despre pasul doi

Secretul fericirii și împăcării cu sine nu e mare secret de fapt. Totul constă în a te înconjura de oameni frumoși la suflet și oameni care gândesc pozitiv. Oameni care nu trăiesc pentru a mânca și pentru a aduna comori pe pământ, ci care luptă pentru fericirea lor și a celor din jur. Oameni care nu lasă să treacă o zi din viața lor fără a face ceva și care prin curajul lor de a înfrunta greutățile, îi inspiră și pe cei din jur.

Nu ai cum să reușești lângă oameni negativi, plângăcioși, leneși în dorința de a deveni fericiți. Lucrurile nu vin din pod sau din cer. Trebuie să lupți pentru ele. Nu ai cum să fii fericit lângă oameni materialiști și invidioși. Singurul lucru pe care vor avea grijă să îl facă va fi să te tragă în jos, pentru că în realitate, nimeni nu se bucură pentru fericirea ta (exceptând oamenii fericiți). Cei nefericiți se vor priva de lupta pentru binele lor și se vor concentra pe a fi o piatră de moară pentru cei care au reușit. Un strop de curaj face diferența. Și al doilea pas.

Nu voi înceta niciodată să mulțumesc oamenilor din viața mea care mă inspiră! Vreau să știți că sunteți foarte importanți pentru mine, chiar dacă de cele mai multe ori omit cu sau fără știință să vă spun asta!

Advertisements

despre întrebări

Am fost și eu la rândul meu cuprins de marea dilemă existențială ce voi face în viață?! Nu m-a ferit Dumnezeu de rude, prieteni și vecini cârcotași care și-au făcut griji despre când îmi voi găsi un job (job = un lucru unde cu riscul să fii sclav și să uiți de tine, de lume și de cei dragi vei face BANI. BANI = o sumă din care poți să nu cheltui nimic pe mâncare, băutură, călătorii și care va merge către apartament, mașină, draperii, haine scumpe).

Am spus-o și o mai spun de fiecare dată când am ocazia: am fost învățat că ai două opțiuni în viață – să faci ce îți place ori să îți placă ce faci. Oamenii cei mai fericiți se află în prima din situații. Adevărații învingători de altfel, pentru că, până la urmă, au ales calea cea mai grea (vă reamintesc de rude, prieteni și vecinii cârcotași împotriva cărora nu e deloc ușor să mergi, chiar dacă nu îți pasă deloc ce afirmă gura lumii).

Singurii care m-au calmat și mi-au fost piatră de temelie în acest răstimp mi-au fost părinții, care au avut grijă să mă calmeze de fiecare dată când viforul de replici și griji venite de la cei din jur mă destabilizau. Nu afirm că voi fi milionar într-o zi, pentru că ăsta e scopul meu, dar sunt convins că voi fi fericit. Și ca să nu sune a promisiune și vis, declar în mod oficial că modul de viață pe care îl duc acum prin activitățile și oboseala de care sunt cuprins, mă fac un om fericit. Dar asta nu mă oprește aici, pentru că fericirea ți-o construiești zi de zi, dar cel mai important – zi de zi trebuie să ți-o aperi în fața celor care vor încerca să o distrugă, invidioși că nu au ajuns și ei la acest nivel.

Revenind la gândurile de mai devreme, încerc să mă concentrez să nu promit chestii dacă nu sunt convins că le voi putea realiza. Încerc să fac multe chestii și să-mi ocup timpul cu activități, să ajut oamenii să devină și ei fericiți. Și nu e nevoie de prea mult efort să faci asta, importante sunt primele trei secunde de fericire, pe urmă omul va lupta singur, primele 3 secunde care sunt ca o linguriță de magiun furată pe ascuns din borcanul mamei pregătit pentru copturi și care nu realizezi când se termină.

Anumite momente m-au învățat că nu pot trăi doar cu un singur lucru. Îmi ocup calendarul de activități cu mai multe acțiuni, dau sută la sută în fiecare din ele, dar nu îmi pot lega viața de o singură chestie, pentru că mereu vor exista riscuri pe care nu le putem controla. Dar asta presupune și multe pierderi. Și în momentele acestea când apar pierderile, suferă oameni. Și față de acești oameni mă declar vinovat și cu sinceritate îmi cer scuze, spunându-le că îmi pare rău.

Repet: fiți fericiți! Luptați pentru asta! Apărați fericirea și gândiți pozitiv! Nu lăsați pe nimeni să vă influențeze negativ!

despre fericire, vise și zâmbetul de copil

Trăim deseori clipe în care ne vine să urlăm de bucurie când conștientizăm că visele noastre au devenit realitate, cu toate că în adâncul sufletului nu avem deplina convingere că anume acelea sunt visele noastre și că ele reprezintă în totalitate ceea ce ne-am dorit. Dar suntem fericiți și fericirea ne înneacă atât de adânc emoțiile încât ne e frică să nu dispară, încât ne e frică că acea realitate a viselor îndeplinite nu e decât un vis. Un mit.

Cu toții spunem că bucuria și fericirea nu au margini pentru că nimeni nu le-a văzut vreodată, iar asta îmi amintește de orizont și de dorința mea nestăvilită din copilărie de a ajunge după. Cu toții ne dorim să ajungem după. Am cunoscut foarte puțini oameni care să se bucure de moment, marea majoritate a celor pe care i-am întâlnit își doresc să ajungă în viitor ori să dea filele înapoi, uitând că nimeni nu poate face asta, uitând că nu au puterea respectivă, dar au puteri infinite de a trăi în prezent. De a-l explora la maxim.

Consider că bucuria poate fi măsurată. În bucurii mai mici, care mai apoi formează bucuriile mai mari, în bucurii scurte, care devin mai apoi mai lungi, în bucurii vesele sau în bucurii triste. Nu trebuie să judecăm momentele care nu ne-au adus ceea ce ne-am dorit pentru că pur și simplu nu au venit atunci când ne-am dorit. Să ținem cu dinții de fericire și să nu o lăsăm să ne scape pentru lucruri pe care hoții le sapă și le fură. Să fim recunoscători pentru că primim ceea de ce avem nevoie mai des decât ceea ce vrem. Și să fim recunoscători că avem dreptul să ne alegem momentele care să ne facă fericiți cu prețul faptului că nu avem dreptul să ne plângem că ne-au furat alții fericirea. Fericirea nu se fură: e ceva ce ai și de care, dacă nu ai grijă, nu o mai ai.

Eu consider unitatea de măsură a bucuriei este zâmbetul de copil pe care atâta timp cât îl păstrăm în noi, nu dispare niciodată. Copilul. Zâmbetul lui. Bucuria.