despre studenți

Acum câteva zile bune un grup solid de studenți au ocupat o sală din universitatea Babeș-Bolyai. Lumea a fost alertată de tot felul de zvonuri: începând de la faptul că aceștia vor să-și ia universitatea (cărându-o cărămidă cu cărămidă prin buzunare?!), continuând cu scoaterea din funcție a rectorului/prim-ministrului/ministrului educației și terminând cu ideea că ei stau acolo deoarece mai sunt și plătiți. Anarhiști. Protestatari cumpărați, de serviciu.

Studenții de la facultatea a cărei sală a fost ocupată s-au adunat într-un număr de 250 și au semnat o petiție să fie scoși de acolo tinerii cu jandarmii, furcile și topoarele dacă se poate, pentru că nu e corect să întrerupi un curs plictisitor al unei profesoare răcite peste măsură.

Lumea e încă nedumerită de ce tinerii se află acolo. Sunt pregătiți să înghită fiecare zvon pe care îl aud de prin părți, inclusiv de la anumite publicații din presă (nu îi voi certa pentru indiferența și neprofesionalismul cu care au tratat subiectul), dar încep să se dea cu fundul la gard ori să vorbească cu frică când e vorba să se prezinte în sala dezbaterilor și să-și spună punctul de vedere. Inclusiv dezacordul cu ocuparea.

Celor mai mulți voinici le tremură mâinile deasupra tastelor când primesc invitația la discuție. Cei mai mulți dintre cei care nu înțeleg de ce oamenii stau acolo nu vor să facă asta. E mai scurtă calea către o scuză decât înțelegerea. Ceilalți rămân în aer când aud de ideea că oamenii sunt acolo să discute. Să dezbată teme actuale privind problemele studențești. Adică, cum vine asta, să discuți? Dacă vrei să discuți, mergi în baruri pline de fum, în stradă, la teatru, în parc, dar nu în universitate. Am senzația că oamenii au uitat conceptul de spațiu liber de dezbatere. Și care e poziția și rolul universității în acest spațiu.

Astăzi studenții care stau de mai mult de o săptămână în universitate au organizat o conferință de presă în care au expus revendicările la care s-a ajuns până în momentul de față în urma dezbaterilor. Oamenii cer 2 linii gratuite pentru transportul în comun (așa cum era acum câțiva ani și cum alte universități clujene au). Oamenii cer cămine mixte cu eliminarea accesului restricționat după orele 23:00. Oamenii cer taxe egale la cazare pentru aceleași nivele de studiu, precum și reduceri identice la călătoriile pe tren. Oamenii cer o bursă mai mare, pentru că cea din prezent nu a crescut de ani buni și nu cred că e cazul să intrăm în detalii cât de mult satisface nevoile primare ale unui student. Oamenii își cer legalul de 6% din PIB pentru educație + 1% din PIB pentru cercetare. Pe scurt, oamenii cer lucruri simple de tot. Lucruri cu care s-au confruntat majoritatea din studenți. Studenți care, cu sarea și cuțitul în rană nu intervin și nu își spun părerea. Și care se ascund deoparte cu frică sau cu lipsă de curaj, deși sunt așteptați cu brațele și ușile deschise la dezbateri.

Dar oamenii nu doar cer, oamenii mai și dau. Și pe lângă seriozitatea cu care își tratează problemele și implicarea activă, oamenii oferă responsabilitate. Pe lângă drepturile care li se cuvin pe deplin, oamenii își asumă reponsabilitatea să-și respecte pe deplin obligațiile care reies din respectivele revendicări.

Consider că atunci când vine vorba să îți rezolvi problemele nu este loc de acuzații de jocuri din umbră. De ce se împroașcă cu noroi într-un clasic exercițiu democratic?! De ce oamenii vociferează în public, iar atunci când vine vorba să ia cuvântul în plen, le e frică să treacă pragul? E Universitatea o fortăreață care blochează libera gândire, libera exprimare și democrația gândurilor?