalte echipe, din solidaritate, ar putea întreprinde ceva. Fotbal cu stadioanele goale nu se va juca.