Despre mine

615166_4065980641002_545682748_oSunt originar din Basarabia iar acum 5 ani am venit în Cluj la studii universitare, și ceea ce credeam că va fi cuibul meu din perioada studenției s-a transformat într-un loc pe care îl consider a doua casă. Iubesc Cluj-Napoca pentru locurile frumoase, oamenii calzi și primitori și pentru energia care ți-o transmite zi de zi.

Îmi place să-mi ocup timpul liber cu lecturi, teatru și film. Săptămână de săptămână lucrez asiduu să îmi completez biblioteca de cărți citite, precum și lista de filme ori spectacole pe care le urmăresc.

Îmi place să mă alimentez sănătos, îmi place sportul și încerc să duc un mod cât mai sănătos de viață. Cred că o minte sănătoasă într-un corp sănătos te ajută să iei decizii lucide și corecte.

Sunt o persoană în continuă formare, iar un rol major în acest sens l-au avut și îl au părinții mei cărora le mulțumesc pentru independența oferită în luarea deciziilor și libertatea de exprimare, precum și prietenii mei, cărora le mulțumesc că m-au lăsat să fur de la ei tot ce am crezut că au mai bun și pentru că s-au bucurat alături de mine în clipa unor realizări importante, dar nu au ezitat nici o clipă să mă ajute atunci când am trecut prin momente grele.

Am învățat de la tata că în viață ori trebuie să-ți placă ceea ce faci, ori trebuie să faci ceea ce îți place. Tot de la tata am învățat că într-o familie soțul este bucătarul-șef, iar locul femeii nu este la bucătărie.

Am lucrat în diferite domenii și cum nu m-am regăsit în nici unul, am revenit la prima dragoste: jurnalismul. Lucrez pentru Privesc.Eu, o televiziune online care transmite live cele mai importante evenimente din România și Republica Moldova. Învăț și fur meserie de la cei mai buni în domeniul producțiilor video, un domeniu în care mă văd să activez pe viitor.

Dacă mi se acordă spațiu și libertate de exprimare, respect și încredere, mă simt capabil să realizez obiectivele care mi se pun în față.

Dau sută la sută efort și concentrare în ceea ce fac și cred cu tărie că punctualitatea și seriozitatea sunt elemente esențiale în relațiile interumane.

Dau tot ce am mai bun din mine în domeniile în care activez și niciodată nu mă declar mulțumit de rezultatele pe care le obțin și pe care încerc să le perfecționez de la o clipă la alta. Nu mă compar cu cei din jur, încerc astăzi să fiu mai bun decât ieri și prin autocritica rigidă la care mă supun încerc să descopăr în mine calități și să educ abilități de care nu credeam că voi fi în stare vreodată să le fac.

Nu cred că există lucruri imposibile, cred doar că există oameni suficient de leneși care să se ferească de ele. Nu există nu pot, există nu vreau. Încerc să nu las pe mâine ceea ce pot să fac astăzi și prefer să nu fac promisiuni dacă nu sunt convins sută la sută că mă voi putea ține de ele.

Iubesc oamenii și încerc să-i fac fericiți prin prezența mea în viața lor. Consider că viața trebuie exploatată la maxim și mai bine să regreți că ai făcut ceva, decât că nu ai făcut.

Cu o gândire pozitivă și optimism putem să facem lucrurile să meargă în direcția pe care ne-o dorim noi. Tot ce trebuie să facem este să luptăm și să credem până la capăt în ceea ce facem, iar rezultatele nu au cum să întârzie. Atunci când ceva nu merge, nu caut scuze. Mă concetrez mai bine pentru ceea ce urmează, pentru ceea ce pot să schimb cu adevărat. Trecutul pot doar să-l accept și să învăț din el, pentru că nu poate fi schimbat. Trecutul trebuie acceptat.

Cred în dragostea adevărată și mă declar un romantic incurabil. Cred în ceea ce spunea Dostoievski legat de frumusețea care va salva lumea. Frumusețea din sufletele noastre…

***

Blog de atitudine civică. Blog de impresii personale. Blog de călătorii și blog în care îmi împart diferitele sentimente și impresii din domeniile în care îmi place să mă implic și să experimentez sau care mă afectează/vizează.

Reprezentant Privesc.Eu în Cluj-Napoca.

Lecturi apetisante!

4 Responses to Despre mine

  1. penoz says:

    Te iubim Ioane !!!!!

  2. penoz says:

    Ionele, in caz ca nu stiai, de curand ne-am imprietenit pe facebook. Eu sunt Dragos Alionam :))))))). Deci intr-o oarecare masura ai mai auzit cate ceva despre mine :))). In general sunt bine. De un an m-am casatorit cu o romancuta basarabeanca din Balti, si totul pare sa mearga minunat! Poze si alte detalii gasesti pe FB :). Stiu ca acum esti peste ocean. Iti urez multa sanatate si numai succese !!!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s